În această dimineață taiwanezii de la HTC au avut de făcut un anunț surpriză la care nici nu ne așteptam. Produsul proaspăt anunțat este One M8S, un smartphone bazat pe flagship-ul de anul trecut ce sosește cu procesor octa-core Qualcomm Snapdragon 615 pe 64-bit tactat la 1.7 GHz și o cameră foto principală DUO de 13 megapixeli.
La interior vom fi întâmpinați de un display Full HD de 5 inch, 2 GB memorie RAM, 16 GB spațiu intern de stocare, un slot pentru carduri microSD de până la 128 GB și o baterie chiar mai mare decât cea găsită pe One M8, mai precis una de 2.840 mAh. Difuzoarele stereo BoomSound sunt prezente alături de o cameră frontală de 5 megapixeli.
Aflăm că HTC nu a făcut rabat de la calitate pentru a păstra un preț mai mic, telefonul sosind în aceeași carcasă uni-body din metal ca și One M8. Ni se dezvăluie că One M8s va fi disponibil pe piața europeană la un preț de 564$, sumă ce s-ar traduce în aproximativ 2.300 lei. Cum vi se pare această lansare din senin a companiei HTC?