Samsung Galaxy A5 Review: design atractiv şi ecran excelent, telefon pentru adolescenţi, preţ pentru adulţi (Video)

Autor:  | Publicat în:  Samsung 7.283 ori
<b>Samsung Galaxy A5 Review: design atractiv şi ecran excelent, telefon pentru adolescenţi, preţ pentru adulţi (Video)</b>Samsung Galaxy A5 a sosit la Mobilissimo.ro &icirc;n teste odată cu &icirc;nceputul primăverii şi acum a venit şi momentul recenziei text. Terminalul aparţine de mijlocul gameri Galaxy A, undeva &icirc;ntre A3 şi A7. Seria Galaxy A este inspirată...

Samsung Galaxy A5 a sosit la Mobilissimo.ro în teste odată cu începutul primăverii şi acum a venit şi momentul recenziei text. Terminalul aparţine de mijlocul gameri Galaxy A, undeva între A3 şi A7. Seria Galaxy A este inspirată de către Samsung Galaxy Alpha, iar modelul Galaxy A5 a fost anunţat în octombrie 2014 şi lansat în decembrie 2014.

Terminalul costă 1.749 lei la eMAG.ro şi este un handset midrange cu design stilat. Galaxy A5 are un corp unibody din metal, cu grosime de doar 6.7 mm, fiind astfel cel mai subţire telefon Samsung testat la Mobilissimo.ro. El cântăreşte 123 de grame şi vine cu un ecran de 5 inch, dar şi un look minimalist şi curat. Formatul e unul dreptunghiular, iar colţurile sunt uşor rotunjite. Marginile nu sunt foarte înguste, dar din fericire acestea nu sunt ridicate peste ecran şi nu "taie" palmele şi degetele utilizatorului că în cazul lui Galaxy Alpha.

Telefonul vine pe alb, albastru, auriu, negru, argintiu şi roz şi are o ramă solidă şi aderenţa bună. Utilizarea sa cu o singură mână este excelentă, iar handsetul vine cu un spate mat. În zona frontală avem o textură punctată ce pare a include "sclipici", iar tot în fata găsim şi camera selfie, difuzorul pentru convorbiri, senzori, butonul Home fizic şi cele 2 butoane capacitive.

Review Samsung Galaxy A5

În spate se află camera principală şi bliţul, plus difuzorul, în vreme ce în zona superioară avem un microfon, iar jos găsim încă un microfon, portul microUSB şi jackul audio. Pe dreapta se afla butonul On/Off, iar în stânga se află butoanele de volum, toate având feedback bun la apăsare. Revenind în partea dreaptă, aici găsim şi slot-urile nano SIM şi microSD, care se accesează folosind o cheiţă specială.

Versiunea dual SIM a acestui telefon înlocuieşte slotul microSD cu un al doilea slot nano SIM. Galaxy A5 aduce un design solid şi elegant şi scapă de imperfecţiunile lui Galaxy Alpha. Pe partea de hardware avem la dispoziţie un display de 5 inch, un Super AMOLED cu rezoluţie de 1280 x 720 pixeli, un procesor quad core Snapdragon 410 de 1.2 GHz, acesta fiind un chipset 64 bit cu core-uri Cortex A53.

Specificatii Samsung Galaxy A5

GPU-ul este un Adreno 306, iar alte dotări includ 16 GB stocare, 2 GB RAM, slot microSD cu suport pentru până la 64 GB stocare extra, iar în spate regăsim o cameră de 13 MP, cu autofocus şi bliţ LED. În zona frontală se afla o cameră de 5 MP, iar pe partea de conectivitate avem ANT+, microUSB 2.0, GPS, Glonass, WiFi a/b/g/n dual bând, Bluetooth 4.0, NFC, LTE şi radio FM. DLNA Şi MHL nu se afla printre dotări.

Senzorii includ accelerometru, senzor geomagnetic, acel celebru Hall sensor, senzor de proximitate şi cel RGB. Nu avem LED pentru notificări pe terminal, iar bateria este o unitate Li-Ion de 2300 mAh. Pe hârtie bateria asigura 8 ore de navigare pe Internet via 3G, 11 ore de navigare pe Internet via WiFi, sau 12 ore de playback video HD, eventual 68 de ore de playback audio sau 15 ore de convorbiri.

Test baterie Samsung Galaxy A5

La testul nostru, cel de video playback HD în bucla, cu WiFi pornit şi luminozitate la 50% am atins 9 ore, ceea ce e bine, mai ales că Galaxy S5 atinge 11 ore, Nexus 5 ajunge la 5 ore, iar Samsung Galaxy Alpha la 7 ore. Am realizat şi un test PCMark, cel care simulează utilizarea continuă, cu tot felul de sarcini legate de productivitate, browsing şi altele şi am atins 6 ore şi 51 de minute, cu luminozitatea la 200 LUX.

Bateria lui Samsung Galaxy A5

Acest rezultat e foarte bun, mai ales că îl depăşim pe OnePlus One de exemplu, dar şi pe Huawei Honor 6, dublându-i aproape performanţa în PCMark. Încărcarea durează 1 oră şi 45 de minute, ceea ce e iar bine. Per total bateria este foarte bună şi nu avem plângeri aici. În zona de Setări evident găsim opţiunile Power Saving, printre care şi posibilitatea de a restricţiona accesul la traficul de date din fundal.

Există şi o opţiune de scădere a performanţei procesorului, dar şi dezactivarea vibraţiilor, a iluminării butoanelor capacitive, scăderea timeout-ului ecranului şi dezactivarea de GPS. Apoi vine modul Greyscale, care transformă interfaţa într-o experienţă alb/negru. Există aici şi celebrul mod Ultra Power Saving, care pe lângă interfaţa alb/negru mai aduce şi o limitare a utilizării handsetului, prin dezactivarea unor funcţii şi accesul doar la cele vitale/principale.

Samsung Galaxy A5

Cu 10% baterie ar trebui teoretic să prindeţi o zi de utilizare în Ultra Power Saving Mode. Trecem acum la aspectul acustica, unde ne întâmpină obişnuitul player muzical Samsung custom, care organizează cântecele în playlist-uri, melodii, albume, artişti, foldere şi terminale. Avem la dispoziţie şi Music Square, care organizează după starea de spirit melodiile.

În zona de Setări găsim opţiunea SoundAlive, care are setări speciale legate de genuri muzicale, dar şi efecte precum Tube Amp, Virtual 7.1, Small Room, Large Room şi Concert Hall. Există şi o porţiune cu setări avansate, unde găsim 7 canale personalizabile, plus butoanele 3D, Bass şi Clarity. Avem la dispoziţie şi funcţia Adapt Sound, care adaptează experienţă la o pereche nouă de căşti, dar şi viteza de playback reglabilă şi Music Auto Off.

Castile lui Samsung Galaxy A5

În cele din urmă Smart Volume ajustează toate melodiile la acelaşi volum. Acustica în sine e plăcută pe Galaxy A5, cu un volum destul de ridicat, sunet clar, note bine auzite, bas OK şi sunet curat. În plus difuzorul din spate nu e acoperit pe o suprafaţă plată. Căştile sunt tipice Samsung, fabricate din plastic, destul de comode, iar izolarea lor fonică este bună. Am apreciat basul foarte bun la aceste căşti şi sunetul curat şi clar, plus volumul foarte ridicat.

Putere volum Samsung Galaxy A5

Radio FM vine cu o aplicaţie cu interfaţa personalizata şi funcţii că Auto Scan, Scan şi Înregistrare, plus Speaker. Puteţi trece şi la Internet Radio dacă pierdeţi semnalul FM. Am realizat şi un test cu decibelmetrul, unde am fost mai puţin impresionaţi decât ne aşteptam. Astfel, în spate am atins 77 dBA la difuzor, iar în faţă 77.6 dBA, deci volumul nu e foarte ridicat.

Tabel comparativ volum Samsung Galaxy A5

Galaxy Alpha spre exemplu ajunge la 83.5 dBA, iar iPhone 6 la 85.2 dBA. Per total volumul putea fi mai ridicat, dar sunetul se aude clar şi plăcut. Să vedem acum cum stăm cu ecranul. Acesta este un Super AMOLED de 5 inch, cu rezoluţie 720p şi densitate de 294 PPI. Acest display afişează 10 milioane de culori, iar playerul video vine cu obişnuita opţiune Pop Up Play, dar şi cu setări pentru luminozitate, viteza de playback şi Sound Alive, dar şi AMOLED Cinema, care face experienta vizuală mai vie.

Display Samsung Galaxy A5 la microscop

Ecranul în sine are culori foarte vii, suprasaturate sau nu, în funcţie de setări, iar luminozitatea este ridicată. Unghiurile de vizualizare sunt largi, iar negrul este perfect, în vreme ce contrastul este excelent. Comportamentul în bătaia soarelui e bun, iar claritatea e excelentă. Pixelii sunt de tip Pentile Matrix. În ce priveşte textul cu luxmetrul, pe setarea slider-ului de luminozitate Auto +5 am atins 574 LUX cu o lumină puternică în dreptul senzorului.

 În ce priveşte textul cu luxmetrul, pe setarea slider-ului de luminozitate Auto +5 am atins 574 LUX cu o lumină puternică în dreptul senzorului

La nivelul manual maxim al slider-ului am atins 370 de LUX. Ecranul e deci foarte luminos, faţă de Galaxy Alpha, care atingea 454 LUX şi chiar şi faţă de Galaxy S5 care atinge 480 LUX şi stăm bine chiar şi faţă de iPhone 6, care atinge 570 de LUX. În zona de Setări găsim teme, fonturi, funcţia One Hand Use, Smart Stay şi faimosul Screen Mode.

Luminozitate ecran Samsung Galaxy A5

Acesta va permite să setaţi ecranul în mod Adaptive Display, pentru a se adapta automat la conţinuturile afişate pe ecran, AMOLED cinema pentru o experienţă suprasaturată, AMOLED Photo, pentru culori vii, dar mai realiste şi Basic pentru o imagine realistă, dar culori mai şterse. În cele din urmă funcţia Auto Adjust Screen Tone permite economisirea de baterie, iar concluzia e că ecranul este excelent.

Camera lui Samsung Galaxy A5

În spate se afla o cameră de 13 MP, cu acelaşi senzor ca şi Galaxy S4, Note 3 şi LG G2. Deschiderea este F/2.0, iar senzorul e un Sony Exmor RS IMX135, o unitate CMOS, care măsoară 1/3.06 inch şi are pixeli de 1.1 microni. Camera vine cu o lentilă de 28 mm, iar senzorul este de tip 4:3. Camera frontală este o unitate de 5 MP, care măsoară 1/5 inch şi foloseşte senzor CMOS produs de Samsung. Ea oferă pixeli de 1.1 microni, lentilă de 23 mm şi deschidere F/2.2.

Samsung Galaxy A5 pe partea foto

Interfaţa e tipică pentru un Samsung, în stânga aflându-se shortcut-ul către camera frontală, opţiunile pentru bliţ şi setările, precum rezoluţie (13 MP în 4:3, 9.6 MP în 16:9), efecte de culoare, timer, bliţ, expunere, ISO, balans de alb, metering, atingere ecran pentru a realiza fotografia, dar şi opţiuni video, precum captura la rezoluţie Full HD sau HD.

Modul de captură video poate fi Normal sau MMS, iar alte opţiuni foto/video sunt Location Tag, Grid Line, comandă vocală, review şi funcţii asociate butoanelor de volum. În dreapta ecranului avem butonul shutter şi cel video şi modurile de captură. Acestea sunt Auto, Rear Camera Selfie, Panorama, Night, Animated G F, Sports şi Sound + Shot. Camera frontală permite activarea fotografierii prin trecerea palmei în faţa ecranului şi oferă şi 3 slidere pentru înfrumuseţare (fata mai subţire, ochi şi retuşare fata), dar sunt oferite şi Moduri de captură selfie că Wide Selfie sau pur şi simplu Selfie. Camera principală oferă zoom de până la 4X şi are un zoom rapid şi o fotografiere rapidă.

Samsung Galaxy A5

Trecem acum la galerie, unde am realizat o serie de fotografii într-o zi însorită. Culorile au fost realiste, nivelul de detaliu a fost bun, iar albastrul a arătat foarte bine în aceste cadre. Iluminarea a fost bună, iar în lipsa opţiunii HDR ne-am jucat cu expunerea, cu rezultate bune. În condiţii low light sau la interior unele cadre au ieşit blurate, dar la lumina zilei au fost impecabile.

Pentru galeria cu mostre foto, dați click aici!

Am apreciat şi contrastul şi balansul de alb, dar şi expunerea şi umbrele. Panorama e foarte wide şi bine capturată, fără artefacte şi realizată rapid. Textul şi fotografiile, posterele arată foarte bine la captura cu Galaxy A5, dar din nou la interior camera nu străluceşte. Din păcate Galaxy A5 nu poate realiza macro-uri, oricât am încercat să realizăm o astfel de fotografie, iar şi iar şi iar.

Selfie Samsung Galaxy A5

Nivelul de detalii rămâne bun şi la zoom în, iar focalizarea este bună. Selfie-urile arată destul de OK, dar nu fantastic. Per total aş spune că această cameră este la fel de bună ca şi cea de pe Galaxy S4, poate chiar un pic mai bună. Pe partea de filmare am avut o mare surpriză, captura video arătând excelent. Samsung Galaxy A5 e capabil să filmeze Full HD în format MP4, la 30 FPS şi cu bitrate de 17 Mbps. Primul clip realizat a fost clar, bine iluminat şi a avut culori excelente. Focalizarea şi stabilizarea au fost bune, ca şi acustica şi iluminarea.

Clipul 2 a avut expunere bună şi acustica bună, plus subiecţi în mişcare bine capturaţi. Al treilea clip a prins apusul şi nuanţele sale asociate, dar şi texturi bune şi a demonstrat un zoom fluid şi nivel excelent al detaliilor la zoom. Concluzia ar fi că Galaxy A5 se califica drept un foarte bun telefon de luat la concerte, mai ales că filmează şi înregistrează audio bine.

Samsung Galaxy A5 a primit şi un test de temperatură, după 15 minute de jucat Riptide GP2

Camera acestui handset a fost o surpriză plăcută, în afară de captură low light şi prim planuri. Editarea foto include obişnuitele opţiuni legate de ton, efect, contrast, saturare şi culori. Există şi aplicaţia Studio, unde putem decupa şi clipuri video rapid. Samsung Galaxy A5 a primit şi un test de temperatură, după 15 minute de jucat Riptide GP2, atingând apoi temperatura de 35.5 grade Celsius, ceea ce e foarte bine.

Browserul sau este rapid, iar tastatura este foarte bine spaţiata, suporta scris de mână şi control vocal. Pe partea de telefonie nu am avut zgomot de fundal, am beneficiat de sunet clar, volum ridicat şi semnal cam la 80% din capacitatea maximă. Să vedem cum am stat şi cu benchmark-urile. Am comparat Galaxy A5 cu Moto G 2014 şi cu HTC Desire 816 pentru a vedea cum se descurcă Snapdragon 410 versus Snapdragon 400.

Iată rezultatele:

Samsung Galaxy A5 benchmarks

Samsung Galaxy A5 câştiga 5 din cele 10 bătălii şi e posibil ca rezultatele să fie mai mari pe viitor, deoarece am înţeles că ar rula pe 32 bit deocamdată, deşi are procesor 64 bit. Cu toate acestea handsetul rulează Riptide GP2 fără probleme, dar am sesizat şi un uşor lag în TouchWiz, din păcate, acele milisecunde care contează. Pe partea de OS şi UI avem la dispoziţie Android 4.4.4 cu TouchWiz aplicat peste, aceeaşi versiune de pe Galaxy Note 4 în mare.

Avem un multitasking pe bază de carusel, cu swipe pentru a închide aplicaţiile şi dacă ciupim homescreen-ul declanşăm zona de wallpaper-uri, widgeturi, setări de homescreen şi teme, dar şi tranziţii şi posibilitatea de a-l dezactiva pe Flipboard. Flipboard e poziţionat pe cel mai stânga homescreen şi nu s-a schimbat de la ultimul test de device Samsung.

Samsung Galaxy A5 Review

Interfaţa este în mare colorată şi destul de plată ca design. Zona dropdown include obişnuitele Quick Settings, S Finder şi Quick Connect, dar şi un slider pentru luminozitate şi notificările. Setările includ în zona superioară shortcut-uri către opţiunile preferate, personalizabile evident. Avem şi o căutare printre setări şi în video review vedeţi un demo pentru opţiunea Mulţi Window, activată ţinând apăsat butonul capacitiv Back.

Astfel împărţim ecranul în două ferestre şi putem face drag and drop cu text dintr-o fereastră în alta. Tot printre setări se afla şi Motions şi Gestures, cu un swipe al palmei pentru a face o captură de ecran sau posibilitatea de a da pe mut telefonul întorcându-l invers. Alte opţiuni standard sunt Easy Mode, Blocking Mode şi Private Mode.

Pareri despre Samsung Galaxy A5

Lista de aplicaţii preinstalate e destul de bogată şi include Accuweather, Chrome, Clickshop, Drive, Dropbox, Email, Flibpoard, Foodpanda, Galaxy Apps, Gmail, Google+, Hangouts, Info + Play Club, Google Maps, Memo, Mireo Nav, My Files, One Football, Photos, Play Books, Games, Music, Newsstand şi Store, Radar Mare, S Planner, S Health, S Voice, Shazam, Studio, Tărâmul Basmelor, Wallet Buzz, YouTube, Voice Rec, Unde şi Travel + Surf.

Iată şi aspectele Pro şi Contra legate de acest terminal.

Cele Pro sunt:

  • design atractiv, slim şi elegant
  • carcasa metalică solidă
  • baterie bună, mai ales având în vedere grosimea
  • foarte luminos ecranul
  • fotografii şi captura video foarte bune
  • căşti bune
  • modurile Power Save utile

Cele Contra sunt:

  • preţ mare pentru un midrange
  • volum nu foarte ridicat
  • nu poate realiza macro-uri
  • captură slabă la interior
  • procesor slab/potenţial nefolosit la maxim
  • bloatware mult la bord

Samsung Galaxy A5 primeşte de la noi nota 9.3 din 10 pentru design, un 9 pentru hardware şi un 9.3 pentru OS şi UI. Media este de 9.2 din 10, iar 0.2 se pierd pentru preţul prea mare al acestui device. Nota finală după aceasta tăiere este de 9/10 pentru acest smartphone, un midranger excelent, căruia nu i se pot reproşa prea multe pe partea de design şi cameră sau ecran, dar fiind orientat către tineri, ar trebui să aibă totuşi un preţ mai mic...

Samsung Galaxy A5, prețuri actualizate:

Samsung Galaxy A5 Review

Samsung Galaxy A5
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×