Black Friday 2023 atinge recorduri la eMAG: ediția 13 a generat cumpărături de 731 de milioane de lei

2.238 ori
<b>Black Friday 2023 atinge recorduri la eMAG: ediția 13 a generat cumpărături de 731 de milioane de lei</b>Acum că s-a terminat goana după cumpărături de Black Friday 2023 de la eMAG, avem și cifrele centralizate ale zilei de 10 noiembrie. Black Friday-ul de la eMAG a reprezentat ediția numărul 13 a Black Friday eMAG și a atins un record absolut: cel mai mare

Acum că s-a terminat goana după cumpărături de Black Friday 2023 de la eMAG, avem și cifrele centralizate ale zilei de 10 noiembrie. Black Friday-ul de la eMAG a reprezentat ediția numărul 13 a Black Friday eMAG și a atins un record absolut: cel mai mare număr de clienți de când există evenimentul și achiziții de 731 de milioane de lei.

600.000 de clienți au făcut cumpărături prin site-ul sau aplicația eMAG, cu aproape 50.000 mai mulți decât anul trecut. S-au bucurat de cele mai mici prețuri din an și au cumpărat de 731 de milioane de lei, cu 87 de milioane de lei peste ediția precedentă. S-a mai marcat un record: cel mai mare număr de comercianți din Marketplace participanți la eveniment: 11.600 au vândut 818.000 de produse.

2.8 milioane de produse au fost comandate de Black Friday, pe 10 noiembrie 2023, cu 26% mai mult decât anul trecut. Se pare că românii s-au pregătit să aloce un buget mai mare pentru ziua cu cele mai atractive oferte, decât în alți ani.

De remarcat și creșterea achizițiilor de produse din categorii ca băcănie, băuturi, parfumuri, îngrijire personală și cosmetice. Au fost plasate comenzi pentru peste un milion de produse de acest gen. Clienții Genius au folosit abonamentul cu livrare gratuită și alte beneficii în 4 aplicații: eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful. Ei au adăugat în medie 6.6 articole în coșul de cumpărături.

Concluziile Black Friday 2023 la eMAG:

  • Clienții folosesc comerțul online pentru a cumpăra produsele de folosință îndelungată, dar și pentru cele obișnuite: comenzi de peste un milion de produse din categoriile băcănie, băuturi, parfumuri, îngrijire personală și cosmetice.
  • Clienții Genius au adăugat 6.6 produse în coș.
  • Record la plata cu cardul: șapte din zece români au achitat cu cardul, ceea ce arată, o dată în plus, că oamenii preferă să folosească metode simple și sigure de plată.
  • Majoritatea comenzilor, adică 58.49%, au fost plasate la easybox.
  • Printre produsele speciale comandate s-au numărat 1.800 de nopți de cazare, peste 5.600 de vouchere de bilete de avion, 22 de automobile, dar și 35.5 tone de carne de porc și 1.700 de servicii de sănătate și frumusețe.

Top categorii de produse comandate:

  1. Băuturi, băcănie și petshop: 607.000
  2. Parfumuri, îngrijire personală și cosmetice: 501.000
  3. Jucării și articole pentru copii: 360.000
  4. Electrocasnice mici și mari: 204.000
  5. Mobilă și casă: 193.000
  6. Telefoane, tablete și gadget-uri: 162.000
  7. Laptopuri, IT, birotică și papetărie: 124.000
  8. TV, audio-video, gaming și cărți: 115.000
  9. Fashion și sport: 103.000
  10. Bricolaj, grădină și auto: 109.000
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×