Review Nokia Lumia 920: cameraphone excelent, masiv, cu preț premium (Video)

Autor:  | Publicat în:  Nokia 8.068 ori
<b>Review Nokia Lumia 920: cameraphone excelent, masiv, cu preț premium (Video)</b>Orice telefon care costă cât un iPhone 5 vine cu promisiunea de a livra o experiență atractivă, sau cel puțin la fel de atractivă ca și cea a handset-ului Apple. Este și cazul lui Nokia Lumia 920, care costă 2.899 lei la evoMAG.ro, retaileri...

Orice telefon care costă cât un iPhone 5 vine cu promisiunea de a livra o experiență atractivă, sau cel puțin la fel de atractivă ca și cea a handset-ului Apple. Este și cazul lui Nokia Lumia 920, care costă 2.899 lei la evoMAG.ro, retaileri care ne-a oferit acest model în teste pentru un review detaliat. Terminalul vine pe alb, roșu, negru și culoarea trademark, galben.

Am realizat un review foarte amplu la acest model, compartimentat pe zona software, camera/video/audio și hardware/design, pentru a putea acoperi cu succes toate zonele analizate la acest device. Nokia Lumia 920 a fost anunțat în septembrie și lansat în luna noiembrie, ajungând la noi în sfârșit la începutul acestui an. Un lucru e sigur: avem de-a face cu un smartphone masiv și greu, cu grosime de 10.7 mm și greutate de 185 de grame. Există și motive solide pentru că acest handset să fie masiv: camera Pureview, sistemul de încărcare wireless și ecranul de 4.5 inch cu tehnologiile proprietare.

Lumia 920 aduce o carcasă din policarbonat, design unibody și aflați că versiunile colorate sunt glossy, iar cea neagră este mata, dacă sunteți în căutarea unei variante care să nu strălucească prea tare. Nokia a lucrat mult la designul acestui smartphone, iar atenția la detalii se vede. Sticla din partea frontală este curbată și arăta foarte bine, integrându-se discret în designul acestui Lumia. Handset-ul este ușor de folosit cu o mână și vine cu 3 butoane capacitive sub display, butoane de volum, buton On/Off și buton de cameră lateral și un slot microSIM în partea superioară.

Lumia 920

Observați că Lumia 920 urmează aceeași direcție de design ca și predecesorii săi, Nokia Lumia 800 și Lumia 900. Trebuie să recunosc că îmi place acest design, la fel cum unor oameni le plac mașinile masive. Ei bine acest device e o mașină masivă, dar una care arată bine. în ce privește hardware-ul, acest Nokia Lumia cu tehnologie Pureview vine cu un display IPS LCD de 4.5 inch, cu rezoluție de 1280 x 768 pixeli, densitate de 332 ppi și protecție Corning Gorilla Glass 2.

Ecranul vine cu tehnologie PureMotion HD+ și este un ClearBlack Display care funcționează și dacă aveți mănuși pe mâini. Nokia Lumia 900 avea un display AMOLED, dar acest nou model a trecut la IPS, alegerea având atât avantaje, cât și dezavantaje, despre care aflați la capitolul playback video. Ce înseamnă ClearBlack? E vorba despre polarizarea straturilor de sticlă pentru a face negrul mai adânc și a reduce reflexiile.

Recenzie Nokia Lumia 920

PureMotion HD+ face referire la reducerea latentei și garantarea a 60 FPS în animațiile interfeței acestui smartphone. Tranzițiile arată foarte bine, sunt clare și bine realizate în cadrul funcționării lui Windows Phone 8. Aflați că Nokia Lumia 920 vine fără slot microSD, are baterie neînlăturabilă, vine cu tehnologie audio Dolby și 32 GB memorie internă, plus 1 GB RAM.

La capitolul conectivitate beneficiem de LTE, HSDPA cu viteza de 42.2 Mbps, WiFi dual bând, DLNA, Bluetooth 3.1, NFC și microUSB 2.0. Camera din spate e o unitate de 8.7 megapixeli, cu lentila Carl Zeiss, stabilizare optică a imaginii, autofocus, bliț dual LED și tehnologie Pureview. Camera frontală este de 1.3 megapixeli, iar la interiorul acestui terminal se afla un procesor Qualcomm MSM8960 Snapdragon dual core de 1.5 GHz. Ca GPU avem un Adreno 225, iar hardware-ul mai include și obișnuitele accelerometru, giroscop, senzor de proximitate, busola și sistem de anulare a zgomotului de fond, cu microfon dedicat.

Nokia Lumia 920 - radio FM

Nu avem la dispoziție radio FM, iar pentru orientare folosim GPS și Glonass. în privința bateriei, Nokia Lumia 920 oferă o unitate neînlăturabilă Li-Ion de 2000 mAh, care asigură 400 de ore de funcționare în standby pe hârtie, sau 17 ore de convorbiri 2G. Ei bine, la testele noastre, acest model a atins cu greu o zi de utilizare, fiind nevoie să fie încărcat seara. Totuși, bateria să este peste cea a lui HTC 8X, dar sub cea a lui Samsung Galaxy S III și iPhone 5, de exemplu.

și acum să trecem în faza a doua a review-ului: audio/video/cameră.

în ce privește playback-ul audio, am avut parte de o experiență excelentă, atât la căști, cât și la difuzorul telefonului. Volumul a fost ridicat, basul de calitate și în ciuda lipsei de egalizator din playerul din Windows Phone 8 am apreciat experiența muzicală. Totuși, atunci când am accesat aplicația Mix Radio oferită de Nokia am descoperit atât streaming gratuit pentru numeroase melodii celebre, cât și un... egalizator. Vă puteți crea propriul playlist cu Nokia Mix, care aduce și îmbunătățire Dolby a sunetului și numeroase opțiuni audio.

Pe partea video, trebuie să aflați că telefonul suporta Xvid, Dvix, MP4 și playback Full HD. în schimb, nu avem suport pentru MKV-uri și fișiere cu codec audio AC3. Ecranul IPS LCD s-a comportat admirabil la capitolul contrast, luminozitate la playback video și claritate a textului în  web browser. Totuși unghiurile de vizualizare ar fi putut fi mai bune, mai ales pentru un ecran IPS.

Review Nokia Lumia 920

Ca de obicei pentru un model Windows Phone, ecranul a fost foarte luminos. Mai menționez și ca un display IPS LCD standard are timpul de tranziție al pixelilor de 23 ms, iar Nokia Lumia 920 îl are de 9 ms, un punct pozitiv. Culorile sunt foarte vii, iar contrastul este excelent, plus că nu există nici o problemă cu funcționarea în bătaia soarelui.

și acum motivul acestui review: CAMERĂ!

Avem de-a face cu un senzor Pureview de 8.7 megapixeli cu BSI, lentila F/2.0, autofocus, lentila Carl Zeiss și captura video 1080p. Handset-ul e capabil de stabilizare optică a imaginii, care funcționează excelent și nu doar în clipurile promoționale, ci și în realitate. Interfața camerei este una simplă și tipică pentru Windows Phone, cu opțiunile listate într-o zonă adiacentă, de la balansul de alb la setări de expunere care chiar se simt atunci când sunt aplicate.

senzor Pureview de 8.7 megapixeli cu BSI, lentila F/2.0, autofocus, lentila Carl Zeiss și captura video 1080p

Rețineți că fotografiile pe care le vedeți în galeria realizată la Mobilissimo.ro au fost făcute într-o zi înnorata de februarie, deci arata foarte bine în aceste condiții. Am apreciat și claritatea clipurilor video filmate, iar acel ușor lag la filmare se explică printr-un bug care s-a rezolvat cu un update ulterior. Blițul dual LED este atât de puternic, încă nu vă recomandăm să îl folosiți în direcția fetei unei persoane apropiate, deoarece o veți ameți câteva secunde bune.

Mostre foto Nokia Lumia 920

Nokia Lumia 920 vine cu o lentilă wide angle de 26 mm produsă de Carl Zeiss, iar stabilizarea să se realizează și cu aportul giroscopului, care simte mișcarea telefonului, iar mecanismul optic compensează această mișcare de 500 de ori pe secundă. Fotografiile rezultate în urma capturii au rezoluție de 3264 x 2448 în aspect 4:3 și 3552 x 2000 în 16:9.
​

Tot la zona foto avem și acele Lenses, un soi de efecte și opțiuni care se adăugă la camera instalând aplicații speciale din Windows Phone Store. Printre Lenses se număra Smart Shoot, care va permite să faceți o serie de capturi, cam ca la modul Burst, doar că după veți alege o singură fată a persoanei fotografiate, un mod cu care se laudă și noul BlackBerry 10 OS.

Avem și un Lens Panoramă și ați observat probabil că video-urile realizate de noi sunt ușor suprasaturate, dar nici chiar atât de mult ca la un iPhone. Focalizarea continua este foarte bună, iar clipurile rezultate la filmare sunt în format Full HD și au bitrate de 21 Mbps și 30 FPS. Sunt folosite 3 microfoane la captura video pentru a captura și audio, dar rezultatul este unul mono la 99 kbps.

și acum acoperim Software-ul.

Web browserul IE 10 Mobile de pe acest device e rapid, textul se vede excelent pe ecran, iar în testele de browser am obținut 1692 puncte în Browsermark 2.0, cam la nivelul terminalelor moderne cu Android. în SunSpider am obținut 918 puncte, care ne plasează cam la același nivel de performanță a browser-ului cu iPhone 5. Tastatura virtuală a acestui device este comodă, după cum se vede și în video review.

Web browserul IE 10 Mobile de pe acest device e rapid, textul se vede excelent pe ecran, iar În testele de browser am obținut 1692 puncte În Browsermark 2.0, cam la nivelul terminalelor moderne cu Android

Aplicațiile le descărcați din Windows Phone Store, care are o zonă specială Nokia Collection, unde găsiți câteva aplicații interesante. în rest, v-am  prezentat obișnuită trecere în revistă a lui Office în varianta mobilă, People Hub pentru socializare și App Highlights, unde găsiți cele mai interesante aplicații ale persoanei care pornește la drum în universul Windows Phone.

Windows Phone Store

Alte aplicații specifice Nokia includ și Nokia City Lens, un software de realitate augmentată, care afișează un radar și folosește camera telefonului pentru a plasa în raza vizuală restaurante, monumente și în general locuri de vizitate de lângă voi. Apoi am testat Nokia Drive, aplicație premium de navigare turn by turn, cu ghidare vocală disponibilă pe viață și navigare offline inclusă prin descărcarea hărților.
​

Nokia Drive

Puteți alege o rută economică sau una rapidă, în funcție de preferință, iar harta este afișată fie în mod 2D, fie în mod 3D. Apoi v-am prezentat Nokia Maps, cu zona sa de locuri populare și setările disponibile, Nokia Trailer pentru trailere de filme, Angry Birds Roost, un soi de colecție de știri, video-uri, sonerii și wallpaper-uri Angry Birds și Creative Studio, pentru editarea foto.

Nokia Lumia 920 review​

Experiența de utilizare a lui Nokia Lumia 920 a fost totalmente plăcută și ne-am obișnuit cu telefonul foarte rapid, deși îți cam trage în jos buzunarul și chiar și o mică geanta. și acum hai să vedem aspectele pro și contra și concluziile legate de acest cameraphone.

Iată aspectele Pro:

  • designul atractiv, în ciuda mărimii
  • camera excelentă, cea mai bună de pe un Windows Phone și mai bună decât 95% dintre smartphone-urile rivale
  • calitate audio și video fără cusur
  • aplicații venite la pachet: Nokia Drive, Mix Radio, City Lens
  • calitatea convorbirilor excelentă
  • luminozitate fantastică
  • utilizare cu mănuși și încărcare wireless

și aspectele negative:

  • prețul ridicat
  • unghiurile de vizualizare
  • greutatea și mărimea telefonului
  • aș fi dorit mai multe aplicații legate de cameră
  • suprasaturarea la captura video
  • sistem de operare de nota 8
  • bateria neînlăturabilă
  • fără slot microSD
  • poate și bateria, deși nu pot să zic a fost chiar sub așteptări

îi acordăm lui Nokia Lumia 920 nota 9 din 10 pentru design, 9.5 pentru hardware, aici punctând serios camera și 9 pentru OS și UI, care ar fi fost 7 sau 8 cu un Windows Phone 8 "chel", dar pe care aplicațiile Nokia îl ridică la 9. Nota totală pentru acest cameraphone premium cu WP8 este de 9.16 din 10 și rețineți că avem de-a face cu cel mai bun smartphone Windows Phone din România, fără rival în acest moment pe piață, când vine vorba de handset-uri cu acest OS. Mulțumim evoMAG.ro pentru produsul oferit în teste și am o presimțire că acest model va fi cu cel puțin 300 de lei mai ieftin de Paște, deci fiți cu ochii pe el! Dacă doriți să urmariți

Review Nokia Lumia 920

"uncut version", o puteți face pe canalul nostru YouTube, totodată vă așteptăm pe forum cu întrebări!

Nokia Lumia 920
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×