Piața de purtabile audio se îmbogățește astăzi cu un nou model Beats și anume Beats 360, o pereche de căști over-ear și desigur wireless. Vin pe diferite variante de culoare și au pernițe ce pot fi înlocuite cu ușurință, iar din tabelul de mai jos Preț și Disponibilitate descoperim la ce sume se comercializează local, momentan în regim de precomandă.
Ca public țintă aceste căști au persoanele care preferă căștile full-size atunci când merg la sală. Oferă multă customizare și au funcții de durabilitate, la pachet cu alte elemente împrumutate de la căști Beats/Apple. Avem aici materiale mai rezistente la uzură, certificare IPX4 și un material mesh knit pentru pernițe, plus spumă. Se poate opta și pentru o versiune cu material tip piele moale.
Beats 360, prețuri actualizate:
Căștile vin cu amplificator high dynamic range, drivere custom magnetice dual-magnet (magneți inel neodymium). Primim Spatial Audio aici, head-tracking, Siri hands-free, suport Apple Find My și switch automat între device-urile Apple. Mai punem la socoteală și funcțiile de compatibilitate cu Android precum Fast Pair sau Audio Switch.
Nu lipsește ANC-ul, de 1.75x mai bun decât pe Studio Pro. Avem și 9 microfoane MEMS, mod transparency și primim Adaptive EQ. Ca autonomie privim spre 32 de ore de muzică. Beats 360 sosesc pe negru, albastru, roz sau bej și există pernițe colorate variate.

