YouTube a început să implementeze o funcție nouă în aplicația mobilă. Utilizatorii îsi pot pune acum limită de timp zilnică pentru vizionarea Shorts. E o funcție tare utilă, mai ales că doomscrolling-ul a luat amploare. Detalii avem mai jos!
Funcția e opțională, dar mesajul apare automat când depășești timpul ales. Îl poți ignora, desigur, dar ideea e să te ajute să-ți controlezi mai bine timpul pierdut în scroll. Este același principiu folosit deja de Instagram și TikTok, cu toate că TikTok te lasă să limitezi timpul atât pe web, cât și pe mobil.
Setarea se face direct din aplicația YouTube, în secțiunea de cont. Alegi câte minute sau ore vrei să stai pe Shorts și... atât. Deocamdată funcția este lansată treptat, deci s-ar putea să nu o vezi încă, dar urmează să fie disponibilă pe toate telefoanele în următoarea perioadă.
YouTube a mai anunțat că spre finalul anului, limita de timp va fi inclusă și în setările de control parental. În acel caz, pop-up-urile nu vor mai putea fi închise, părinții având control strict asupra timpului petrecut de copii pe Shorts.

