Aplicația ChatGPT pentru iOS a fost descărcată de peste 500.000 de utilizatori în prima săptămână de la debut

2.242 ori
<b>Aplicația ChatGPT pentru iOS a fost descărcată de peste 500.000 de utilizatori în prima săptămână de la debut</b>Tehnologiile AI au luat cu asalt internetul în acest an. OpenAI ar fi principalul jucător pe această nișă, susținut de către Microsoft. Pe 19 mai a debutat oficial aplicația dedicată ChatGPT pentru iOS, iar compania a promis că va sosi curând

Tehnologiile AI au luat cu asalt internetul în acest an. OpenAI ar fi principalul jucător pe această nișă, susținut de către Microsoft. Pe 19 mai a debutat oficial aplicația dedicată ChatGPT pentru iOS, iar compania a promis că va sosi curând și o aplicație pentru telefoanele Android. Până atunci, însă, aflăm prin intermediul Profit.roaplicația ChatGPT pentru iPhone a fost descărcată de peste 500.000 de utilizatori în primele 6 zile de debut. Detalii avem mai jos.

Aplicația este disponibilă pe iPhone și a fost lansată doar în SUA în primă fază, însă e impresionant faptul că a trecut de 500.000 de descărcări în doar 6 zile de la debut, clasându-se în prezent pe primul loc în secțiunea „Productivity / Productivitate”. Pare a fi vorba despre una dintre cele mai populare lansări din ultimul an. Evident, succesul chatbot-ului vine în contextul în care au apărut numeroase clone neoficiale în ultimele luni mai mult sau mai puțin funcționale și / sau chiar înșelătoare

Aplicația oficială ChatGPT a performat în această perioadă chiar mai bine decât majoritatea aplicațiilor similare, descărcările întrecând chiar și Bing și Edge de la Microsoft. La o săptămână de la debut, OpenAI a anunțat și extinderea aplicație pentru iOS. Ea poate fi acum instalată de utilizatori din Albania, Croația, Franța, Germania, Irlanda, Jamaica, Noua Zeelandă, Nicaragua, Nigeria, Coreea de Sud și UK. 

Compania a promis că această aplicație va fi disponibilă curând și în alte țări. Astfel, se apropie lansarea în România cu pași repezi. Între timp, este așteptat debutul aplicației și pe Android, direct în Google Play. Pentru moment putem accesa ChatGPT în versiune web, gratuit, accesând site-ul OpenAI, aici!

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×