Google începe să scaneze şi aplicaţiile din afara Play Store, instalate din APK

5.791 ori
<b>Google începe să scaneze şi aplicaţiile din afara Play Store, instalate din APK</b>Google nu e Apple şi nu a luat măsuri prea agresive contra magazinelor third party de aplicaţii de pe Android sau împotriva instalării de aplicaţii. E drept, primeşti o avertizare când instalezi AnTuTu şi Play Store nu prea e populat cu aplicaţii

Google nu e Apple şi nu a luat măsuri prea agresive contra magazinelor third party de aplicaţii de pe Android sau împotriva instalării de aplicaţii. E drept, primeşti o avertizare când instalezi AnTuTu şi Play Store nu prea e populat cu aplicaţii care îţi instalează alte app store-uri. Acum aflăm că Google pregăteşte o metodă de a securiza şi telefoanele doldora de APK Pure şi alte soluţii de gen.

Google actualizează soluţia Play Protect cu o funcţie de scanare în timp real a aplicaţiilor, la nivel de cod. Atunci când o aplicaţie este instalată printr-un fişier APK luat din afara Play Store, aceasta va fi scanată iniţial pentru a îi înţelege semnalele. Informaţia e trimisă apoi la Play Protect, în backend, pentru o evaluare la nivel de cod.

În afară de ameninţările cunoscute, sistemul e gândit să te apere de cele care abia apar. Atunci când instalezi o aplicaţie dintr-un APK extern va apărea o fereastră pe ecran şi poţi alege dintre două opțiuni: Scan App şi Don't Install App. După ce e gata scanarea, Google va oferi şi un motiv pentru care nu vrea să instaleze aplicaţia.

Funcţia a apărut deocamdată în India şi va sosi apoi treptat şi în alte ţări. Aflaţi că Google Play scanează 125 de miliarde de aplicaţii pe zi, deci are suficientă experienţă în această zonă. Poate şi dezactiva aplicaţii devenite riscante între timp. Google vrea să oprească aplicaţiile care fură datele personale în special şi foloseşte machine learning-ul şi AI-ul pentru asta. 

-3% din preț pe QuickMobile.ro, cupon: QUICK202

Explorăm imprimantele HP la sediul din Pipera; Detalii despre modelele pentru 2023-2024

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×