Motorola Edge tocmai a ajuns la noi în teste şi împărtăşim entuziasmul fanilor care atunci când s-a lansat au exclamat "e al naibii de frumos". De la Moto Z încoace Motorola nu a mai scos un flagship veritabil, iar acum a scos două... kind of. Se practică modă de a scoate un flagship şi un "aghiotant", o "vioară a doua", care îi păstrează 70-80% din dotări şi face unele compromisuri pentru a ţine preţul mai mic.
Telefonul costă 2.999 lei la Altex, iar retailerul îţi dă cadou şi un ceas Moto 360 de generaţie a treia la achiziţie. Primele impresii le găsiţi mai jos. Anunţat la final de aprilie alături de Motorola Edge+, Motorola Edge este un telefon high midrange cu suport 5G. Este fabricat din sticlă şi metal, deşi nu ai zice, la prima vedere pare făcut numai din sticlă. Asta pentru că ecranul său cascada din zona frontală se curbează foarte mult pe laturi. Nu destul încât să scape de butoanele de volum fizice ca la Huawei Mate 30 Pro.
În mână se simte ca un Galaxy S7 Edge combinat cu Mate 30 Pro, dar cu îngustimea unui Xperia 1 sau Xperia 5. Îl poţi cuprinde uşor cu palma, la cât de îngust e. Nu are certificare IP68, dar rezistă la stropiri. Vine pe nuanţele Solar Black şi Midnight Magenta, iar talia să este de 9.3 mm, în vreme ce greutatea este de 188 de grame. În cutie se află următoarele:
- încărcător de 18W cu conector USB-A
- cablu USB-C
- cheiţa metalică pentru sloturi
- husa protectoare
- căşti şi dopuri pentru căşti
- manual
Motorola Edge are un ecran "arcuit", curbat, cum vreţi să îi spuneţi, care are un plus şi un minus: ca plus arată superb, mai ales când urmăreşti acel wallpaper dinamic cu valuri, ca minus curburile te distrag de la jocuri şi vizionare video şi le poţi apăsa din greşeală. Motorola numeşte acest ecran un "endless edge" şi e vorba despre un OLED de 6.7 inch, cu rezoluţie de 2340 x 1080 pixeli, cu suport HDR10 şi refresh rate de 90 Hz. Avem şi protecţie Gorilla Glass 5 şi muchii extrem de înguste (raport ecran-corp de 95.9%).
De remarcat că Moto oferă şi un refresh rate care se schimbă automat folosind AI, funcţie ce lipseşte de la Galaxy S20 de exemplu şi ar fi tare utilă. Schimbarea de refresh rate în mod contextual e utilă mai ales pentru a face economie de baterie. Ecranul integrează şi un cititor de amprente optic, care îşi face treaba excelent, aşa cum aţi văzut în video. Avem şi un decupaj discret pentru camera selfie, într-o bulină în stânga sus.
La interior găsim procesorul Snapdragon 765G, alături de 6 GB RAM LPDDR4X, dar şi 128 GB stocare UFS 2.1 şi slot microSD. Avem şi o baterie de 4500 mAh cu încărcare la 18W, jack audio, difuzoare stereo la bord. Cât despre camere, cea frontală are rezoluţie de 25 MP şi din ce am înţeles are focalizare fixă, deci mă aştept la selfie-uri cu focalizare ciudată ca la Galaxy A50 şi Oppo Reno 3 Pro 5G.
În spate găsim o cameră quad, dar lipsită de artificiile lui Moto Edge+ (108 MP şi filmare 6K). Sună totuşi binişor:
- 64 MP, cameră principală, F/1.8, PDAF
- 8 MP, cameră telephoto, zoom optic 2X
- 16 MP, cameră ultrawide,
- senzor ToF 3D pentru Bokeh
Avem şi bliţ LED şi filmare 4K la 30 FPS, plus funcţii ca Portrait, Night, Cutout, Macro şi altele. Pe partea de conectivitate primim 4G şi 5G, dar şi WiFi dual band, Bluetooth 5.1, GPS, NFC, un port USB-C. Android 10 rulează curat aici şi Motorola contribuie doar cu gesturi de navigare, Peek Display, dar şi noi meniuri şi opţiuni declanşate cu swipe lateral. Trebuie neapărat să treceţi prin tutorial aici, pentru că sunt mai multe comenzi şi gesturi decât mă aşteptam.
În principiu poţi declanşa un meniu de shortcut-uri precum cel Edge de pe Samsung-uri, dar mai sunt şi alte acţiuni şi shortcuturi. Există şi o funcţie specială de gaming, Moto Gametime, care declanşează butoane virtuale pe curbura ecranului, pe care le folosiţi în jocuri, pentru a trage în inamici spre exemplu.
Cam atât despre acest telefon şi rămâne acum să începem testele sale pentru a vedea ce poate bateria, procesorul, cât de luminos e ecranul şi cum stăm şi cu camera quad. Văd produsul ca un rival pentru Oppo Reno 3 Pro 5G, doar ca la preţ mai mic şi cu mai puţin RAM. Nu uitaţi că Moto Edge costă 2.999 lei la Altex şi primiţi şi un Ceas Moto 360 3rd gen cadou.
PS: Îmi plac mult noile sunete de sistem de la Motorola și cred ca e ceva ce ar trebui subliniat mai des de producători.
COMANDĂ MOTOROLA EDGE DE AICI
AFLĂ DE AICI CÂT COSTĂ CEASUL OFERIT CADOU LA ACHIZIȚIA TELEFONULUI MOTOROLA EDGE