Apple Store-urile au stat destul de mult închise în 2020, din cauza pandemiei, dar au început să se deschidă în multe zone. Apple a găsit inspiraţia şi de a crea un nou format de astfel de magazin, sau mai bine zis un soi de templu tehnologic în formă de sferă. Se află în Singapore şi... pluteşte. Îl puteţi vedea mai jos.
Această sferă pluteşte în fața legendarului hotel Marina Bay Sands şi nu este încă deschisă publicului. Arată SF şi aminteşte de structurile din jocul Final Fantasy X (pentru cunoscători). Până acum Apple s-a remarcat prin magazine în formă de cub din sticlă, dar odată cu Apple Campus a început să descopere miracolul sticlei curbate. Aparent sunt şi câteva brevete pentru modul în care Apple şi partenerii săi au gândit acest tip de sticlă curbată. Acesta ar fi primul magazin Apple din lume şi cred că unul dintre puţinele magazine de orice fel care pluteşte pe apă.
Apple Store-ul cel nou este considerat ca făcând parte din hotelul celebru din Singapore. Nu e un proiect singular în Singapore, unde un alt magazin Apple se afla în aeroportul Jewel Changi, unde puteţi găsi şi cea mai mare cascada din lume, dintre cele amplasate în interiorul unei clădiri. Dacă vi se pare spectaculoasă sfera Apple ziua, staţi să o vedeţi noaptea! Prinde viaţă, se iluminează şi se animă, colorând peisajul acvatic al întregului port. Încă nu ştim cum arată interiorul, ştim doar că acesta este magazinul cu numărul 512 şi că se deschide în această toamnă.
În timpul zilei sticlă reflectă peisajul urban din zonă, iar noaptea sfera străluceşte cu lumină caldă, evocând lanternele înălţate în timpul festivalului de mijloc de toamnă din Singapore. Văzut de deasupra magazinul arată ca un ochi deschis spre cer. Apple continuă să arate că aceste magazine sunt mai mult decât zone de retail, mai degrabă devenind destinaţii turistice.