Xiaomi Smart Band 7 Unboxing: Seria de brățări fitness hit revine cu model nou, cu ecran mai mare, monitorizare automată SpO2

3.123 ori
<b>Xiaomi Smart Band 7 Unboxing: Seria de brățări fitness hit revine cu model nou, cu ecran mai mare, monitorizare automată SpO2</b>Ieri vă anunțam prin intermediul unui articol că brățara fitness Xiaomi Smart Band 7 a debutat la nivel global, acesta fiind numele sub care va fi găsită în magazine, pentru că în China este cunoscută drept Xiaomi Band 7. Am reușit să punem

Ieri vă anunțam prin intermediul unui articol că brățara fitness Xiaomi Smart Band 7 a debutat la nivel global, acesta fiind numele sub care va fi găsită în magazine, pentru că în China este cunoscută drept Xiaomi Band 7. Am reușit să punem rapid mâna pe purtabil, astfel că deja am pregătit un unboxing, cu mențiunea că produsul a sosit de la Hekka.com, acolo unde costă 56.79 euro, fiind livrat gratuit în România (-10$ la comenzile de peste 29$ folosind codul mobilissimo).

Unboxing

În micuța cutie pe lângă brățara fitness Xiaomi Smart Band 7 se află un manual de utilizare stufos și compact pe care cel mai probabil nu îl vei citi și de care nici nu ai nevoie. Alături găsești și cablul de alimentare, cu un mic puc magnetic la un capăt care se atașeză brățării fitness și un port USB-A la celălalt capăt, pe care îl vei conecta la laptop, PC sau încărcător. 

Design

Din punct de vedere al design-ului trebuie să recunosc faptul că la prima vedere nu se remarcă nici o diferență față de modelul anterior, asta doar dacă deții un Band 6. Crește diagonala și acesta este principalul element care o dă de gol, că este varianta cea nouă. În rest, același corp din policarbonat, ecran ușor curbat (sticlă 2.5D) și curea din silicon, pe negru în cazul de față.

Xiaomi Smart Band 7

Vine și pe roz, albastru, portocaliu, verde iar opțional se pot achiziționa și curele tip camuflaj sau neon. Are greutate de doar 13.5 grame, măsoară 46.5 x 20.7 x 12.25 mm și este foarte comodă, ușor să uiți că o porți la mână, astfel că te bucuri de sesiuni de jogging fără disconfort.

Varianta pe negru este cam basic, dar noroc că există curele colorate care se pot achiziționa opțional. Certificarea 5ATM pentru rezistență la apă și praf rămâne la posturi. 

Display și hardware

Cum spuneam și mai sus, principalul upgrade adus de Xiaomi Smart Band 7 este ecranul, care de la 1.56 inch pe predecesor ajunge la 1.62 inch, o creștere minoră dar binevenită. Ecranul rămâne un AMOLED, are rezoluție de 490 x 192 pixeli și din primele priviri, este tare luminos. Zona vizibilă crește cu 25% față de Band 6, iar densitatea de pixeli este de 326ppi. 

Xiaomi Smart Band 7

Un alt upgrade este și funcționalitatea Always on Display, ceva ce predecesorul nu avea. Potrivit listei oficiale de dotări, ecranul lui Band 7 poate atinge o luminozitate maximă de 500 nits. Aici apare un OS Lite, avem și motor devibrații, iar bateria crește de asemenea, de la 125 mAh (Band 6) la 180 mAh în cazul de față, ceea ce era de așteptat ținând cont de boost-ul la diagonală. Autonomia este de până 15 zile cu o singură alimentare în utilizare normală, sau 9 zile de utilizare intensă. 

Noutăți și Health/Fitness

Una dintre noutățile regăsite la nivel Health este tracking-ul automat SpO2, astfel că în momentul în care nivelul saturației de oxigen din sânge scade sub 90% vom primi o alertă. Brățara are senzor de puls 24/7, monitorizare pentru peste 120 sporturi, cât și detectare automată pentru unele activități. Se poate monitoriza și parametrul VO2 Max, iar brățara oferă recomandări despre timpul de recuperare.

Xiaomi Smart Band 7

Xiaomi Smart Band 7 mai aduce și un limbaj nou de design pentru UI, elementele fiind afișate mai clar și mai intuitiv decât anterior. Există și peste 100 de fețe de ceas noi, inclusiv unele animate precum cea cu planeta Marte pe care am văzut-o pe Xiaomi Watch S1. 

Impresii

Cu brățara proaspăt scoasă din cutie pot spune că aceasta este un gadget simpatic și util în monitorizarea activității fizice și a parametrilor de sănătate (SpO2, puls), călcând pe urmele predecesorului. Nu schimbă design-ul și nici nu era nevoie, cu publicul deja familiarizat, iar upgrade-urile vin la capitole care contează - diagonală, baterie și tracking Health cu monitorizarea automată SpO2. 

Există și o variantă NFC comercializată în China, dar acest model global nu oferă această funcționalitate. Există în continuare zvonuri că vom primi un Xiaomi Smart Band 7 Pro cu GPS și NFC, dar rămâne de văzut. În zilele următoare Smart Band 7 mă va însoți peste tot și revenim desigur cu o recenzie detaliată. 

Xiaomi Smart Band 7, prețuri actualizate:

  • Hekka.com (-10$ la comenzile de peste 29$ folosind codul mobilissimo)
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×