Produse evoMAG.ro

5 motive pentru care HTC Sensation nu este telefonul no. 1

Autor:  | Publicat în:  HTC 3.103 ori
<b>5 motive pentru care HTC Sensation nu este telefonul no. 1</b>Mă refer la poziționarea sa în topul așa-numitelor telefoane inteligente. Acum îl găsiți în țara noastră la Vodafone sau în magazinele online la eMAG sau evoMAG pentru 2.599 lei și respectiv 2.399 lei. Să trecem la individualizarea celor 5...

Mă refer la poziționarea sa în topul așa-numitelor telefoane inteligente. Acum îl găsiți în țara noastră la Vodafone sau în magazinele online la eMAG sau evoMAG pentru 2.599 lei și respectiv 2.399 lei.Să trecem la individualizarea celor 5 motive care țin HTC Sensation de prima poziție adjudecată în opinia mea de un alt dual-core.

1. Ecranul S-LCD fiind inferior tehnologiei SuperAMOLED patentă de Samsung. Nu ar strica să fie reluată colaborarea. Spre exemplu, HTC Desire avea la început display AMOLED și ulterior după ce Samsung a refuzat să mai continue parteneriatul au trecut pe S-LCD.

2. Rezoluția de 540x960 pixeli este superioară concurenței, dar se ajunge ca multe aplicații să nu ruleze sau modul în care sunt afișate să fie defectuos deoare majoritatea dezvoltatorilor au optimizat pentru 480x800 pixeli. Normal că rezoluția superioară a displayului are și puncte pozitive, dar îi aiurea să constați că ai achiziționat un smartphone pe o sumă destul de mare și apoi să ai parte de neajunsuri.

3. Memoria RAM de 768 Mb și ROM de doar 1 GB. Samsung Galaxy S II aduce 1 GB RAM și 16 GB spațiu de stocare și plusează cu microSD de până la 32 GB. Se poate pune un microSD și la HTC Sensation, dar capacitatea de stocare maximă este redusă mult față de concurența din zona de top. și în testul Quadrant este inferior lui SGS II afișând în jur de 2.500 de puncte față de peste 3.300 la rivalul sud-coreean.

4. Greutatea și grosimea de 143 grame și respectiv 11.3 mm. Nu este nici slim și atârnă serios în buzunar - dacă are loc acolo cu ecranul de 4.3 inch. iPhone 4 sau SGS II au fost optimizate ca să atragă prin cât mai puține grame și să nu pară a fi butucănoase. Au ales asta și din rațiuni de marketing. Majoritatea preferă un telefon ușor, subțire.

5. Prețul - mai mare decât al concurentului direct adus de Samsung ce îl întrece în toate aspectele cu excepția rezoluției care ați observat că are un dublu tăiș.

HTC Sensation are și punctele sale tari, dar poate voi reveni într-un alt articol cu referire la ele. Mă gândesc la interfața Sense UI, designul bine pus la punct. Sunt curios cum se descurcă senzorul camerei foto de 8 Megapixeli ce filmează 1080p. Poate dau de primul HTC care fotografiază și filmează decent.

[P] Pachete și coșuri de Crăciun cu până la 25% reducere de la eMAG!
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×
D5600 KIT×