Review StiriLenovo Vibe X3 este un telefon care a debutat în 3 versiuni în anul 2015. Varianta de bază e un phablet care păstrează elemente de design orientale de la modelele Axon şi aduce un scanner de amprente competent. Bateria ce sare de 3000 mAh e cu uşurinţă punctul forte al celor 3 modele. Vezi telefonul
Review StiriHTC HD7 a făcut parte din primul val de modele Windows Phone 7, iar el debuta la final de an 2010, ca un soi de succesor spiritual pentru HTC HD2, cu alt OS. Se remarca aici în special designul solid, care combina metalul cu plasticul, iar porţiunea din jurul camerei se detaşa şi putea fi folosită ca un suport pentru vizionarea de filme. Vezi telefonul
StiriSamsung Galaxy J2 Core este primul telefon cu Android Go al celor de la Samsung şi un telefon cu dotări foarte modeste şi preţ pe măsură: sub 100 de euro. Sosea în India în primă fază şi rămânea cantonat la 1 GB RAM şi ecran cu rezoluţie de 2012. Bateria nu sună chiar rău, iar Androidul era destul de curat şi cu aplicaţii ce ocupau mai puţin, datorită variantei Go.Vezi telefonul
StiriOnePlus a lansat în toamna lui 2021 o versiune pentru iubitorii de jocuri retro a lui OnePlus Nord 2. OnePlus Nord 2 X PAC-MAN Edition aniversa 41 de ani de PAC-MAN şi aducea easter egg-uri, gamificare şi un suport din LEGO. Avea stickere, husă specială, filtru special cu PAC-MAN şi multe alte aspecte custom ale softului. Păstra aceleaşi dotări ca OnePlus Nord 2 cel de bază. Vezi telefonul
StiriMotorola Moto G20 era un telefon atipic entry level, cu un procesor care nu prea ne era familiar în Europa. Era un procesor Unisoc, o soluţie de compromis, cum a fost şi MediaTek la începuturile sale. Se remarca prin nuanţa roz bombon şi în ciuda compromisurilor, tot avea refresh rate de 90 Hz şi o cameră quad. Bateria mare vindea singura telefonul. Vezi telefonul
StiriXiaomi Mi 5s Plus este varianta phablet de Xiaomi Mi 5s, un model cu ecran de 5.7 inch şi dotări ultra high end. El inaugura chipsetul Snapdragon 821 pe produsele Xiaomi, dar în mod bizar rămânea cantonat la rezoluţie Full HD. Se remarca în mod special şi camera duală din spate, cu un senzor monocrom şi unul color, după modelul lui Huawei P9.
Vezi telefonul
StiriHonor X10 5G a debutat în mai 2020 cu ambiţia de a fi "cel mai ieftin telefon cu 5G", titlu disputat de multe companii din China în acea perioadă. Costa doar 245 de euro şi venea cu un spate arătos, mai ales pe albastru sau portocaliu. Senzorul RYYB de 40 MP a fost apreciat în spate, dar camera pop up începea să fie demodată deja. Vezi telefonul
StiriExtinsă deja binişor în Europa în 2022, Honor a început să şi experimenteze. A făcut-o prin acest telefon de gaming, Honor X40 GT, cu procesor Snapdragon de flagship last gen e drept, dar şi cu spate care ducea cu gândul la un produs Razer Avea refresh rate foarte mare şi evoca estetica unei camere de model Magic 4. Avea şi răcire avansată. Vezi telefonul
StiriSony Xperia Z Ultra este unul dintre cele mai mari phablet-uri de pe piață, acesta sosind la pachet cu un display Full HD Capacitiv de 6,4 inch ce este protejat de o sticlă specială. La interior, această mini-tabletă ne oferă un procesor quad-core Qualcomm Snapdragon de 2.2 GHz,2 GB memorie RAM 16 GB spațiu intern de stocare și o cameră foto de 8 megapixeli cu HDR.Vezi telefonul
StiriVivo APEX 2020 este un telefon concept ultra dotat al anului 2020. Şoca prin încărcarea wireless la 60W, în vreme ce unele telefoane nici pe fir nu se încărcau aşa rapid. Avea şi camera selfie sub display şi camera cu gimbal în spate. Ecranul curbat la 120 de grade este o altă premieră, una mai bine realizată decât Mi MIX Alpha. Din păcate nu a ajuns în magazine...Vezi telefonul
Review StiriAllview P6 Energy este un telefon cu o baterie uriaşă, de 5000 mAh şi care a fost lansat în 2015. Acest device oferă până la 21 de zile de autonomie în mod standby sau 21 de ore în modul convorbire. Terminalul este surprinzător de subţire, având în vedere bateria sa uriaşă. El măsoară 10.3 mm în grosime şi include o cameră de 8 MP, plus un display de 5 inch.
Vezi telefonul
StiriSamsung W20 5G era un fel de spinoff din Galaxy Fold, practic un Galaxy Fold 5G apărut de nicăieri. A debutat doar în China şi Coreea de Sud şi avea procesor Snapdragon 855+ la interior. Având în vedere că nu am mai auzit nimic despre el după debut, tind să cred că a fost doar un zvon până la urmă, o himeră. Vezi telefonul
StiriXiaomi Redmi Go este primul smartphone Xiaomi cu Android Go la bord. Costa doar 80 de euro şi venea cu un ecran HD de 5 inch, plus procesor Snapdragon 425. Era un pic mai bine dotat decât alte modele cu Android Go, iar bateria era clar peste medie.Vezi telefonul
StiriSamsung Galaxy M42 5G sosea în primăvara lui 2021 drept "primul telefon Galaxy M 5G". Era de fapt un Galaxy A42 5G rebranduit şi se remarca prin designul în 4 nuanţe de gri în spate. Bateria era mare, la 5000 mAh, dar mică ştiind ce poate livra seria Galaxy M, cu unele unităţi de 7000 mAh. Vezi telefonul
StiriSamsung Galaxy A02s era ultimul telefon de buget anunţat de Samsung în 2020. Costa doar 150 de euro şi avea doar strictul necesar la bord. Impresiona prin bateria de 5000 mAh şi concura cu telefoanele Redmi 9A şi Redmi 9C. Sacrifica ecranele AMOLED şi LCD pentru un TFT, dar măcar avea CPU Snapdragon. Vezi telefonul
StiriXiaomi Redmi 5 este un telefon din noua gamă midrange Redmi 5, care sosea cam rapid faţă de Redmi 4. Saltul faţă de Redmi 4 era clar, crescând rezoluţia camerei, existând şi un salt de CPU, de la Snapdragon 435 la Snapdragon 630, iar talia a scăzut cu mai bine de 1 mm. Vezi telefonul
StiriHTC U12 Life este un telefon mult mai arătos decât predecesorul său şi aducea un aer de inovaţie parcă mai mare decât flagshipul anului 2018. Avea şi cameră duală, software curat şi procesor midrange puternic. Arăta destul de bine încât să poată deveni un Google Pixel peste noapte şi reuşea să se abţină de la breton.Vezi telefonul
StiriSamsung Z4 sosea în primăvara lui 2017, când nimeni nu se mai aştepta la ceva nou în zona Tizen OS. Televizoarele Tizen aveau o problemă cu securitatea şi imaginea, deci Tizen era în ape tulburi. Acest telefon sosea totuşi, cu dotări entry level şi preţ de sub 100 de dolari. Vezi telefonul
Review StiriAllview X2 Soul Lite este un telefon pe care vi l-am oferit la concurs spre finalul anului 2015. Terminalul avea o cameră destul de bună, sonorizare DTS şi venea cu un design compact. Preţul de 699 lei era foarte atractiv, iar handsetul sosea pe alb sau negru. Vezi telefonul