iPhone 13 este prima serie din portofoliul Apple cu suport dual-eSIM!

5.623 ori
<b>iPhone 13 este prima serie din portofoliul Apple cu suport dual-eSIM!</b>Apple a organizat ieri evenimentul său de toamnă în cadrul căruia a lansat multe dispozitive. Vedetele serii au fost noile modele iPhone 13 (iPhone 13 și 13 Mini + iPhone 13 Pro și 13 Pro Max). Ca de fiecare dată, compania nu a dezvăluit totuși

Apple a organizat ieri evenimentul său de toamnă în cadrul căruia a lansat multe dispozitive. Vedetele serii au fost noile modele iPhone 13 (iPhone 13 și 13 Mini + iPhone 13 Pro și 13 Pro Max). Ca de fiecare dată, compania nu a dezvăluit totuși toate detaliile despre noile smartphone-uri în cadrul prezentării. Astfel, la puțin timp după debut aflăm că acestea sosesc pentru prima dată cu suport Dual eSIM. Avem detalii în rândurile de mai jos.

Chiar dacă telefoanele Apple au un slot fizic pentru SIM, compania a adăugat și suport eSIM odată cu lansarea lui iPhone XS și XS Max. Potrivit publicației 9To5Mac, noua serie iPhone 13 suportă adăugarea a două eSIM-uri și a unui SIM fizic (tip nano-SIM). Totuși, nu se știe încă dacă utilizatorii chiar vor avea posibilitatea de a avea 3 numere de telefon pe același iPhone. Va trebui deci să așteptăm până la un răspuns concret din partea companiei sau până ce noile modele vor fi livrate către clienți pentru a verifica acest lucru.

Publicația susține totuși că acum ar exista două moduri de a avea parte de conectivitate Dual-SIM pe noul iPhone 13: printr-un nano-SIM (fizic) + eSIM sau prin adăugarea a două eSIM-uri, fără posibilitatea de a folosi SIM-ul fizic. De asemenea, în cadrul evenimentului Apple a declarat că noile modele vin cu suport pentru mai multe benzi 5G, conectivitatea fiind îmbunătățită în mai multe țări.

Până ne lămurim cum va putea fi folosit suportul dual eSIM, vă reamintesc că noua gamă iPhone 13 are parte de un notch mai mic cu 20% față de iPhone 12. Design-ul se schimbă puțin în cazul modelelor iPhone 13 și 13 Mini, camerele din spate fiind acum amplasate pe diagonală.

Precomenzile ar începe pe 17 septembrie, iar telefoanele se vor lvira începând cu 24 septembrie. iPhone 13 Mini pornește de la 699 de dolari, însă modelul 13 Pro Max ajunge până la 1599 de dolari în variantă cu 1 TB de stocare.

⚡ -3% din preț pe QuickMobile.ro dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×