Dacă aţi urmărit cu atenţie site-ul nostru în ultima lună aţi putut citi o serie de topuri 10 personale publicate de redactorii Mobilissimo.ro, pentru tabletele şi telefoanele acestui an. Acum că toate cele 5 topuri au fost publicate, avem şi media preferinţelor redactorilor Mobilissimo.ro şi anume Ervin, Alex, Claudiu, Liviu şi Radu. Hai să aflăm care e marele câştigător al anului, în secţiunea Tablete.
Scorul este foarte simplu de obţinut: un loc întâi al unui top de redactor îi conferă unui device 10 puncte, locul 2 9 puncte, locul 3 8 puncte şi tot aşa, până la locul 10, care aduce un singur punct. În 2014 marele câştigător a fost Samsung Galaxy Tab S 8.4, urmat de iPad Air 2 şi ASUS MeMo Pad ME572. Ei bine, în 2015 locul întâi îi revine lui Xiaomi Mi Pad 2, lansată cu doar câteva săptămâni în urmă.
Ervin | Alex | Claudiu | Liviu | Radu | |
1 | iPad Mini 4 | iPad Pro | Galaxy Tab S2 8.0 | Surface Pro 4 | Xiaomi Mi Pad 2 |
2 | Galaxy Tab S2 9.7 | Xiaomi Mi Pad 2 | Xiaomi Mi Pad 2 | Yoga Tab 3 Pro | Surface Pro 4 |
3 | Galaxy Tab S2 8.0 | Microsoft Surface Pro 4 | iPad Mini 4 | Xiaomi Mi Pad 2 | Galaxy Tab S2 8.0 |
4 | iPad Pro | Galaxy Tab S2 9.7 | Asus ZenPad S8.0 | Sony Xperia Z4 Tablet | iPad Mini 4 |
5 | Xiaomi Mi Pad 2 | iPad Mini 4 | Google Pixel C | iPad Mini 4 | iPad Pro |
6 | Galaxy View | Microsoft Surface Book | Sony Xperia Z4 Tablet | iPad Pro | Dell 10 7000 |
7 | Xperia Z4 Tablet | Google Pixel C | Dell 10 7000 | Asus ZenPad S8.0 | Amazon Fire 7 |
8 | Google Pixel C | Nvidia Shield Tablet K1 | iPad Pro | Google Pixel C | Surface Book |
9 | Surface Book | Galaxy View | Chuwi Hi8 | Galaxy Tab S2 8.0 | Google Pixel C |
10 | Surface Pro 4 | Galaxy Tab S2 8.0 | Galaxy Tab A 9.7 | Acer Predator 8 | Galaxy Tab S2 9.7 |
Tableta a strâns 42 de puncte, fiind pe primul loc pentru Radu, pe locul 2 pentru Alex şi Claudiu, pe 3 pentru Liviu şi pe 5 pentru Ervin. Cu un preţ fantastic şi dotări de iPad Mini 4 Killer, acest model are toate motivele să triumfe în anul curent. Pe locul 2, se afla iPad Mini 4, cu 37 de puncte, tableta fiind pe locul 1 pentru Ervin, 5 pentru Alex, 3 pentru Claudiu, 5 şi pentru Liviu şi 4 pentru Radu.
Terminalul e practic un iPad Air 2 mai mic şi aduce un upgrade solid faţă de iPad Mini 3, care a dezamăgit la debut. Ecranul reuşeşte să fie chiar mai luminos şi performant decât pe iPad Pro. Şi dacă tot am menţionat iPad Pro, el întregeşte podiumul, cu 31 de puncte. Acest model axat pe productivitate şi care devine un hibrid în tandem cu accesoriile potrivite a adjudecat poziţia 4 în topul lui Ervin, locul întâi în topul lui Alex, 8 pentru Claudiu, 6 pentru Liviu şi 5 pentru Radu.
iPad Pro reprezintă un produs inedit pentru Apple, care şi-a călcat pe inimă şi a realizat şi un stylus de top special pentru a fi folosit în tandem cu acest model. Pe locul 4 îl avem pe Samsung Galaxy Tab S2 8.0, cea mai subţire tabletă din lume cu talie de 5.6 mm şi obţinând 29 de puncte, în vreme ce pe locul 5 se afla Surface Pro 4, posibil cea mai puternică tableta din top, ca hardware.
Iată cum arată restul clasamentului:
- Xiaomi Mi Pad 2
- iPad Mini 4
- iPad Pro
- Samsung Galaxy Tab S2 8.0
- Microsoft Surface Pro 4
- Google Pixel C
- Samsung Galaxy Tab S2 9.7
- Sony Xperia Z4 Tablet
- Asus ZenPad S 8.0
- Microsoft Surface Book
Pe 30 decembrie vom publica şi topul tabletelor în viziunea cititorilor Mobilissimo.ro, după un vot desfăşurat pe mai multe săptămâni. Despre acest top putem spune că nu surprinde deosebit, Apple, Samsung şi Xiaomi având produse de calitate în acest an. Prezenţa lui Google Pixel C e o surpriză aici, ca şi cea a lui Surface Book, ele nefiind tablete tipice.
Ne va aduce 2016 şi mai mulţi hibrizi oare? Vom afla încă din primele luni ale anului, de la CES şi MWC 2016!