Google Pixel trece prin procesul de disecţie iFixit, are branding HTC minim, dar e foarte uşor de reparat

752 ori23-10-2016
Google Pixel trece prin procesul de disecţie iFixit, are branding HTC minim, dar e foarte uşor de reparat

În ziua de azi au devenit obligatorii "examenele" telefoanelor moderne, care fie trec printr-un test de îndoire, ardere, zgâriere, fie sunt disecate cu răbdare de iFixit. Acum a venit şi rândul lui Google Pixel să treacă prin acest procedeu, iar rezultatul îl vedeţi mai jos.

Google Pixel

Cei de la iFixit au observat că brandingul HTC e păstrat la minim aici, fiind aproape zero dovezi că ar fi produs de acea companie. Un alt aspect interesant descoperit în cadrul acestui procedeu e faptul că grila difuzorului frontal e realizată din material textil. Mai aflăm şi că panoul OLED de la Samsung nu are un suport intern şi e separat de sticlă frontală prea uşor.

Google Pixel

Astfel, e foarte uşor să îi provoci daune la service, când deschizi terminalul. La interior găsim o baterie de 13.28 Wh branduită HTC totuşi, iar cei 4 GB RAM LPDDR4 şi stocarea de 32 GB sunt produse de Samsung, cu Qualcomm furninzând grosul celorlalte componente. O veste bună e că mai toate componentele pot fi înlocuite independent aici, ca şi pe LG Nexus 5X de altfel.

Google Pixel

Utilizarea de componente modulare şi înlăturarea uşoară a bateriei sunt apreciate de iFixit, care oferă un scor de 6/10 pentru uşurinţa de reparare a acestui model, de altfel cel mai mare scor pentru un device HTC disecat de ei.

Via: 9to5google.com
Taguri: Google Google Pixel Disectie Teardown iFixit Componente Usurinta reparatie

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.