StiriZTE Blade A512 este un telefon al anului 2016, cu rotunjimi destul de pronunţate şi dotări low midrange. Avea un procesor destul de modest, dar măcar nu era vreun Snapdragon 410 totuşi. Bateria nu suna chiar rău, iar camerele aveau rezoluţiile clasice în zona midrange. Vezi telefonul
StiriLG Optimus L3 E400 este un telefon al anului 2012, cu dotări rezonabile la preţul sub 100 de euro la care venea. Din păcate, în funcţie de noroc puteai nimeri acest model cu muchii prost finisate şi să te zgârii pe faţă sau pe mână. Am văzut cazuri de genul. Vezi telefonul
StiriLeEco Le 2s este un telefon high end al anului 2016, care avea să inaugureze trendul celor 8 GB RAM pe un smartphone. Era promovat şi drept un device cu panou edge to edge al ecranului, dar mulţi producători se lăudaseră cu această abordare înainte, deci era greu să mai fim impresionaţi.
Vezi telefonul
StiriÎn 2015 devenea greu să mai ţii socoteala multiplelor modele ASUS ZenFone, mai ales din gama ZenFone 2. ASUS depăşea lejer în vânzări HTC şi avea un succes răsunător cu această serie de telefoane. Asus ZenFone GO ZC500TG se număra printre lansările de vară din acea gamă, încadrat în zona midrange Lollipop cu preţ accesibil. Vezi telefonul
StiriSamsung Galaxy On5 (2016) este un al doilea upgrade al modelului Galaxy On5, lansat în anul 2016, după modelul Galaxy On5 Pro. Terminalul lansat în China sub acest nume era de fapt un Galaxy J5 Prime. Dacă modelele din seria Galaxy On erau de buget, ei bine acesta era mai degrabă midrange.
Vezi telefonul
StiriZTE Blade V8 Lite este un telefon midrange cu preţ entry level, lansat la MWC 2017. Chiar dacă făcea parte dintr-o serie Blade V8 consacrată prin camera duală, el avea doar o cameră singulară. Fabricat din plastic, dar cu aspect metlaic, terminalul avea un design atractiv, mai ales al zonei din spate. Bateria era destul de generoasă. Vezi telefonul
StiriHTC Shift este unul dintre cele mai complexe terminale lansate vreodată de HTC, un adevărat palmtop sau mini notebook. El cîntărea 800 de grame şi integra o tastatură QWERTY, iar ecranul era unul rezistiv de 7 inch. Surprizele nu se opreau aici, pentru că în anul de graţie 2008 acest model aducea şi scanner de amprente şi Windows Vista Business, plus 80 GB stocare. Vezi telefonul
StiriLG G3 Stylus este un phablet accesibil de la LG, cu ecran de 5.5 inch şi funcţii trademark LG la bord: Gesture Camera Shot, Knock Code, Smart Keyboard, Quick Memo+ şi suport pentru carcase Quick Circle. În bună tradiţie a terminalelor LG G, acest handset integrează butoanele fizice în spate şi vine cu suport pentru input pe bază de stylus.
Vezi telefonul
Review StiriSony Ericsson Live with Walkman este un telefon al anului 2011, prin care SE încerca să aducă înapoi calitatea telefonului muzical Walkman. La recenzia terminalului la Mobilissimo el a impresionat mai degrabă prin funcţii de socializare şi aspecte fistichii legate de playerul audio, mai degrabă decât prin acustică. Având în vedere preţul plătit se poate spune că şi camera acestui model era bunicică.
Vezi telefonul
StiriDeşi aşteptam ca Meizu să lanseze o versiune Plus de Meizu Pro 6 şi un nou model Charm Blue, ei s-au grăbit la mijloc de iunie 2016 să anunţe modelul Meizu M3S. Ştim fix ce se dorea el a fi: un rival pentru iPhone SE, mizând pe metalul colorat viu.
Vezi telefonul
StiriHTC Desire 12 este primul telefon midrange HTC cu ecran 18:9 şi cam sacrifica unele dintre dotări. Venea în 2018 cu un procesor MediaTek vechiut, doar 3 GB RAM şi o cameră generică de 13 MP. Ca dovadă că nu e chiar special, el folosea un port microUSB 2.0.Vezi telefonul
StiriLG G6 Pro este o versiune derivată a flagshipului LG G6. Sosea în vara lui 2017, pe nuanţa specială Astro Black şi costa sub 700 de euro. Avea o cameră mai slabă decât LG G6 şi rezoluţie mai scăzută a ecranului, deci sacrifica din dotările flagshipului. Vezi telefonul
StiriBlackBerry Q5 este un smartphone ce îmbină într-un ambalaj compact atât o tastatură fizică Qwerty, cât și un display touchscree de mari dimensiuni, mai precis o unitate de 3.1 inch. Smartphone-ul în cauză aduce un procesor dual-core de 1.2 GHz, 2 GB memorie RAM și o carcasă a cărei greutate este de doar 120 grame, dimensiune destul de mică pentru un astfel de terminal.Vezi telefonul
StiriLG Optimus LTE2 este un telefon cu interfaţă cel puţin interesantă, lansat în anul 2012. El nu debuta la nivel internaţional, ci doar în Coreea de Sud şi avea o interfaţă ce imita un caiet de notiţe, aducând şi o textură de lemn, foaie şi carton. Dotările erau la nivel de flagship al anului 2012. Vezi telefonul
StiriElephone R9 este un telefon al anului 2016, model arătos de la Elephone, cu alură de flagship. Iniţial a fost promovat ca telefon cu ecran edge to edge, pentru ca apoi să fie confirmată totuşi o margine de 0.6 mm pentru display. Dotările erau fantastice pentru 109 dolari.
Vezi telefonul
StiriPrintre cele mai subțiri smartphone-uri lansate la sfârșit de 2014 s-a numărat și Oppo R5, terminal cu grosime de doar 4.85 mm ce spre marea mirare a publicului reușește să aducă la pachet dotări high-end. Astfel avem la dispoziție un device cu display Full HD de 5.2 inch, un procesor octa-core Snapdragon 615 și 2 GB memorie RAM. Deși grosimea acestuia este un punct forte, lipsa unui jack audio de 3.5 mm poate constitui un motiv pentru care nu mulți îl vor cumpăra.Vezi telefonul
StiriGionee Elife S7 este telefonul flagship al celor de la Gionee pe anul 2015, anunţat la MWC 2015. Acest model vine cu un ecran Full HD de 5.2 inch, cu protecţie Gorilla Glass 3. Terminalul măsoară 5.5 mm în grosime şi vine cu un procesor octa core MediaTek de nouă generaţie, 2 GB RAM şi 16 GB stocare. La bord se află o cameră de 13 MP în spate şi una frontală de 8 MP.Vezi telefonul
StiriLG G Stylus este un phablet de 6.2 inch cu dotări midrange și un stylus mai modest la pachet. E un accesoriu mai apropiat de Palm-uri sau Casio-uri decât de S Pen. Vezi telefonul
StiriLG a deschis balul de la CES 2016, anunţând terminalele LG K7 şi K10, acest din urmă model fiind cel cu diagonală mai mare. Acesta e un model de buget, care marca debutul Seriei K de la LG, dar şi cel al designului industrial cu numele de "glossy pebble". Telefonul avea şi sticlă curbată 2.5D în zona frontală. Vezi telefonul
StiriLG W10 este o încercare a celor de la LG de a obţine profit din zona entry level, dar fără a ataca clar modelele Galaxy A. Făcea compromisuri prin adoptarea de CPU MediaTek, dar era generos cu bateria şi arăta interesant pe mov. Vezi telefonul
StiriOppo Find X Lamborghini Edition este o versiune premium de Oppo Find X, care costă cu 700 de uero mai mult decât versiunea standard şi se încarcă mai rapid. Evident are şi branding Lamborghini. Spatele are o textură care duce cu gândul la kevlar sau fibră de carbon. Costă 1699 de euro şi are încărcare ultra rapidă cu alimentare la 100% în 35 de minute. Vezi telefonul
StiriGionee Elife E7 Mini este unul dintre puţinele telefoane care includ ecrane IGZO, care se remarcă prin luminozitatea ridicată şi consumul scăzut de energie. Terminalul are o cameră rotativă, care are atât rol de cameră principală de 13 MP, cât şi rol de cameră frontală pentru selfie. El a debutat în primăvara lui 2014.
Vezi telefonul