OPPO a lansat astăzi la nivel local telefoanele din seria Reno6, aducând în România modelele Reno6 5G şi Reno6 Pro 5G. În acest material ne ocupăm despre primul model, care se vinde pentru 2.699 lei la eMAG. Vine cu un design familiar, inspirat de cel mai popular telefon din 2020. Avem detalii şi un unboxing mai jos.
Pe scurt
Dezvăluit internaţional în iunie şi ajuns la noi în septembrie, telefonul ni se prezintă ca un terminal midrange cu clasică aspiraţie de flagship killer... sau măcar dacă nu îl ucide, îl răneşte. Asta prin funcţii ca încărcare foarte rapidă şi o filmare şi fotografie cu Bokeh Flare cum nu am mai văzut.
Unboxing
În cutia telefonului se află o husă, o cheiţă metalică ce oferă acces la sloturi, manualul şi încărcătorul de 65W. Castim şi un cablu de la USB-C la USB-C, dar şi o pereche de căști, o raritate în ziua de azi. De remarcat că Reno6 Pro 5G nu vine cu căşti. Ele au design stil EarPods şi conector USB-C.
Design
V-am promis în intro o poveste cu similaritatea de design cu un hit din 2020. E clar vorba despre iPhone 12 prin două aspecte: muchiile plate şi nuanţa de albastru aplicată aici (mai degrabă o tentă, fiind vorba de un Stellar Black în versiunea avută de noi). Totuşi OPPO a făcut o modificare la nivel de prelucrare a telefonului, pentru a îi imprima acel Reno Glow special, acea strălucire discretă de sclipici.
Muchiile plate ajuta la priză excelentă şi avem o construcţie solidă aici, ce include o ramă metalică, judecând după antenele expuse. Telefonul măsoară 7.6 mm în talie şi cântăreşte 182 de grame. E manevrabil cu o mână şi nu atrage amprente.
Display şi hardware
În față găsim un ecran AMOLED de 6.43 inch, cu muchii destul de înguste şi cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli. Are protecţie Gorilla Glass 5, refresh rate de 90 Hz şi cititor de amprente integrat în ecran, unul optic. La interior se află procesorul MediaTek Dimensity 900 5G de 6 nm, unul octa core, găsit şi pe Honor X20 şi Honor 50 SE. Are şi GPU Mali-G78 MC4, 8 GB RAM şi 128 GB stocare. Nu primim slot microSD aici.
Bateria de 4300 mAh se încarcă la 65W. Aş mai menţiona prezența în lista de dotări a unui difuzor singular jos şi lipsa jack-ului audio, intuită de la căştile cu USB-C. Cat despre conectivitate, iată ce avem la dispoziţie: Wi-Fi 6, 5G, Bluetooth 5.2, GPS, Glonass, BDS, Galileo, NFC şi port USB-C 3.1.
Cameră
Am ajuns şi la camere, cu una de 32 MP decupată în ecran, transmisă de la Reno 3 Pro 5G încoace. În spate găsim o cameră triplă, cu senzor principal de 64 MP, alături de o cameră ultrawide de 8 MP şi una Macro de 2 MP. Are şi bliţ LED şi filmare 4K la 30 FPS. Sunt multe moduri cu care să te joci, de la Night Mode la Bokeh Flare, acesta din urmă atât pe foto, cât şi pe video.
Pe scurt, îţi permite să creezi un fundal estompat în spatele unui subiect uman şi să amplifici luminiţele oraşului, ghirlandelor de Crăciun sau a orice prinde său emană lumina. Totul pentru a potența cadrul cu extra emoţie. Avem şi AI Highlight Video, care scapă de problemele cu cadre prea iluminate sau prea întunecate la filmare.
Software
Telefonul rulează Android 11 cu ColorOS 11.3 aplicat peste, cu fereastră laterală cu shortcut-uri pentru ferestre plutitoare, dar şi O Relax, o aplicaţie pentru deconectare şi relaxare. Are şi setări speciale pentru gameri, navigare prin gesturi, o interfaţă intuitivă şi personalizabilă, plus o funcţie de optimizare a sistemului.
Aş aminti şi că OPPO vinde telefonul cu 3 ani garanţie la nivel local.
Impresii înainte de review
OPPO Reno6 5G este un telefon midrange pentru creat fotografii şi filmări memorabile, cu o priză excelentă şi o încărcare foarte rapidă. Gamerii primesc un procesor bunicel în zona midrange şi refresh rate ridicat, iar cei care vor filme au un ecran AMOLED luminos. De partea foto/video vorbim în review, dar vă zic de acum că e de bine, cu surprize plăcute.
Revenim cu review mai curând decât credeţi. Presimt un hit în vânzări când scade preţul sub pragul de 2000 lei.
OPPO Reno6 5G, prețuri actualizate:
- eMAG
- evoMAG
- Orange
- QuickMobile (-3% folosind codul QUICK202)
- Compari














