realme C55 Unboxing: este pilula de pe ecran doar un gimmick? (Video)

1.783 ori
<b>realme C55 Unboxing: este pilula de pe ecran doar un gimmick? (Video)</b>După lansarea lui iPhone 14 Pro în septembrie 2022 a apărut o veritabilă isterie cu Dynamic Island. Toată lumea încerca să copieze pilula de pe noile iPhone-uri, acea pilulă care se extinde în jurul decupajului pentru camera selfie şi Face ID

După lansarea lui iPhone 14 Pro în septembrie 2022 a apărut o veritabilă isterie cu Dynamic Island. Toată lumea încerca să copieze pilula de pe noile iPhone-uri, acea pilulă care se extinde în jurul decupajului pentru camera selfie şi Face ID. Iniţial au apărut câteva aplicaţii pe Android care implementau "insula", dar acum începem să vedem şi producători de telefoane care oferă aşa ceva nativ.

realme C55 e primul terminal care face asta pe piaţa locală şi el se poziţionează ca un dispozitiv entry level, cu preţ sub 1000 lei. Îl scoatem din cutie mai jos şi avem detalii despre el. 

Unboxing

În cutie găsim cheiţa pentru sloturile nano SIM şi microSD, manualul, cablul de la USB-C la USB-A şi încărcătorul de 33W.

Design

Telefonul e disponibil pe nuanţele Sun Shower, Rainy Night, Rain Forest şi vine cu un corp din plastic. Spatele are un look ce imită lemnul, în vreme ce inelele metalice din jurul camerelor adăugă la eleganţă. Şi partea din jurul camerei primeşte alt look, unul lucios, de dragul întreruperii look-ului unitar. Telefonul are muchii plate, ceea ce îl face mai manevrabil şi are aderenta OK.

realme c55

E totuşi masiv, lung şi lat, greu de manevrat cu o singură mână. Măsoară 7.9 mm în talie, cântăreşte 189.5 grame şi vine cu o protecţie de plastic pentru ecran aplicată din fabrică. Butoanele sunt clicky, dar destul de comode. Cel Power integrează cititorul de amprente. 

Display

Ecranul este un IPS LCD de 6.72 inch, cu rezoluţie de 2400 x 1080 pixeli, refresh rate de 90 Hz, luminozitate de 680 nits şi aspect 20:9. Sus avem un decupaj mic pentru camera selfie, în jurul căreia apare pilula aceea celebră. Nu i se zice Dynamic Island aici, ci Mini Capsule. Va afişa nivelul de încărcare al bateriei când telefonul e pus la încărcat, low battery dacă e cazul, paşii pentru pedometru şi consumul de date.

REALME C55

Deocamdată e în beta funcţia şi afişează doar încărcarea când îl pui la alimentat. Mi se pare doar un gimmick deocamdată şi sper să vedem un update care să îi adauge mai multe funcţii utile.

Hardware

La interiorul telefonului se află un procesor MediaTek Helio G88, un CPU de 12nm, care e de asemenea prezent pe Redmi 10 2022, Honor X8A şi Moto G Stylus 2022. E însoţit de 6 GB RAM (încă 6 GB adăugaţi virtual din setări), plus 128 GB stocare. Gurile rele zic că e doar stocare eMMC, dar sper să fie UFS totuşi. Vom investiga. Avem şi slot microSD şi telefonul se mai vinde şi într-o variantă cu 8 GB RAM şi 256 GB stocare.

Bateria de 5000 mAh se încarcă la 33W şi pe hârtie promite că va ajunge la 50% în 29 de minute. Avem un speaker singular jos, jack audio şi pe partea de conectivitate primim Wi-Fi dual band, Bluetooth 5.2, GPS, Glonass, Galileo, BDS, NFC şi port USB-C 2.0.

Camere

Nu e mult de spus despre camere: avem una frontală de 8 MP, cu filmare Full HD şi HDR. Cea din spate are 64 MP pentru senzorul principal, care aduce şi PDAF, plus avem şi una de 2 MP Bokeh. Există şi blitz LED şi filmare Full HD la 30 sau 60 FPS. Interfaţa camerei include opţiuni că Pro, Time Lapse, Slow Motion, Panorama, captura la rezoluţie maximă de 64 MP, dar şi Chroma Boost, dacă vreţi culori mai vii.

REALME C55

Avem şi mod Portrait, cu Bokeh Flare că filtru, rezervat până mai ieri telefoanelor OPPO Reno. Apare şi modul Street pentru captura urbana, Night (cu Starry Mode), iar captura video aduce 10 filtre.

Sofware

Telefonul rulează Android 13 cu realme UI 4.0 ca interfaţă custom. Ea include un sidebar pentru ferestre plutitoare, multe personalizări pentru iconuri după model OPPO, setare pentru utilizare cu o mână şi o amplă zonă Privacy. Avem şi navigare prin gesturi şi chiar o zonă pentru gameri, deşi acesta nu e telefon de gaming.

În zona Realme Lab găsim şi Dual Audio, care îţi permite să conectezi simultan căşti via Bluetooth, dar şi prin cablu. Avem şi Sleep Capsule, care face că telefonul să fie mai puţin deranjant când te odihneşti

Impresii

realme C55 e telefonul clasic de sub 1000 de lei, un model entry level pe care deja îl văd că bun pentru consum multimedia. Are baterie mare şi ecran mare, ştim cu toţii cât ţin bateriile pe realme-uri. Mai e şi gimmick-ul cu pilulă, dar nu cred că ea poate vinde singură telefonul, sincer să fiu.

Până la urmă va fi cumpărat pentru baterie, ca un al doilea telefon, eventual telefon principal pentru un utilizator hardcore de TikTok şi Facebook de o vârstă mare şi nu neapărat tech-savvy.  De ce vârsta mare? Pentru ca pustanilor le pasa de branduri mari. 

realme C55, prețuri actualizate:

realme C55, unboxing

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×