Deși noul ZTE Nubia X6 și-a mai făcut apariția anterior într-o imagine teaser, aceasta nu aducea informații cu privire la eventualele dotări ale terminalului. Dar astăzi, iată că avem ocazia ca prin intermediul a unor noi imagini teaser postate pe platforma de socializare Weibo să descoperim 2 dintre funcțiile ce vor fi implementate pe noul flagship Nubia X6.
Aflăm că Nubia X6 va dispune de stabilizare optică a imaginii și de 2 difuzoare stereo care vor integra tehnologia Dolby Sound. Printre celelalte specificații posibile întâlnim un display 2K de 6 inch, un procesor Snapdragon 801, 2 sau 3 GB RAM, o cameră foto principală de 16 megapixeli și o cameră secundară de nici mai mult nici mai puțin de 13 megapixeli.

De asemenea, ZTE Nubia X6 va dispune de unele dintre cele mai subțiri margini ale ecranului pe care le-am întâlnit până în acest moment, ele măsurând doar 1.3 mm. Astfel, Nubia X6 devine primul smartphone ce redefinește noțiunea de edge-to-edge.


