La evenimentul RAZER din România, de pe 16 iulie 2025, accentul s-a pus pe noul mouse DeathAdder V4 Pro, dar mie mi-a picat privirea şi pe un controller. E vorba despre Razer Wolverine V2 Pro, varianta de PS5, care se vinde deja la eMAG pe la 1200 de lei - și căruia i-am făcut deja review aici. Ce atribute are el aflaţi mai jos.
În primul rând se poate conecta şi la PC fără probleme şi are şi o ediţie specială de Xbox, care am înţeles că nu se vinde în România. Se vinde în Ungaria, unde am înţeles că publicul e mai axat pe Xbox, decât pe PS. Controllerul acesta e gândit pentru pasionaţii de shootere, care îşi pot regla travel-ul butoanelor trăgaci pentru shootere, dar şi înălţimea thumbstick-urilor, ataşând capace diferite.
Conectivitatea wireless de tip Razer HyperSpeed (2.4GHz), comutabilă cu USB-C, oferă latență extrem de redusă, iar autonomia ajunge până la 28 de ore, ceea ce nu e deloc rău. Unul dintre cele mai tari elemente este sistemul de butoane Mecha-Tactile – care oferă o senzație clicky, cu o cursă de doar 0.65 mm (cu 35% mai scurtă decât la butoanele clasice cu membrană).
Ni se promite și o durată de viață de 3 milioane de apăsări. Găsesc controllerul mai uşor şi mai "moale" în apăsări decât al meu DualSense de PS5. Controllerul aduce și șase butoane reconfigurabile - patru paddles pe spate și două bumpere suplimentare în față - utile pentru shootere competitive sau titluri cu scheme complexe.
Nu e totuşi perfect: nu are feedback haptic, vibraţie, boxa integrată, adaptive triggers, găsite pe DualSense totuşi. În plus nu are husa la pachet şi butonul PS nu poate porni consola direct. Îmi place D Pad-ul cu 8 direcţii şi deşi au am jucat Mortal Kombat 11 şi EA Sports FC cu el, e clar gândit pentru shootere, acolo se văd avantajele