Odată cu Huawei P9 a fost anunţat în aprilie şi Huawei P9 Plus, varianta phablet a modelului cu camera duala cu tehnologie Leica. Acest terminal a sosit la noi în teste şi e o prezenţă familiară, după ce P9 a primit deja review Mobilissimo.ro. Huawei P9 Plus e scos din cutie mai jos şi costă 2.799 lei la eMAG.ro sau 2.999 lei la evoMAG.ro.
Cutia e identică cu cea a lui Huawei P9 şi la interior se află o pereche de căşti, care arată la fel ca la modelele Huawei mainstream din ultimul an, cablu USB Type-C, încărcător cu promisiunea de fast charge, manualul, o husă transparentă şi cu textură punctată şi o cheiţă metalică pentru accesul la slot-uri. Terminalul nu pare a fi cu mult mai mare decât Huawei P9 şi vine cu o diagonală de 5.5 inch, talie de 7 mm şi cântăreşte 162 grame.
De această dată, în locul unui ecran LCD avem un Super AMOLED, care aduce şi suport pentru 3D Touch, astfel că apăsăm cu diferite nivele de presiune pe ecran pentru a activa extra shortcut-uri şi meniuri. Huawei P9 Plus păstrează rezoluţia Full HD şi foloseşte un procesor HiSilicon Kirin 955, 4 GB RAM, 64 GB stocare şi slot microSD.
Avem parte de o baterie de 3.400 mAh şi o cameră principală duală de 12 MP, cu tehnologie Leica, blitz dual tone şi telemetru laser. În faţă se găsim o cameră de 8 MP, care are la rândul său telemetru laser. Jos găsim un port USB Type-C, iar sus e integrat emiţătorul infraroşu. P9 Plus vine pe auriu, gri sau alb şi rulează Android Marshmallow cu EMUI cel nou aplicat peste. Revenim foarte curând cu review. [FORUM]
Huawei P9 Plus, prețuri actualizate:














