Redmi K90 Pro Max lansat oficial în China! Flagship cu difuzoare Bose, baterie de 7560 mAh și Snapdragon 8 Elite Gen 5

1.538 ori
<b>Redmi K90 Pro Max lansat oficial în China! Flagship cu difuzoare Bose, baterie de 7560 mAh și Snapdragon 8 Elite Gen 5</b>După săptămâni întregi de teasere și zvonuri, Xiaomi a dezvăluit în sfârșit în China noul Redmi K90 Pro Max, cel mai puternic model din seria K90.Deși aparține gamei Redmi, acest model atinge un nivel de rafinament și performanță demn de un flagship

După săptămâni întregi de teasere și zvonuri, Xiaomi a dezvăluit în sfârșit în China noul Redmi K90 Pro Max, cel mai puternic model din seria K90.Deși aparține gamei Redmi, acest model atinge un nivel de rafinament și performanță demn de un flagship din seria Xiaomi 17. Vine echipat cu cel mai nou procesor Qualcomm, un sistem audio tunat de Bose, ecran LTPO OLED de top și o baterie uriașă. Mai jos avem detalii!

Design

Redmi K90 Pro Max marchează o evoluție clară în limbajul vizual al seriei K. Avem o construcție elegantă, sticlă Dragon Crystal Glass în față și margini metalice perfect plate. Spatele e complet drept, cu un modul foto rectangular masiv, dar echilibrat estetic. Acesta integrează trei senzori foto, un blitz LED și, în premieră, un difuzor suplimentar, parte a sistemului audio 2.1 Bose.

Telefonul e certificat IP68, fiind rezistent la apă și praf. În plus, există o variantă Denim Blue ce se remarcă printr-o textură unică ce imită denimul real, dar oferă rezistență la murdărie și zgârieturi. Alte culori disponibile sunt alb, negru și o ediție specială „Lamborghini White” cu reflexii sidefate.

La doar 7.9 mm grosime și 218 grame, K90 Pro Max păstrează o siluetă elegantă, cu colțuri rotunjite pentru ergonomie și o ramă subțire ce îi conferă un aspect de terminal premium autentic.

Display

Frontal descoperim un display generos, LTPO AMOLED M10, de 6.9 inch în diagonală, cu rezoluție 2K+ (1200 x 2608 pixeli) și refresh rate de 120Hz. Primim o luminozitate de până la 3500 nits în peak, acoperind complet standardele HDR10+, Dolby Vision și HDR Vivid.

Xiaomi promite o experiență vizuală echilibrată și sigură pentru ochi datorită tehnologiilor Qingshan Eye Protection 3.0 și Circular Polarized Light 2.0, care reduc reflexiile și oboseala oculară. De asemenea, ecranul oferă DC Dimming complet, suport 68 miliarde de culori și margini uniforme pe toate laturile.

Sub panou se ascunde un senzor de amprentă ultrasonic de ultimă generație, rapid și precis, iar camera selfie de 32 MP este integrată discret într-un decupaj central tip bulină.

Hardware

Sub carcasă, Redmi K90 Pro Max ascunde puterea noului Snapdragon 8 Elite Gen 5 (3nm), același procesor pe care îl regăsim și pe flagship-urile Xiaomi 17 Pro Max. Cipsetul e însoțit de 12 GB sau 16 GB de RAM (LPDDR5X) și stocare UFS 4.1 de până la 1 TB. Apar și surprize pentru gameri.

Redmi aduce aici un cip grafic dedicat D2 GPU Enhancement, care optimizează frame rate-ul și reduce latența în titluri competitive. Terminalul integrează un sistem avansat de răcire 3D Ice Cooling ce implică o zonă vapor chamber de 6700 mm², menținând performanțele constante chiar și în sesiunile lungi de gaming.

Iată lista completă de specificații:

  • Ecran: 6.9 inch AMOLED, 1200 x 2608 pixeli
  • Tehnologie ecran: LTPO, 120Hz, HDR10+, Dolby Vision, 3500 niți luminozitate maximă
  • Chipset: Qualcomm Snapdragon 8 Elite Gen 5 (3nm), Octa-core (2x4.6 GHz Oryon V3 Phoenix L & 6x3.62 GHz Oryon V3 Phoenix M)
  • GPU: Adreno 840
  • Memorie: 256GB 12GB RAM, 512GB 12GB RAM, 512GB 16GB RAM, 1TB 16GB RAM (UFS 4.1)
  • Camera: Cameră wide 50 MP cu OIS, telephoto periscopic 50 MP cu zoom optic 5x și OIS, ultra-wide 50 MP, cameră frontală 32 MP
  • Baterie: 7560 mAh, încărcare 100W prin cablu, 50W wireless, 22.5W wireless invers
  • Conectivitate: 5G, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, GPS dublu, NFC, infraroșu, USB-C 3.2
  • Difuzoare: Stereo cu Dolby Atmos, sistem audio Bose 2.1 cu woofer
  • Senzori: Amprentă ultrasonică sub ecran, accelerometru, giroscop, busolă, proximitate
  • Rezistență: IP68 - rezistent la apă și praf
  • Greutate: 218 grame
  • Dimensiuni: 163.3 x 77.8 x 7.9 mm

Audio

Poate cel mai inedit element de pe Redmi K90 Pro Max este sistemul său audio 2.1 Bose, o premieră în industrie pentru un smartphone. Pe lângă difuzoarele stereo frontale, modelul include un difuzor suplimentar pe spate dedicat frecvențelor joase, oferind un bas autentic și o scenă sonoră spațială.

Sunetul beneficiază de certificare Hi-Res Audio și Hi-Res Wireless, iar terminalul suportă Dolby Atmos. 

Cameră

Telefonul aduce un setup foto triplu, împrumutat parțial de la Xiaomi 17 Pro / Pro Max. Senzorul principal este un Light Fusion 950 de 50 MP, cu OIS pe două axe, urmat de un ultrawide de 50 MP (OV50M) și un periscop telephoto de 50 MP (Samsung JN5) capabil de zoom optic 5x și zoom digital 100x.

Camera oferă filmare 8K la 30fps și 4K până la 120fps, cu suport HDR10+, EIS și Color Spectrum Sensor pentru tonuri naturale. În față, camera selfie de 32 MP asigură portrete clare și filmare până la 4K 30fps.

Baterie și conectivitate

Redmi K90 Pro Max primește o baterie uriașă de 7560 mAh, una dintre cele mai mari dintr-un flagship actual. Suportă încărcare rapidă la 100W pe fir, 50W wireless și chiar 22.5W reverse wireless charging (pentru alimentarea altor gadgeturi). La nivel de conectivitate, bifăm 5G dual SIM, Wi-Fi 7, Bluetooth 5.4, NFC, infraroșu, și GPS complet (Galileo, NavIC, QZSS). Portul USB-C 3.2 oferă și suport DisplayPort.

Preț și disponibilitate

Redmi K90 Pro Max este deja disponibil în China în patru variante de culoare: Negru, Alb, Auriu și Denim Blue. Iată prețurile locale:

  • 12GB + 256GB: 3.999 CNY (aproximativ 500 EUR)
  • 12GB + 512GB: 4.499 CNY (aproximativ 565 EUR)
  • 16GB + 256GB: 4.799 CNY (aproximativ 605 EUR)
  • 16GB + 1TB: 5.299 CNY (aproximativ 670 EUR)

Zvonurile din online spun că acest model va ajunge la nivel global în următoarele luni, drept succesor pentru POCO F7 Ultra. Rămâne totuși de văzut dacă într-adevăr va fi așa.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×