Ce procesor vom avea pe Oppo Reno15? O listare din GeekBench confirmă identitatea cipset-ului, boost masiv de performanță

524 ori
<b>Ce procesor vom avea pe Oppo Reno15? O listare din GeekBench confirmă identitatea cipset-ului, boost masiv de performanță</b>Pare că ne apropiem cu pași repezi și de lansarea lui OPPO Reno15, asta pentru început în China, urmând ca global să vină la început de an 2026. Am tot aflat detalii despre acesta și derivatele sale, iar acum avem o listare din GeekBench

Pare că ne apropiem cu pași repezi și de lansarea lui OPPO Reno15, asta pentru început în China, urmând ca global să vină la început de an 2026. Am tot aflat detalii despre acesta și derivatele sale, iar acum avem o listare din GeekBench menită să facă un pic de lumină pe partea de dotări. Aflăm procesorul și cantitatea de RAM mai jos.

Avem așadar în față un OPPO Reno15 echipat cu 16GB RAM la bord, iar alături vine și procesorul octa-core Dimensity 8450, tactat la 3.25 GHz pe nucleul prime. Mai are 3x nuclee de performanță de 3.0 GHz, iar ultimele 4 nuclee din arhitectură sunt cele de eficiență energetică, la 2.10 GHz.

OPPO Reno15

Reno15 rulează Android 16 în versiunea testată aici, iar ca punctaj urcă la 1668 puncte single-core și 6274 puncte multi-core în GeekBench. Mă uit și la OPPO Reno14 pe care l-am testat în acest an și văd că în același benchmark am obținut 1328 puncte single-core și 4002 puncte multi-core.

Boost-ul pe multi-core este de peste 2000 de puncte și mă surprinde, în ideea în care predecesorul avea Dimensity 8350, deci nu este o săritură atât de mare, ci doar trecerea de la o generație la alta. Să vedem ce alte surprize plăcute ne mai rezervă Reno15! 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×