Review Nokia 808 Pureview - pune "camera" În "cameraphone" (Video)

Autor:  | Publicat în:  Nokia 4.271 ori
<b>Review Nokia 808 Pureview - pune "camera" În "cameraphone" (Video)</b>Nokia 808 PureView a fost cel mai original terminal mobil prezentat la MWC 2012 și încă de la începutul acestui an a atras atenția tuturor specialiștilor din domeniu prin impresionantul sau senzor foto de 41 de megapixeli. V-am prezentat o...

Nokia 808 PureView a fost cel mai original terminal mobil prezentat la MWC 2012 și încă de la începutul acestui an a atras atenția tuturor specialiștilor din domeniu prin impresionantul sau senzor foto de 41 de megapixeli. V-am prezentat o experiență hands on cu acest terminal încă din lună martie, iar acum el ne-a sosit în sfârșit în teste. Am avut și ocazia să îi testăm camera într-o serie de concerte marca Ursus Evolution, iar articolul rezultat îl citiți aici. Iar acum a venit și momentul pentru marele review al acestui mare cameraphone de la Nokia.

Aflați că Nokia 808 PureView ne-a fost oferit în teste de către Quickmobile.ro, care vinde acest cameraphone la prețul de 3.199 de lei. îl găsiți în variante de culoare neagră, roșie sau albă, iar în cazul în care vă întrebați, acest model a început să sosească în magazine prin iunie. Urmaș neoficial pentru Nokia N8, PureView vine cu un design plăcut și stă bine în mâna utilizatorului, în ciuda taliei sale mari. Avem de-a face cu un telefon cu grosime de 13.9 mm și greutate de 169 de grame, plus o carcasă mată și cu aderenta foarte bună în partea din spate.

Nokia 808 PureView

Partea cea mai proeminentă este cea a camerei, de altfel și motivul pentru care acest telefon este celebru. și totuși acest terminal sta excelent în mâna utilizatorului, în ciuda protuberanței foarte mari. în partea superioară găsim un port HDMI, jackul audio și portul microUSB, în vreme ce în partea laterală se afla butoanele de volum și butonul pentru cameră. în partea din spate, în zona mecanismului camerei se afla blițul LED, blițul Xenon și difuzorul acestui device.

Nokia 808 PureView butonul pentru cameră

Sub carcasa se ascunde chipul NFC, atașat capacului bateriei, bateria în sine, slotul microSIM și cel microSD. Inițial capacul se deschidea destul de greu, dar după o perioadă de utilizare el va fi mai ușor de deschis. în partea frontală a lui PureView se afla ecranul de 4 inch, o fațadă din sticlă și un buton mare cu 3 segmente: Apelare, Meniu și Terminare apel. Ecranul AMOLED este protejat de Gorilla Glass și se bazează pe tehnologia ClearBlack AMOLED, celebra deja pe terminalele Nokia.

Ecranul AMOLED este protejat de Gorilla Glass și se bazează pe tehnologia ClearBlack AMOLED

808 PureView suporta o rezoluție de 360 x 640 pixeli și vine cu tehnologie Dolby, pe care o simțiți în acțiune în special dacă atașați căștile care vin la pachet cu telefonul. Uitați tot ce știați despre HTC și Beats Audio, deoarece Nokia 808 Pureview oferă o experiență de ascultare deosebită. și căștile sale sunt inedite, ele fiind înclinate pentru a intra mai bine în ureche și nu pur și simplu drepte ca earbuds-urile normale. Alte dotări ale telefonului includ 16 GB memorie internă, slot microSD, 512 MB RAM, 1 GB ROM și conectivitate HSDPA de 14.4 Mbps. Pureview dispune de DLNA, WiFi, Bluetooth 3.0, NFC, iar camera sa de 41 de megapixeli folosește tehnologie Carl Zeiss. Avem la dispoziție și o cameră frontală VGA cu captura la 30 fps.

Nokia 808 PureView caracteristici tehnice

Creierul acestui telefon cu super cameră este un procesor ARM 11 de 1.3 GHz și avem la dispoziție și un GPU Broadcom BCM2763, plus accelerometru, senzor de proximitate, busola și radio FM Stereo. Dotările includ și un transmițător FM, cu ajutorul căruia veți asculta muzica de pe telefon la sistemul stereo al automobilului vostru, de exemplu. în fine, acest model are și GPS și o baterie Li-Ion de 1400 mAh, care asigură 42 de ore de playback audio, 11 ore de convorbiri și 3 ore de utilizare a camerei.

Nokia 808 PureView - sistem de operare si aplicatii

Trecând la zona de software, aici îl avem pe Nokia Belle OS, urmașul lui Symbian Anna. Probabil știți deja că sistemul de operare de pe terminalele Nokia nu se mai numește Symbian ci pur și simplu Nokia Belle, Anna etc. Nokia 808 Pureview rulează versiunea Feature Pack 1 a lui Belle, care oferă până la 6 ecrane Home personalizabile, widgeturi noi cu 5 mărimi diferite și fiecare ecran Home are parte de propriul wallpaper. V-am mai prezentat review-uri de terminale cu Belle OS, deci nu vă voi surprinde cu ceva în acest caz. Ce nu mi-a plăcut la Belle este că atunci când instalați o aplicație din Nokia Store orice altă activitate e blocată și trebuie să așteptați după acest proces, ceea ce e neplăcut într-un 2012 al multitaskingului.

Avem la dispoziție și o bară de status pull down, care include notificări, setări rapide de conectivitate (toggle-uri) și alte detalii de bază despre funcționarea telefonului. în partea inferioară a ecranului se afla 3 butoane virtuale: Menu, Dialer și Home Screen Settings. Pentru a declanșa un Task Manager va trebui să țineți apăsat butonul Meniu, cel fizic dintre butonul de apelare și cel de terminare a apelului. Veți observa că acum aplicațiile deschise în zona de task manager sunt prezentate ca preview-uri și nu că iconuri și pot fi oprite apăsând pe acel X.

Nokia 808 PureView

Un lucru important de remarcat este lipsa clară de aplicații variate și interesante din Nokia Store. Mi-a fost greu să găsesc două aplicații care chiar să îmi placă sau să le prezint pentru review, din păcate și aici e marea vulnerabilitate a platformei Nokia, care deja are un viitor incert. Nokia 808 PureView permite și utilizarea de gesturi pentru a-l controla, precum întoarcerea telefonului cu display-ul în jos pentru a îl trece pe mut. în ce privește funcția de telefonie, calitatea convorbirilor este excelentă, iar aici intervine microfonul secundar și tehnologia de anulare a zgomotului de fond.

Butoane Nokia 808 PureView

și că o mică mențiune: dacă țineți apăsat butonul de apelare se va deschide o opțiune de control vocal, dar nu vă imaginați vreun Siri, ci doar o aplicație cu funcții de bază, că apelare prin numirea contactului, de exemplu. în ce privește playback-ul audio, tehnologia Dolby își spune cuvântul și aveți un egalizator care chiar se simte inclus pe telefon, plus o setare specială Dolby pentru ascultarea la căști. Playerul audio arata OK și are opțiuni variate pentru aranjarea melodiilor după diferite criterii.

Audio Nokia 808 PureView

și playback-ul video arată bine și deși aveam trailere Full HD copiate pe telefon, el le-a reprodus fără probleme pe ecranul cu rezoluție scăzută. Un punct în plus primește Nokia 808 PureView și pentru funcționarea bună în bătaia soarelui, deoarece nu suferă prea rău de reflexii și alte probleme. și acum.... despre cameră!

Senzorul de 41 de megapixeli este vedeta incontestabilă a lui Pureview

Senzorul de 41 de megapixeli este vedeta incontestabilă a lui Pureview, telefon la care s-a muncit 5 ani și pentru care au fost chiar împrumutate tehnologii ale sateliților spațiali, utilizate pentru captura imaginilor digitale și zoom. Avem de-a face aici cu un senzor de 1/1.2 inch, cu tehnologie Carl Zeiss și cu o mărime de 2.5 ori mai mare decât senzorul lui Nokia N8. Camera dispune și de un ISP dedicat, deoarece doar procesorul ARM11 nu se descurcă de unul singur cu o asemenea procesare de imagine.

Secretul din spatele camerei lui Pureview este oversampling-ul: combinarea a 7 pixeli normali într-un pixel pur. Ce face acest telefon unic este faptul că oferă zoom lossless fără elemente optice mobile, fără aberații de imagine sau distorsionări. Modul Pureview vă oferă captura foto cu zoom lossless de până la 3X, iar la video aveți zoom de până la 12x în mod 360p. Atunci când faceți fotografii de 38 sau 34 de megapixeli (setarea maximă) nu veți putea face zoom. La Nokia 808 PureView am apreciat foarte mult interfața foarte simplă a camerei, bazată pe cele 3 secțiuni principale: Automatic, Scenes și Creative. Primă este destinată fotografilor amatori și reduce la minim setările disponibile, în vreme ce Scenes oferă opțiuni că Portret, Noapte, Macro, Landscape, Zăpadă, Sporturi și Reflectoare. în modul Creative aveți la dispoziție opțiuni variate și acest mod oferă cea mai naturală reproducere a culorilor.

Senzorul de 41 de megapixeli este vedeta incontestabilă a lui Pureview

Fotografie Fara Zoom

Revenind la Scenes puțin, modul Portret scoate în evidență fețele celor fotografiați, în vreme ce Zăpada crește expunerea de exemplu, când aveți de făcut o poză iarna în zăpadă. "Reflectoare" (Spotlight) este un mod ideal pentru fotografiere la concerte, atunci când subiectul vostru este iluminat de către reflectoare. și încă o dată trecem la modul Creative, unde fotografiile se realizează la rezoluția maximă de 38 MP în aspect 4:3 sau 34 MP în aspect 16:9. Modul Pureview va pune la dispoziție posibilitatea de captură la 3, 5 sau 8 megapixeli în 4:3 și de 2, 5 sau 8 megapixeli în 16:9. în zona Creative vă puteți memora setările sub formă a 3 profiluri: C1, C2 și C3, pentru a nu mai fi nevoie să setați de fiecare dată opțiunile ideale.

Zoom Nokia 808 PureView

Fotografie Cu Zoom

Galerie completă pe pagina noastra de Facebook.

în zona de setări Capture, aveți opțiunea Bracketing, care permite realizează a 3 sau 5 fotografii cu o gamă presetată de setări de expunere. în partea stângă a ecranului găsiți cele 5 shortcut-uri obișnuite pentru camerele foto de pe telefoane: bliț, balans de alb, ISO, expunere și avem și un filtru ND. Acest Filtru Neutral Density previne supraexpunerea atunci când faceți poze cu prea multă lumină în ambient. Ce îi lipsește camerei este o funcție HDR, captura în mod Panoramă și un mod captura în rafală real, deoarece putem fotografia și acum în acest mod, dar mult mai lent decât pe Galaxy S III sau HTC One X.

Nokia 808 PureView macro

Puteți descărca o arhivă cu fotografii la dimensiune completă de aici.

Nici la macro nu stă prea bine Nokia 808 Pureview, iar producătorul a avut grijă să specifice această opțiune sub numele de "Close Up" și nu Macro. Aparent Pureview suporta focalizare de la 15 CM la infinit, conform Nokia, deci macro-urile de la câțiva centimetri nu ies bine decât după câteva încercări. Camera lui Pureview se descurcă excelent în condiții de luminozitate scăzută și mai ales la apus, când telefoanele au cele mai mari probleme. Trecând la zona de captură video, aici beneficiem de filmare 1080p Full HD la 30 FPS, cu autofocus continuu. Trebuie menționat că autofocusul este puțin prea zelos uneori și veți putea să îl dezactivați dacă doriți. Camera oferă și stabilizator de imagine și blițul LED se aprinde pentru filmarea nocturnă fără probleme. Clipurile filmate sunt fișiere MPEG4 cu bitrate de 20 Mbps.

Atunci când filmați Full HD, veți avea parte de zoom lossless de 4X, sau 6X pentru captura 720p. Calitatea și claritatea filmărilor este fantastică și nu am găsit nici măcar un singur defect al capturilor video. De remarcat și posibilitatea de zoom folosind gestul pinch to zoom, nu doar butoanele de volum. Cu pinch to zoom ajungeți direct la capacitatea maximă de zoom lossless. Un mare punct în plus este Nokia Rich Recording, tehnologia care va permite să realizați captura audio fantastice odată cu cele video. Atunci când filmați realizați o captură audio stereo la 128 Kbps și Nokia promite calitatea unui CD audio, chiar și în cele mai vitrege condiții.

Captură audio are sampling de 48 Khz și puteți să o realizați și în condiții cu sunet de 140 DB, adică peste decolarea unui avion și mult peste un concert rock. și aici pot spune că am încheiat uriașă pledoarie pentru camera lui Pureview, o cameră care consider că nu va avea un rival produs de altă companie în următorii ani. și dacă tot avem o cameră bună, avem și aplicații pe care le putem folosi în tandem cu ea. Avem un editor foto încorporat în aplicația de vizualizare foto, cu opțiuni de bază, de la crop, la efecte și rame haioase.

în plus, telefonul vine și cu aplicația Colorizit, care ne permite să facem o poză alb negru și apoi să scoatem în evidență o parte a sa folosind o culoare. O altă aplicație interesantă este Silent Movie, care ne permite să realizăm un film alb negru mut, cu un fundal de muzică veche, că pe vremuri. și acum momentul concluziilor!

Iată ce plusuri oferă Nokia 808 Pureview:

  • captură foto și video excelentă, rich recording, zoom lossless, oversampling
  • feelingul telefonului în mână este bun
  • volum excelent, tehnologie Dolby, căști excelente
  • claritate și calitate la playback video
  • port HDMI, DLNA, NFC
  • interfața foto simplă
  • multe aplicații incluse la pachet

și dacă vreți neajunsuri ale acestui model, iată ce am găsit:

  • sistemul de operare îmbătrânit și lent
  • procesorul single core
  • grosimea telefonului
  • durata de viață a bateriei putea fi mai mare
  • nu sunt destule aplicații în Nokia Store
  • prețul foarte mare

Nokia 808 PureView primește nota 9 din 10 pentru design, 10 pentru hardware (mai ales cel al camerei) și 7 pentru sistem de operare și interfața. Nota totală este de 8.66 din 10 și acest model este un MUST BUY pentru un pasionat de camere care vrea să ia parte la revoluția foto din domeniul cameraphone-urile. Cu o singură condiție: să aveți dâre de mână, deoarece telefonul e scump după standardele actuale. îl găsiți la QuickMobile.ro la 3.199 de lei și vă așteptam cu feedback la acest review pe YouTube, forum și site.

Review Nokia 808 Pureview

Nokia 808 PureView
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×