>HONOR își schimbă conducerea locală; Kerr Cheng preia funcția de country manager pentru România

HONOR își schimbă conducerea locală; Kerr Cheng preia funcția de country manager pentru România

500 ori
<b>HONOR își schimbă conducerea locală; Kerr Cheng preia funcția de country manager pentru România</b>HONOR România trece printr-o tranziție la vârf: Kerr Cheng a fost numit country manager începând cu trimestrul al patrulea din 2025. Informația a fost confirmată de companie, care mizează pe experiența acestuia pentru a accelera dezvoltarea brandului

HONOR România trece printr-o tranziție la vârf: Kerr Cheng a fost numit country manager începând cu trimestrul al patrulea din 2025. Informația a fost confirmată de companie, care mizează pe experiența acestuia pentru a accelera dezvoltarea brandului într-o piață considerată strategică în regiunea CEE (Europa Centrală și de Est).

Cheng nu este nou în peisajul HONOR. A ocupat anterior aceeași poziție în Bulgaria, unde a avut un rol activ în extinderea operațiunilor comerciale. Înainte de asta, a trecut prin funcții de conducere în Huawei și TCL Mobile, gestionând operațiuni în piețe mature din Europa de Vest și Asia. CV-ul său include peste 18 ani de experiență în telecom și tehnologie, ceea ce pare să corespundă profilului de leadership căutat de HONOR pentru piețele emergente.

Kerr Cheng

Potrivit declarațiilor oficiale, producătorul se așteaptă ca România să joace un rol tot mai important în expansiunea regională. „Ne propunem să aducem tehnologia și inteligența artificială mai aproape de utilizatorii români”, afirmă Kerr Cheng, sugerând un accent pe dezvoltarea ecosistemului conectat al brandului, dincolo de simpla vânzare de smartphone-uri.

Cheng îl înlocuiește pe Stanley Yan, care a condus operațiunile din România în ultimii trei ani. Potrivit lui Zachary Jiang, președinte HONOR pentru regiunea CEE și țările nordice, această schimbare de conducere vine într-un moment-cheie pentru consolidarea prezenței HONOR la nivel local. „România are un potențial extraordinar de inovare și creștere”, spune Jiang.

Conform datelor furnizate de companie, trei generații din seria flagship Magic sunt deja disponibile pe piață, iar seria Numbers rămâne ancorată în segmentul mid-range. Produsele pliabile Magic V3 și V5 au fost și ele bine primite de utilizatorii români. Statistica comunicată arată că 1 din 5 români asociază spontan HONOR cu smartphone-urile, semn că brandul a câștigat o cotă importantă în percepția publicului.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×