Oppo tocmai a anunțat noul său telefon N1 în cadrul unui eveniment special organizat în Beijing, China. Handsetul a ajuns deja pe web de nenumărate ori și a avut parte și de câteva teasere video și foto.
Cel mai interesant aspect al său este la nivel de software, telefonul rulând Color OS, o platformă homebrew internă a companiei, aplicată peste Android. Oppo N1 integrează un display Full HD de 5.9 inch, iar sub display se afla 3 butoane capacitive Android. Handsetul are o carcasă din plastic și vine pe alb sau negru. Dotările sale includ 16 sau 32 GB memorie internă, iar în zona din spate se afla "bunătățile".
Oppo N1 integrează o cameră de 13 megapixeli cu senzor CMOS, deschidere F/2.0 și un procesor de imagine Owl la interior. Oppo afirmă că N1 ar fi primul smartphone Android care vine cu un setup de 6 lentile. Modulul de cameră e capabil să se rotează la 206 grade, devenind și cameră frontală astfel. Camera suportă zoom optic de până la 15x, iar producătorul sau chinez oferă o lentilă specială - plugin.
​
Zona de sub cameră este una touch, iar funcția poartă numele de O-Touch. în funcție de gesturile aplicate în acea zonă veți deschide diferite aplicații sau accesa anumite funcții. Sub cameră se află și un bliț dual LED, iar terminalul vine cu o baterie de 3610 mAh, WiFi, Bluetooth, NFC și posibilitatea de a înregistra viteză în timpul condusului. Handsetul va costa 571 de dolari.
​