StiriHuawei Honor 8 Pro este un telefon high end, atât de high end încât îi făcea concurenţă lui Huawei Mate 9. Ajungea în Europa în aprilie 2017, după un debut în China sub numele de Honor V9. Costa 549 de euro şi propunea o talie subţire şi cameră duală la bătaie cu cea de pe P9 mai degrabă decât P10, prin prisma rezoluţiei. Vezi telefonul
StiriMotorola Droid RAZR MAXX este telefonul care a dat tonul smartphone-urilor de nişă, care se axau pe bateria de capacitate mare, mai mult decât pe alte funcţii. Având în vedere diagonala de 4.3 inch şi rezoluţia de 540 x 960 pixeli, acest model are o bateria impresionantă, de 3300 mAh. El se remarcă şi prin includerea unui procesor TI OMAP şi a unui port HMDI, iar designul, deşi masiv este arătos.
Vezi telefonul
StiriAlcatel OT-918 este un smartphone la limita dotărilor necesare pentru a rula Android 2.3.5. Venea într-o varietate de culori şi pe mov amintea de HTC Rhyme, telefon eminamente feminin, care venea cu charm la pachet. Bateria era foarte generoasă, plusând chiar cu 3 ore în regim 2G. Vezi telefonul
StiriGionee Elife S5.1 este unul dintre cele mai subţiri telefoane lansate vreodată, cu o grosime de doar 5.2 mm. Acest model a intrat în Cartea Recordurilor la debutul sau, datorită taliei subţiri. El adoptă un design dreptunghiular şi are o porţiune de sticlă în spate şi una în faţă. La bord se afla un display AMOLED 720p şi un procesor MediaTek octa core. Vezi telefonul
StiriHuawei Y3 II este un telefon al anului 2016, lansat în primăvară, cu dotări entry level şi Android Lollipop. Ecranul de 4.5 inch cu rezoluţie de an 2011 sau 2012 face echipă cu stocare şi procesor modest. În mod interesant acest model avea variante 3G şi 4G şi venea pe auriu sau roz, dar şi un albastru electric viu.
Vezi telefonul
StiriOPPO Reno7 4G a debutat în Praga în primăvara lui 2022, cu o serie de dotări inedite pentru un telefon 4G. Avea un spate acoperit cu imitaţie de piele portocalie şi corpul său includea fibră de sticlă. Impresiona şi pin camera microscop de la bord, cu mărire 30X în stilul celei de pe OPPO Find X3 Pro şi avea un CPU faimos în zona 4G. Vezi telefonul
StiriLenovo a avut o strategie inteligenta în 2015, separând de Lenovo Mobile filiala ZUK şi integrând Lenovo Mobile în Motorola. ZUK devenea astfel un fel de firma indie cu produse inedite, ieftine şi de calitate. ZUK Z1 era primul flagship, cu 2 milioane de comenzi la debut.
Vezi telefonul
StiriHuawei Honor 5C este un telefon cu preţ de doar 139 dolari şi cu dotări midrange excelente la această sumă. Corpul unibody metalic îl apropie mai degrabă de Honor 5X, decât de predecesorul său. Bateria şi camerele sunt peste medie şi acesta e clar un Meizu Seria M killer şi chiar un Xiaomi Redmi killer. Vezi telefonul
Review StiriBlackBerry Bold Touch 9900 se dorea a fi un nou început pentru terminalele produse de RIM, dar întârzierea sa pe piaţă şi o serie de buguri l-au făcut mai puţin popular decât dorea producătorul canadian. Camera sa cu focus fix era o mare dezamăgire, iar lipsa de radio FM, feedback haptic, Flash şi apelare video erau şi ele puncte negre. Pe de altă parte designul era comod şi premium.
Vezi telefonul
StiriXiaomi Mi Max Prime a debutat oficial în luna octombrie a anului 2016, la câteva luni după debutul lui Xiaomi Mi Max. El primea un mic upgrade de CPU, de la un hexa core la un octa core, plus 1 GB RAM extra şi stocare dublă faţă de Mi Max. Preţul de 270 de euro era excelent.
Vezi telefonul
StiriPhilips PH1 a venit de nicăieri în iarna lui 2021 şi era departe de telefoanele cu super baterie Xenium, livrând mai degrabă un pachet entry level. A sosit în China, cu un procesor Unisoc, atunci când Unisoc era pe cai mari şi depăşise Exynos de la Samsung. Arăta old school, între bretonul picătură şi camera duală din spate cu inele mari în jurul lor. Vezi telefonul
Stirirealme Q3s era genul acela de telefon care se lansa în China sub acest nume şi în Europa venea rebranduit. Reuşea să propună dotări de Motorola Edge 20 sau Galaxy A52s 5G, doar ca la jumătate de preţ. Era poate cel mai ieftin telefon cu refresh rate de 144 Hz pornind de la doar 234 dolari. Cu puţin noroc avea ecran mai luminos decât Moto G200. Vezi telefonul
StiriAllview V1 Viper i 4G este un telefon anunţat oficial la început de 2015. El vine cu suport 4G LTE pe ambele SIM-uri şi integrează un display TFT LCD de 4.7 inch, cu rezoluţie de 854 x 480 pixeli. Handsetul are parte de un procesor quad core, 1 GB RAM, 8 GB stocare şi a debutat la preţul de 649 lei. El include şi o cameră principală de 5 MP şi una secundară de 2 MP.
Vezi telefonul
StiriNokia N76 este un telefon Nokia din Seria N, care se remarca prin butoanele pentru controlul playbackului media de la exterior. Coloritul său părea puţin cam strident, dar butoanele plate erau totuşi destul de comode. Iconurile arătau modern pentru 2007. Vezi telefonul
StiriHuawei Y9s era un telefon entry level lansat de Huawei în Irak în 2019. Avea camera pop up selfie şi o baterie generoasă, plus o cameră triplă ce ducea cu gândul la cea de pe Redmi Note 8, minus cea Macro. Preţul de 215 euro era corect.Vezi telefonul
StiriHuawei P40 4G a sosit de nicăieri la început de 2021, ca o versiune cu procesor diferit a lui Huawei P40. Înlocuia un CPU Kirin 990 5G cu un Kirin 990 4G şi atât. Păstra fix aceeaşi cameră de 50 MP în spate şi decupajul dual selfie în faţă. Practic Huawei a reciclat un CPU mai rar folosit...Vezi telefonul
StiriSharp Aquos C10 este un telefon nou al verii 2018 cu aspect atipic 17:9 şi acel "breton" primitiv, sub formă de decupaj a la Essential Phone. E destul cât să încapă doar camera frontală, pentru că difuzorul se afla integrat în ecran. Dotările sunt midrange, iar preţul măricel. Vezi telefonul