Ultima dată când cineva s-a duelat cu TikTok, era vorba despre fostul preşedinte SUA, Donald Trump. De atunci doar India a mai interzis TikTok, iar acum aflăm că un comisar FCC (Brendan Carr) i-a pus gând rău popularei aplicaţii de socializare. Respectivul a solicitat ferm celor de la Google şi Apple să scoată aplicaţia din Store-uri.
Companiile au termen limită data de 8 iulie pentru a răspunde la solicitare. Încă nu e clar şi ce măsuri sunt pregătite în cazul în care companiile nu se aliniază la cerinţe. Solicitarea a fost trimisă spre giganţii tech sub forma unei scrisori de 4 pagini, în care se preciza că TikTok nu este o aplicaţie de partajare video sau de socializare, ci o "unealtă de supraveghere sofisticată" a Guvernului chinez. În 2020 Trump anunța că TikTok ar fi urmat să fie interzis în SUA , asta doar dacă nu cumva era vândută unei companii americane.
A fost şi un termen limită, extins de 2 ori şi au intrat pe fir şi companii ca Microsoft, dar până la urmă interdicţia a picat. Administraţia trecută insistă că TikTok este o ameninţare la adresa securităţii naţionale, dar experţii care au analizat softul au găsit că acest lucru se petrece doar la modul abstract. Administraţia Biden a anulat ordinul executiv, dar a comandat şi o analiză mai amplă a aplicaţiilor asociate cu guvernele şi regimurile străine.
Revenind la scrisoarea deschisă a lui Brendan Carr, el afirmă că TikTok adună date pentru Guvernul chinez. El citează un raport asupra comportamentului aplicaţiei, care are acces la un o cantitate uriaşă de date ale utilizatorilor din SUA. Milioane au instalat deja aplicaţia. Comisarul susține şi că datele sunt trimise în China, deşi TikTok insistă că datele strânse despre americani sunt stocate doar pe servere din SUA.
Sunt preluate detalii despre căutări, istoric de browser, identificatoare biometrice, autentificări faciale, mesaje draft, conţinut din clipboard şi altele. Această poziţie contra TikTok vine într-o perioadă fierbinte, când mai marii NATO se întâlnesc la Madrid pentru a discuta despre prezenţa militară în Europa şi poziţia faţă de Rusia şi China. Antagonizarea Chinei ar putea avea un sâmbure în acele discuţii.


