Ziua de 19 mai ne aduce lansarea noilor produse OnePlus din gama Nord. Vorbim în principal despre telefoanele OnePlus Nord 2T și Nord CE 2 Lite 5G, dar mai avem și o pereche de căști proaspăt anunțate. E chiar prima pereche de căști wireless din această gamă - OnePlus Nord Buds. Sunt deja disponibile în România, sunt accesibile și le-am testat deja, așa că vă pot dezvălui primele impresii cu privire la acestea înainte ca ele să primească o recenzie detaliată din partea mea.
Unboxing
OnePlus Nord Buds sosesc într-o cutie de culoare neagră, cu accente albastre, nuanțe specifice gamei de telefoane Nord. Se deschide prin glisare de jos în sus, iar la interiorul său vom găsi în prim plan căștile care vin pe nuanța Black Slate (negru mat).
La interior mai găsim o mică cutie de culoare verde unde vom găsi încă două perechi de dopuri din silicon pentru urechi, un cablu de alimentare USB-A la USB-C, dar și un sticker cu un emoticon „plictisit”, pe lângă manualele de utilizare. Experiența de unboxing e simplă și rapidă, căștile fiind gata de pairing în mai puțin de 5 minute de la despachetare.
Design
După cum vă spuneam, căștile vin în România pe nuanța Black Slate. E un negru mat, plăcut la atingere, dar care adună destul de rapid amprente. Avem o cutiuță de alimentare de dimensiuni mari aici, cu multe muchii drepte, dar curbată în zona colțurilor. Căștile stau neașteptat de comod în ureche și nu cad nici dacă te miști brusc. Nu le simt foarte intruzive pe canalul auditiv.
O cască cântărește doar 4.77 grame, iar cutiuța de transport cântărește 50.33 grame. Nu le simt foarte grele, iar designul e OK, deși parcă aș fi preferat o carcasă de dimensiuni ceva mai mici. În spate avem mufa de încărcare USB-C + un buton pentru pairing rapid, iar în partea din față găsim un LED care va indica starea căștilor. Apropo, avem și protecție IP55 aici, dar doar pentru căști.
Dotări
OnePlus Nord Buds aduc drivere dinamice de 12.4 mm, iar compania ne promite un bas bogat. Vă spun de pe acum că am ascultat câteva melodii prin intermediul căștilor și da, basul chiar se simte. Ele aduc conectivitate Bluetooth 5.2 și au suport Dolby Atmos pentru smartphone-urile compatibile. Vin cu microfoane duale pentru apeluri și au tehnologie de anulare a zgomotului prin AI, doar în timpul convorbirilor. Nu primim anulare activă a zgomotelor de fundal aici (ANC).
Avem și control tactil pe lateral, pentru a pune pauză, a porni sau a schimba melodiile dintr-un playlist. OnePlus nu a uitat nici de gameri, așa că avem opțiunea Pro Gamer Mode care reduce latența, ea ajungând la doar 94ms. Primim și încărcare rapidă, doar 10 minute de alimentare oferind 5 ore de playback audio. Totuși, o încărcare completă ar trebui să ne aducă 30 de ore de autonomie alături de cutiuța de alimentare.
Telefoanele OnePlus și OPPO oferă suport nativ și control din setările Bluetooth. Totuși, dacă plănuiți să le folosiți cu alte brand-uri, există aplicația Hey Melody (atât pe iOS, cât si pe Android) care vă permite să configurați sunetul și profilele după bunul plac.
Primele impresii
Chiar dacă OnePlus Nord Buds nu au parte de ANC, simt că fac o treabă destul de bună în a anula zgomotele pasiv. Nu sunt intruzive, sunt confortabile și stau bine în ureche. Am simțit un sunet puternic, bas accentuat în mod clar și la o scurtă verificare în aplicatia Hey Melody am observat că Nord Buds au primit deja o actualizare software.
Tot în aplicație există și mai multe setări de customizare a sunetului. Rămâne acum să le testez în mai multe genuri muzicale, în medii mai zgomotoase și să revin cu impresii finale într-o recenzie detaliată.
Găsiți căștile OnePlus Nord Buds pentru suma de 250 lei, la următorii retaileri de pe plan local: