Microsoft a anunțat că va introduce tehnologii AI în motorul său de căutare Bing. Compania are un avantaj important în fața competitorilor (Google, Yandex, CC Search), întrucât a investit mulți bani în OpenAI, producătorul lui ChatGPT. Se pare că opțiunile AI sunt încă în fază de dezvoltare / testare, dar azi au apărut primele capturi de ecran din „noul Bing”. Mai jos avem detalii.
Conform companiei, utilizatorii pot pune întrebări complexe, iar motorul de căutare va încerca să ofere informații cât mai bune pe baza căutărilor web și a inteligenței artificiale care stă la baza soluției. Totuși, e afișat și un avertisment aici, întrucât opțiunea este în fază de testare, iar căutările ar putea da și rezultate eronate / surprinzătoare. Interfața motorului de căutare Bing e însă diferită, aducând mai mult cu ChatGPT.
După fiecare întrebare / căutare, AI-ul generează un răspuns cât mai adecvat nevoilor utilizatorului, iar mai jos sunt specificate și surse, site-uri pe care poți intra pentru a afla mai multe informații despre subiectul dorit. Nu toate căutările primesc astfel de răspunsuri, însă. După cum vedem în screenshot-ul de mai sus, utilizatorul a cerut o sugestie de film interesant, moment în care ChatGPT a oferit un răspuns elaborat cu privire la noul Avatar: The War of Water. Sunt afișate aici și răspunsuri rapide, opționale, pe care le putem alege.
Microsoft e acum în avantaj față de Google întrucât a început integrarea AI-ului în motorul său de căutare Bing mai devreme. Totuși, Google și-a anunțat interesul recent cu privire la această tehnologie, iar compania ar putea anunța un feature similar pentru motorul propriu de căutare.
Feature-ul e inedit, însă există și vești proaste pentru deținătorii de site-uri. Răspunsurile sunt preluate automat de ChatGPT și afișate în interfața Bing. Chiar dacă sursele sunt menționate mai jos, utilizatorii s-ar putea mulțumi cu răspunsurile generate și să nu mai acceseze site-urile. Asta se traduce prin trafic redus pentru publicații, bloggeri și deținători de site-uri.