iPhone SE (2020) e doar un sprinter care nu ajunge la finish pe distanță lungă; Iată cum stă la capitolul autonomie (utilizare continuă)

5.875 ori
<b>iPhone SE (2020) e doar un sprinter care nu ajunge la finish pe distanță lungă; Iată cum stă la capitolul autonomie (utilizare continuă)</b>Acum că livrările lui iPhone SE (2020) au demarat pe multe piețe era de așteptat să apară și primele teste de autonomie, iar un asemenea material video vedem astăzi prin intermediul youtuber-ului Mrwhosetheboss

Acum că livrările lui iPhone SE (2020) au demarat pe multe piețe era de așteptat să apară și primele teste de autonomie, iar un asemenea material video vedem astăzi prin intermediul youtuber-ului Mrwhosetheboss. Acesta a decis să pună micuțul device la încercare în fața modelelor flagship din portofoliul Apple printre care iPhone 11 și iPhone 11 Pro dar și împotriva altor telefoane ale momentului precum Samsung Galaxy S20, respectiv OnePlus 8. Cum s-a descurcat telefonul compact aflăm din rândurile de mai jos. 

Înainte de toate vă reamintim că iPhone SE (2020) vine cu ecran HD Retina de 4.7 inch, 3 GB RAM și cu un procesor Apple A13 Bionic subtactat dar care reușește în continuare să fie clasat peste multe flagship-uri Android, asta dacă țineți cont de rezultatele din AnTuTu de aproximativ 500.000 de puncte. De la debut știam că acesta este doar un iPhone 8 cu hardware actualizat, ceea ce înseamnă că se păstrează dimensiunile, dar și bateria de doar 1821 mAh.

Ținând cont de capacitatea oferită aici era de așteptat că rezultatele nu vor fi suprinzătoare, mai ales dacă ne raportăm asupra unui utilizator heavy-user precum cel prezentat în materialul video de față. Vorbim aici despre autonomia la utilizarea continuă ce implică browsing web, navigare în aplicații de socializare, gaming, dar și captură video - scenariu în care bateria lui iPhone SE (2020) cedează după 3 ore și 46 minute

Test baterie iPhone SE 2020

iPhone 11 ajunge pe locul numărul 4 cu 5 ore autonomie, Galaxy S20 pe 3 cu 6 ore și 31 minute iar iPhone 11 Pro pe 2 cu 6 ore și 56 minute. Locul 1 este ocupat de OnePlus 8 cu o autonomie de 7 ore și 55 minute la utilizarea continuă. Chiar și în această situație, youtuber-ul din spatele acestui test laudă faptul că în standby procentele bateriei se scurg foarte greu în cazul lui iPhone SE (2020).

Rezultate test utilizare continuă:

  1. OnePlus 8: 7 ore și 55 minute
  2. iPhone 11 Pro: 6 ore și 56 minute
  3. Samsung Galaxy S20: 6 ore și 31 minute
  4. iPhone 11: 5 ore
  5. iPhone SE 2020: 3 ore și 46 minute

Deși iPhone SE (2020) întrece highend-uri Android, acesta nu își ține iată suflul pentru a bifa și o autonomie generoasă - și este adevărat doar că nu trebuie să uităm de faptul că prețul său este de doar 399 dolari. Este cel mai ieftin iPhone nou pe care poți pune mâna în acest moment și costă cu 300 dolari mai puțin decât iPhone 11 care iată în acest test a livrat doar cu o oră și 14 minute mai mult autonomie în regim de utilizare continuă.

Când le comparăm pe acestea două diferența la nivel de autonomie nu mai pare atât de mare, dar diferența la preț este considerabilă. Eu unul sunt de părere că cine își va achiziționa iPhone SE (2020) nu o va face cu gândul de a se juca ore în șir, urmări întregi sezoane de seriale pe Netflix sau filma vloguri 4K. O va face pentru că își dorește un telefon mic și deștept care să ruleze iOS, unul cu performanță la nivelul modelelor mult mai scumpe din lineup și cu suport software pentru ani buni de acum înainte.

Este un telefon cu autonomie pentru o zi de muncă, la fel cum era numit și de către colegul Alex nimeni altul decât iPhone 8 în recenzia pe care i-o realiza în 2018. 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×