Prezentare USB C Charger 60W, CHOETECH Power Adapter + cablu 100W Choetech: încărcătorul rapid definitiv pentru laptop, tabletă, telefon

2.218 ori
<b>Prezentare USB C Charger 60W, CHOETECH Power Adapter + cablu 100W Choetech: încărcătorul rapid definitiv pentru laptop, tabletă, telefon</b>În general când auzim de încărcătoare de 60W ne gândim la telefoane next gen sau la laptop-uri. Iată că există şi accesorii de gen la nivel third party, iar un produs de acest tip avem de la Choetech. Am avut ocazia să folosim un încărcător

În general când auzim de încărcătoare de 60W ne gândim la telefoane next gen sau la laptop-uri. Iată că există şi accesorii de gen la nivel third party, iar un produs de acest tip avem de la Choetech. Am avut ocazia să folosim un încărcător Choetech USB C Charger 60W Power Adapter, care costă 32.99 USD pe Amazon, împreună cu un cablu special împletit Choetech de 15.99 USD. Ce avantaje au aflaţi mai jos.

Prezentare Choetech USB C Charger 60W

OK, hai să începem cu încărcătorul. O fi el măricel la prima vedere, dar uitaţi-vă la încărcătorul care a venit la pachet cu Oppo Find X2, încărcătorul recent testatului Huawei MateBook D14 şi dacă vreţi ceva XXXXL căutaţi pe net încărcătorul lui Xbox 360. Sincer, acest alimentator de 60W e parfum ca design, la ce oferă. Este cu 30% mai mic decât alimentatorul de 61W care vine cu MacBook-urile.

Ajunge până la 20V şi 3A. Are conector USB-C, deci aveţi nevoie de un cablu USB-C la USB-C pentru a încărca telefoane cu acest tip de conector (mai toate cu fast charging), dar şi noile generaţii de laptopuri (mai toate din ultimii 2 ani).

Choetech USB C Charger 60W

Avem şi un cablu special tot de la Choetech, lung de 1.8 metri şi cu încărcare care ajunge chiar la 100W. Pe lista de dispozitive care se pot alimenta cu acest accesoriu se află MacBook Pro-uri, MacBook Air, iPad Pro, Galaxy Note 10+,  multe telefoane dar şi Nintendo Switch. Producătorul alimentatorului a integrat un cip special care ajută la identificarea tipului de terminal încărcat. Poate identifica voltajul ideal pentru curentul de alimentare şi va alimenta un MacBook Pro în aproximativ 2 ore şi un Macbook Air în 1.6 ore.

Choetech USB C Charger 60W

Charger-ul este realizat din material ignifug şi are protecţie contra supraîncălzirii, scurt circuitului, supra voltajului şi vine cu garanţie pe 18 luni. Cablul acela prezentat în video este împletit, ultra rezistent şi este realizat din nylon cu potenţial mare de flexare şi care nu se încurcă. Şi el are garanţie pe 18 luni. Suportă alimentare la 20V, 5A, 100W şi transferuri de date de până la 480 Mbps.

Choetech USB C Cable

În principiu cu aproximativ 200 de lei ai unul dintre cele mai rapide încărcătoare de pe piaţă şi cel mai rapid cablu USB-C către USB-C de pe piaţă. Şi pot confirma că nu se încinge şi a încărcat cu succes un ASUS ROG Phone II la nivel comparabil cu acumulatorul fast charge oferit la pachet de ASUS.

Prețuri actualizate Choetech USB C Charger 60W:

Anecdotă:

Am făcut şi o comparaţie inedită, am vrut să văd dacă Dash Charger-ul lui OnePlus 6T e recunoscut la Fast Charge pe ROG Phone II, dar nu a fost. În schimb cel Choetech a activat funcţia Fast Charge la telefonul ASUS. OnePlus are totuşi tehnologie proprietară pe chargerul său... Ca idee al meu OnePlus 6T nu îşi porneşte Fast Charge cu acest Choetech, ci vrea musai Dash Chargerul

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×