Acer a venit la IFA 2026 cu o conferință greu de rezumat într-un singur produs. Sunt la Berlin și am participat la conferința globală next@acer din City Cube Hall A5, unde într-o singură sesiune am trecut de la revenirea Packard Bell la AI medical, PC-uri pentru agenți AI, laptopuri de sub 800 de grame și gaming la 1000 Hz. A fost genul de prezentare în care îți dai seama destul de repede că Acer nu mai vrea să fie privit doar ca producătorul de laptopuri și monitoare pe care îl știm de ani buni.
Acer - Conferință IFA 2026 (galerie)
Una dintre primele schimbări de registru a venit chiar de la Packard Bell, brand aflat acum sub Acer Group și readus în scenă la 100 de ani de la fondare. Am avut în față DotBook, un laptop de 14,5 inch într-o prezentare mult mai colorată decât suntem obișnuiți de la Acer, iar lângă el a apărut DotLoop, un pick-up în format de valiză.
Gama merge mai departe cu boxe, telefon 4G simplu, ochelari audio, căști și accesorii pentru creatori. A fost una dintre secvențele în care designul și ideea de tehnologie simplă au stat înaintea discuției despre AI.
799 de grame, 1000 Hz și un handheld Predator
După aceea s-a deschis robinetul cu hardware. Sunt multe lansări și unele au primit deja materiale separate, așa că mai util este să le pun aici în contextul conferinței:
- Acer Swift Blade 14 a fost unul dintre produsele care au arătat cel mai bine pe scenă tocmai prin dimensiuni: 799 de grame și 12,9 mm grosime, cu procesoare Intel Core Series 3 și opțiune pentru ecran OLED 3K. Este genul de laptop la care greutatea devine specificația pe care o înțelegi instant când îl iei în mână.
- Predator Atlas 7 aduce formatul de handheld Windows la 7 inch, cu ecran Full HD de 120 Hz, până la Intel Arc G3 Extreme și grafică Arc B390, răcire cu două ventilatoare și baterie de până la 80 Wh. Tot aici a apărut Project DualPlay Mini, deocamdată concept, care se transformă din consolă portabilă într-un mini-laptop cu tastatură.
- Predator XB253Q U1 este monitorul care a venit cu cifra imposibil de ignorat: 1000 Hz la rezoluție Full HD pe un panou de 24,5 inch. Acer indică și 0,3 ms prin VRB Pro. Nu este monitorul pe care îl cumperi pentru 4K și filme, ci unul construit în jurul vitezei pentru gaming competitiv.
- Aspire G 3D 16 readuce SpatialLabs în discuție, cu 3D fără ochelari pe un ecran de 16 inch. La interior poate urca până la AMD Ryzen AI Max+ 395, Radeon 8060S și 128 GB RAM, deci 3D-ul nu este singura poveste a configurației.
- Acer Vero 16 mi se pare interesant dintr-un motiv complet diferit: capacul inferior poate fi deschis fără unelte, bateria și SSD-ul sunt accesibile utilizatorului, iar zonele I/O și balamaua sunt gândite pentru demontare separată. Acer spune și că platforma va susține upgrade-uri de procesor pentru cel puțin două generații. Într-o industrie care lipește tot mai multe componente, direcția asta merită urmărită.
- Acer SFF RTX Spark mută discuția spre AI local: un desktop foarte compact construit în jurul platformei NVIDIA RTX Spark, cu până la 1 petaflop de putere AI și 128 GB de memorie unificată. Aici nu mai vorbim despre un buton Copilot pus pe tastatură, ci despre modele și agenți AI care pot rula direct pe sistem.
În aceeași zonă se înscrie și Veriton RI110 AI Mini Workstation, un mini PC de numai 630 de grame care poate primi 96 GB RAM, rețea 10 GbE și OCuLink pentru conectarea unui GPU extern. Pe scenă, mesajul despre „on-device AI agents” a revenit de mai multe ori, iar prezența NVIDIA și Microsoft în conferință a făcut direcția destul de ușor de citit: mai mult AI procesat local, dar legat în continuare de ecosistemul Windows și de cloud atunci când este nevoie.
Conferința a ieșit complet din zona clasică de PC
Aici next@acer a luat o turnură pe care nu o vezi la orice conferință de laptopuri. Acer Medical a urcat pe scenă cu propriul portofoliu de hardware și software: ARC-1000, o cameră portabilă automată pentru examinarea fundului de ochi, sistemul portabil de radiografie VeriCompact APX-1, VeriOsteo OP pentru analiza densității osoase, aiGait pentru analiza mersului și mișcării și aiMed, un asistent vocal medical bazat pe AI.
Pe ecranele din sală au apărut aplicații pentru îngrijirea ochilor, diabet, sănătatea oaselor, vârstnici și alte scenarii medicale, iar soluțiile erau împărțite între AI predictiv, AI generativ, utilizarea AI în dezvoltarea de medicamente și AIoT. Nu sunt produse pe care le voi pune în rucsac lângă Swift Blade 14, evident, dar segmentul explică mai bine de ce Acer vorbește atât de mult despre extinderea grupului dincolo de PC-uri.
Și portofoliul de la Berlin mai are câteva deviații interesante: monitor ePaper tactil, extender portabil cu trei ecrane, tablete Iconia de până la 16 inch, conectivitate 5G și chiar Predator ES Thunder Pro, o trotinetă electrică de 1.600 W putere de vârf. E ușor să pierzi câte un produs într-o conferință atât de încărcată, motiv pentru care prefer să le iau separat la hands-on în loc să transform materialul într-un kilometru de specificații.
Eu rămân la Berlin și urmează exact partea pentru care am venit: hands-on, fotografii și video cu produsele expuse la next@acer și IFA 2026. Zona de demonstrații Acer mai este deschisă pe 3 septembrie, între 10:00 și 18:00, în City Cube Hall A5. Material se adună suficient; la IFA, upload-ul ajunge oricum un benchmark neoficial la finalul zilei.



