Vodafone a afișat Galaxy S4 pe site. Telefonul costă 169 euro cu abonamentul Red 65 + Roaming pe zi pentru doi ani de zile / 65 euro pe lună. Galaxy S4 costă 634 euro fără semnarea unui contract. Abonamentul Red 65 include apeluri și mesaje nelimitate în orice rețea națională, apeluri nelimitate către orice rețea europeană fixă, 250 de minute internaționale în rețelele europene fixe, 4 GB trafic de date, 50 GB spațiu de stocare în Cloud, Vodafone Protect și Asigurarea Mobile în mod gratuit.
Samsung Galaxy S4 va ajunge în stocurile Vodafone din 29 aprilie. Mă aștept ca și eMAG să-l aibă din acel moment. Galaxy S4 a fost lansat în România într-un eveniment oficial pe 17 aprilie. Smartphone-ul a aterizat la propriu pe un heliport situat la ultimul etaj al Crystal Tower din București. Mobilissimo.ro a primit smartphone-ul la review și în zilele următoare veți regăsi informații noi și un review detaliat al vârfului de gamă sud-coreean.
Despre Samsung Galaxy S4 și o comparație cu BlackBerry Z10 și iPhone 5:
Smartphone Date tehnice | BlackBerry Z10 | iPhone 5 | Samsung Galaxy S4 |
Ecran | 4.2 inch cu rezoluție 1280x768 pixeli și 355 ppi | LED-backlit IPS TFT de 4 inch cu rezoluție 1160x640 pixeli | Super AMOLED de 5 inch cu rezoluție 1920×1080 pixeli și protejat cu Corning Gorilla Glass 3, 441 ppi |
Procesor | Dual-core la 1.5 GHz, Qualcomm MSM8960 pe arhitectură Krait | Apple A6 dual-core la 1.2 GHz | Exynos 5 Octa cu CPU quad-core ARM Cortex-A15 la 1.6 GHz + CPU quad-core ARM Cortex-A7 la 1.2 GHz |
Memorie | 2 GB RAM, 16 GB spațiu de stocare și microSD de până la 64 GB | 1 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB spațiu de stocare | 2 GB RAM, 16 / 32 / 64 GB și slot pentru microSD de până la 64 GB |
GPU | Adreno 225 | PowerVR SGX543MP3 | PowerVR SGX544MP3 |
Sistem de operare | BlackBerry 10 OS | iOS 6 | Android 4.2.2 Jelly Bean |
Conectivitate | LTE, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, bluetooth 4.0, NFC, microUSB, jack de 3.5 mm, GPS | LTE / 4G, 3G cu viteze de până la 42 Mbps, Wi-Fi a/b/g/n, dual-band, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, jack de 3.5 mm, GPS | LTE, Wi-Fi a/b/g/n/ac, dual-band, DLNA, Wi-Fi direct, Wi-Fi hotspot, bluetooth 4.0, NFC, port infraroșu pentru a folosi telefonul pe post de telecomandă TV, microUSB de tip MHL, USB on-the-go, USB host, jack de 3.5 mm, GPS și GLONASS |
Cameră foto și video | 8 Megapixeli, autofocus, LED flash, geo-tagging, autofocus continuu, stabilizare de imagine, detectare a feței, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 2 Megapixeli ce filmează HD cu 30 fps | 8 Megapixeli, autofocus, LED flash, filmează HD și fotografiază simultan, touch focus, geo-tagging, detectare a feței, panorama, HDR, filmează la 1080p cu 30 fps, stabilizare video, cameră frontală de 1.2 Megapixeli care filmează HD / 720p cu 30 fps | 13 Megapixeli, autofocus, LED flash, dual shot, filmează și fotografiază simultan, geo-tagging, touch focus, detectare a feței și a zâmbetului, stabilizare de imagine, HDR, filmează la 1080p cu 30 fps, cameră frontală de 2 Megapixeli care știe să filmeze la 1080p cu 30 fps |
Baterie | 1800 mAh | 1440 mAh | 2600 mAh |
Greutate | 137 gr. | 112 gr. | 130 gr. |
Grosime | 9 mm | 7.6 mm | 7.9 mm |