Topul tabletelor anului 2012: media preferințelor redactorilor Mobilissimo.ro

Autor:  | Publicat în:  Top Tablete 3.913 ori
<b>Topul tabletelor anului 2012: media preferințelor redactorilor Mobilissimo.ro</b>Ieri am tras linie și am făcut media preferințelor redactorilor Mobilissimo.ro, când vine vorba de telefoane mobile. Astăzi e rândul tabletelor și unificăm topurile lui Mircea, Erwin, Radu, Emil și Alex pentru a afla care e cea mai apreciată...

Ieri am tras linie și am făcut media preferințelor redactorilor Mobilissimo.ro, când vine vorba de telefoane mobile. Astăzi e rândul tabletelor și unificăm topurile lui Mircea, Erwin, Radu, Emil și Alex pentru a afla care e cea mai apreciată tableta a acestui an. Cel mai prezent brand în lista de mai jos pare a fi ASUS, din câte remarc, dar nici Samsung nu se lăsă mai prejos.

Pe locul 3 în preferințele totale ale redactorilor pare a fi iPad 4, adică un iPad 3 cu procesor mai bun și... cam atât. Am considerat la Mobilissimo.ro că nu are nevoie de un review acest device, mai ales că un alt iPad e doar la 3 luni distanță, conform zvonurilor și nu are rost să testăm practic doar un CPU nou și atât. Prețul lui iPad 4 este 2.399 lei la eMAG. Pe locul 2 se afla Samsung Nexus 10, tot o tabletă pe care nu am apucat să o testăm, dar cifrele, statisticile și dotările sale vorbesc de la sine. E vorba despre tableta cu cea mai mare rezoluție de pe piață, cu un super procesor Cortex A15, 2 GB RAM, GPU quad core Mali T604 și 16 sau 32 GB memorie internă. Costă 2.159 lei la evoMAG.ro.

Tableta dispune și de un port micro HDMI și rulează cel mai nou Android. Am ajuns și la marele premiant, campionul lui 2012, care în urma mediei topurilor noastre este ASUS Nexus 7, hitul de 1.099 lei în varianta de bază. Tableta a fost pusă în vânzare recent la noi și în versiunea 32 GB 3G la puțin peste 1400 lei la Quickmobile. Despre Nexus 7 am tot vorbit, am realizat un review aici și avem de-a face cu o tabletă quad core cu ecran de 7 inch și un format foarte prietenos cu mâinile utilizatorului. Practic te atașezi de acest device foarte rapid, deoarece e foarte user-friendly și la vremea sa a atras publicul foarte mult prin prezența lui Jelly Bean și viteza sa deosebită.

Iată și celelalte modele de pe lista aflate la doar câteva puncte distanță de podium:

4. Samsung Galaxy Note 10.1
5. Asus Transformer Pad Infinity TF700
6. Asus PadFone 2
7. iPad mini
8. Asus VivoTab RT
9. ASUS Transformer Pad 300
10. iPad 3

11. Evolio Aria
12. Microsoft Surface RT
13. Kindle Fire HD
14. AllView 3 AllDro Speed Duo

Observați că ASUS are nu mai puțin de 5 terminale în topul total, în vreme ce Apple are 3, iar Samsung două. Să vedem care va fi topul și în 2013 și am bănuiala că iPad Mini 2 și o viitoare tableta Windows 8 ar putea fi pe podium.

Nu uitați să votați și tableta voastra preferată, care va ajunge în topul preferințelor cititorilor Mobilissimo.ro pe 2012. Votul se desfașoară aici:

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×