Am primit HTC One Mini în teste cu câteva zile în urmă, sub forma unui sample care vine cu o cutie neoficială. Am realizat un soi de unboxing/preview pentru acest device în clipul de mai jos și îl analizăm în detaliu în următoarele rânduri.
în primul rând aflați că acest handset costă 2.149 lei la evoMAG.ro și că el este rivalul lui Samsung Galaxy S4 Mini, care a primit deja review de la noi. HTC One Mini a fost anunțat în luna iulie, lansat în august și vine cu slot microSIM și conectivitate LTE. în cutie să se afla o pereche de căști, încărcător, cablu USB, dopuri pentru căști și cheița pentru slotul SIM. Terminalul cântărește 122 de grame, măsoară 9.3 mm în grosime și vine cu dotările speciale de pe HTC One, fie că e vorba despre BlinkFeed, Zoe, Ultrapixel sau BoomSound.
HTC One Mini este dotat cu un display HD de 4.3 inch, un Super LCD 2 cu protecție Gorilla Glass 2, plus Beats Audio, 16 GB memorie internă, 1 GB RAM, conectivitate HSPA+ și DLNA. Avem parte de o cameră ultrapixel de 4 MP, cu senzor BSI, lentila F 2.0 și capacitate de captură video Full HD la 30 FPS. Camera suporta și captura video HDR, iar în zona frontală a telefonului se află o cameră de 1.6 MP.
Telefonul rulează Android 4.2.2 și folosește un procesor Snapdragon 400 dual core de 1.4 GHZ, tot un Snapdragon 400 având și rivalul său Galaxy S4 Mini. Ce lipsește de pe One Mini față de One? Ei bine, conectivitate infraroșu, NFC și stabilizarea optică. Revenim cu un review detaliat cât de curând!
PRETURI ACTUALIZATE: