- Mobilissimo HOME
- Telefoane, tablete STIRI
- Producatori, OS TELEFOANE
- Producatori, OS TABLETE
- Producatori, OS CEASURI
- Telefoane, tablete RECENZII
- Discutii FORUM
- Prețuri și REDUCERI
- Telefoane, tablete COMPARAȚII
Philips 630 oferea un design compact de telefon cu clapetă în anul 2003, dar nu se putea dezbăra de antenă încă. Nu putem să nu ne întrebam cum de acel mecanism navigaţional ca un bulb nu zgâria ecranul plasat peste el. Ecranul secundar era monocrom şi avea fix acelaşi rol ca un ceas analogic, plus minus câteva notificări. Vezi telefonul
LG G7100 este un telefon cu clapetă rotativă, ce datează din 2003. El aducea două ecrane, dintre care unul extern OLED de calitate şi folosea taste navigaţionale cu 4 direcţii. Terminalul venea şi cu o cameră principală şi WAP, dar şi 3 jocuri care erau cam înghesuite pe ecranul cel mic. Din păcate bateria acestui model nu era prea impresionantă. Vezi telefonul
E păcat că telefonul Samsung X410 a fost anulat, pentru că era un model cu clapetă mic, compact şi elegant. El se abătea de la reţeta clasică şi adopta un design pătrăţos, specific mai degrabă unui Sony, decât unui Samsung. Butoanele plate numerice nu erau chiar cele mai comode din lume, dar ecranul extern cu iluminare albastră arată bine.
Vezi telefonul
Motorola A388c este un feature phone foarte ciudat al anului 2003, care parcă te invită să înveţi cum să îl foloseşti. El se baza pe un ecran rezistiv TFT cu recunoaştere avansată a scrisului de mână şi probabil în ecuaţie intra şi un stylus, având în vedere diagonala mică. Vezi telefonul
Sony Ericsson T105 e un telefon minimalist şi compact, lansat în 2003. El încerca să integreze butoane fizice în acelaşi panou cu ecranul, dar parcă toate elementele sale de input erau prea înghesuite pentru a fi comode. Iluminarea de fundal albastră a fost apreciată la acea vreme, iar suportul WAP era binevenit. Vezi telefonul
BlackBerry 6720 este un telefon al anului 2003, cu aspect de agendă electronică şi pare un device destinat conferinţelor audio sau video. Terminalul dispune de o tastatură QWERTY cu butoane bine delimitate, dar şi de un ecran monocrom de 3 inch, cu rezoluţie de 160 x 160 pixeli. La bord se afla BlackBerry OS, 1 MB RAM şi 16 MB stocare.
Vezi telefonul
Samsung C100 este un feature phone din anul 2003, un model cu alură de Nokia şi cu greutate scăzută. Mecanismul său navigaţional cu 4 direcţii era comod, iar handsetul se remarca prin jocurile Java old school de la bord. Bateria era punctul slab.Vezi telefonul
Siemens SL55 este un telefon arătos al anului 2003, unul dintre cele modele pe care îl prinde un design masiv. El are un design glisant, butoane numerice uşor curbate şi un feeling ergonomic excelent în palma utilizatorului. Nici bateria sa nu era deloc rea. Vezi telefonul
Alcatel OT 331 este un telefon cu look de "ursuleţ", o abordare comună pentru modelele candybar ale începutului anilor 2000. Terminalul avea un ecran monocrom şi butoane numerice bine delimitate, iar timpul de convorbire aproape că justifica grosimea de 20 de mm. Vezi telefonul
Chea 198 este extrem de uşor de confundat cu un Nokia al începutului de mileniu, care cumva a fost făcut să pară mai fistichiu. Şi asta printr-o nuanţă aurie şi acele butoane glossy verzulii. Ecranul monocrom nu făcea o impresie prea bună în 2003, dar greutatea scăzută putea fi un avantaj. Vezi telefonul
Sendo M550 este un telefon cu clapetă cu o amplasare inedită a butoanelor, ce amintesc cu cele de la un seif sau lift. "Rigid" e cuvântul care îmi vine în minte când văd acest feature phone al anului 2003. El pare dintr-o bucată, nu prea flexibil şi nici prea plăcut de avut în buzunar, cu acele muchii drepte. Vezi telefonul
Sony Ericsson T310 este un feature phone din anul 2003, care impresiona plăcut prin interfaţa sa jucăuşă, în stil pixel art. În "futuriştii" ani 2014 şi 2015 un model cu o interfaţă de genul ar fi fost foarte apreciat în epoca lui Flappy Bird. Moda 8 bit şi 16 bit a revenit în forţă atunci când rezoluţiile creşteau, în mod ironic. Vezi telefonul
Alcatel OT 531 este un telefon alungit, lansat în anul 2003, cu butoane numerice solide şi comode. El are o grosime crescută şi carcasa e din plastic, iar ea deşi imită metalul nu făcea o treabă prea bună în această privinţă. Handsetul suporta şi schimbul de cărţi de vizită via irDA. Vezi telefonul
Începuturile anilor 2000 au fost marcate de multe modele cu ecran cu iluminare albastră, în special de la Ericsson şi Samsung. Samsung Z100 se număra printre ele şi este un telefon cu clapeta solidă, care integrează în mecanismul său rotativ o cameră modestă, ce suportă apelare video. Telefon ideal pentru femeile de afacere. Vezi telefonul
Nokia 2100 se lansa în anul 2003 şi cântărea doar 85 de grame, aceea ce era de apreciat. Ecranul său monocrom nu mai impresiona pe nimeni în noul mileniu, ci mai degrabă funcţionalităţile sale speciale, precum iluminarea de tip backlight de culoare albă, sau screensaverul full screen. Fonturile dinamice erau şi ele binevenite. Vezi telefonul
Motorola C230 este un telefon în formă de cifra 8 sau clepsidră, un model lansat în anul 2003 şi care era foarte comod de ţinut în mână. Cu o greutate scăzută şi cu absolut zero pretenţii de a fi altceva decât un feature phone, el era un handset excelent pentru cei care vor doar să sune şi atât. Vezi telefonul
LG G5300 arată fix ca un Nokia clasic de la începutul anilor 2000 şi sunt sigur că pe undeva prin trecut au existat discuţii aprige pe tema acestui design. Îmi vine pur şi simplu greu să cred că acest model a scăpat nepedepsit de clonarea unui Nokia... Greutatea scăzută era un atuu. Vezi telefonul
LG G8000 este un telefon cu clapetă pătrăţos şi nu rotunjit, ceea ce îl face puţin atipic. El nu avea slot pentru cârduri, deci funcţia de player media pică din start. Limita de 3 ore de convorbiri nu e depăşită nici de acest device, tipic pentru un clamshell. Vezi telefonul
Nokia 5100 este un telefon extrem de interesant, mai ales prin prisma designului revoluţionar ce l-au adoptat finlandezii. Se remarcă în special prin fuzelajul exterior ce poate fi schimbat foarte uşor, acesta având ca rol în afară de protejarea telefonului și schimbarea înfăţişării prin diversitatea de culori ce ni se pune la dispoziție! Vezi telefonul
BenQ M775C este un telefon masiv al anului 2003, un model cu butoane numerice uşor înghesuite şi un mecanism navigaţional în stilul unui joystick de laptop. Ecranul de la bordul acestui handset oferă o rezoluţie de 98 x 64 pixeli. Telefonul vine cu composer şi WAP 1.2.1, dar şi o agendă digitală.
Vezi telefonul
Samsung T500 este un telefon cu clapetă feminin din anul 2003. El adopta o carcasă roşiatică şi un ecran extern înconjurat de pietricele decorative. Terminalul cantărea 80 de grame şi includea un ecran principal cu rezoluţie de 128 x 128 pixeli. LCD-ul extern putea fi folosit ca ceas analogic, iar cel interior ca oglindă pentru machiaj.Vezi telefonul
Motorola C350 este un telefon al anului 2003, un model elegant şi masiv, cu look metalic. Terminalul sosea cu 3 jocuri la bord, WAP 1.2.1 şi sonerii polifonice. El avea un afişaj cu 5 rânduri şi rezoluţie de 96 x 64 pixeli. Terminalul includea şi un composer şi nu venea cu WiFi, Bluetooth sau GPS.
Vezi telefonul
Siemens A55 pare înrudit cu un Nokia 3310 cumva, dar într-o variantă cu zona superioară mai curbată. Siemens nu s-a ferit să copieze Nokia o bună parte din finalul anilor 90 şi începutul 2000. Poate de aceea s-a ajuns şi la alianţa Nokia Siemens Networks, pe fondul poliţelor ce trebuiau plătite. Vezi telefonul
Nokia 7250 este un telefon al anului 2003, cu coloane bine delimitate ale butoanelor numerice. Acest model arăta excelent pe mov şi venea cu un ecran ce afişa 8 rânduri de text şi suporta o rezoluţie de 128 x 128 pixeli. El oferea un screensaver, mărime dinamică a fonturilor şi wallpaperuri, dar şi un softkey, plus aplicaţii Java atractive.
Vezi telefonul
Samsung T700 este un telefon din anul 2003, un model anulat care aminteşte de acele telefoane hamburger ale adolescenţilor din filmele americane. Handsetul avea o carcasă circulară, dar şi o antenă care perturba această abordare de design. Terminalul includea un display cu rezoluţie de 128 x 128 pixeli şi un buton navigaţional cu 4 direcţii.
Vezi telefonul
Sendo S300 este un telefon al anului 2003, un model cu design ce aminteşte mult de un Nokia al acelei perioade. Handsetul integrează un display monocrom, care afişează 5 rânduri de text şi are o rezoluţie de 96 x 64 pixeli. Terminalul venea cu sonerii monofonice descărcabile, o agendă cu 200 de contacte şi cântărea doar 90 de grame.
Vezi telefonul
LG G3000 este probabil cel mai fistichiu model de telefon al anului 2003. El include o carcasă din plastic cu o porţiune transparentă în spatele tastaturii, prin care se vedea iluminarea albastră. Acest model vine cu un ecran grayscale cu 4 nuanţe diferite, iluminare albastră de fundal şi o agendă cu 200 de contacte şi 5 câmpuri.
Vezi telefonul
Motorola C289 este un telefon al anului 2003, un model compact, cu butoane numerice de mici dimensiuni şi cu distanţă destul de mare între ele. Handsetul oferă o iluminare a ecranului în 7 culori şi aduce la pachet logo-uri descărcabile. Acest device poate memora 10 apeluri formate, 10 primite şi 10 ratate şi se bazează pe sonerii monofonice. Vezi telefonul
Samsung P400 este un telefon cu clapetă şi butoane plate numerice, dar şi o cameră integrată în mecanismul rotativ al clapetei. Terminalul a debutat în 2003 şi măsura 23 de mm în grosime. El avea o dimensiune dinamică a fonturilor afişate şi un mecanism navigaţional cu 4 direcţii. Handsetul are o cameră CIF şi lentilă rotativă la 180 de grade.Vezi telefonul
NEC e606 e unul dintre cele mai înguste telefoane cu clapetă văzute de mine. Butoanele aminteau de telefoanele anilor 90, iar balamaua rotunjită era asimetrică. Dimensiunile rezonabile erau justificate de bateria neimpresionantă. Vezi telefonul