UE s-a pus de ceva vreme cu biciul pe marile companii tech americane, pe care le amendează la fiecare pas greşit. Google şi Facebook sunt de obicei cele sancţionate, dar acum Apple a intrat în atenţia autorităţilor de la Bruxelles, care au început o investigaţie antitrust. Are de-a face cu practicile Apple legate de App Store şi Apple Pay.
De fapt au început câteva investigaţii ale Apple, iar prima va verifica dacă firma din Cupertino a încălcat regulile legate de concurenţă loială din UE cu politicile sale din App Store. Totul a pornit de la plângeri înaintate de Spotify şi Rakuten cu privire la tranșa de 30% pe care Apple şi-o opreşte din vânzările de cărţi şi abonamente prin App Store. Nu e un procent şocant, pentru că tot atât cere şi Google din profiturile generate de aplicaţiile din Play Store.
În cazul lui App Store, Spotify consideră că "Apple limitează inovaţia şi alegerea consumatorului, pe care îl îndrumă mai degrabă spre Apple Music". Şi Rakuten a depus o plângere similară, afirmând că e anti concurenţial ca Apple să oprească 30% comision din ebook-urile vândute în App Store, în vreme ce îşi promovează serviciul Apple Books.
Comisia Europeană nu se opreşte aici, ci ia la puricat şi Apple Pay, pentru a evalua dacă sistemul de plăţi Apple încalcă reglementările UE cu privire la concurenţă loială. E vorba de faptul că poţi face plăți via NFC cu iPhone şi Apple Watch doar prin Apple Pay, nu şi alte servicii de plăţi, ceea ce nu e în regulă.
Oficialii de la Bruxelles afirmă că motivul acestei investigaţii e faptul că au crescut plăţile cu mobilul pe durata pandemiei, iar utilizatorii se simt frustraţi că au doar Apple Pay la dispoziţie. În Germania legislatorii au votat deja pentru ca Apple să permită accesul la cipul său NFC şi altor companii, dar gigantul american se opune pe motive de securitate.
Apple a răspuns noilor investigaţii afirmând că e dezamăgită că unele companii nu vor să joace după aceleaşi reguli ca toată lumea şi că aceste plângeri nu au fundament.