În cazul în care sunteți familiarizați cu firma chineză Xiaomi, atunci știți cu siguranță faptul că aceasta are un portofoliu diversificat de produse, de la nelipsitele smartphone-uri și tablete pe care le produse și până la ceasuri inteligente, televizoare, ba chiar și aparate de gătit orez, obiecte de mobilier, dar și trotinete electrice după cum avem în cazul de față.
Astăzi vorbim despre trotineta electrică numită Xiaomi M365 care de astăzi ajunge pe plan local în stocul retailerului evoMAG.ro care afișează produsul la un preț de 1.999 lei. De menționat faptul că este aproximativ aceeași sumă pe care o aveți de plătit și în cazul în care alegeți achiziția direct din China, plus că aici avem avantajul garanției pe 2 ani oferită de către comerciant.
Ca echipări tehnice, acest mijloc de transport vine cu un motor de 250W ce promite o viteză maximă de până la 25 km/h și cu o baterie Lithium de 18650 mAh care asigură până la 30 km autonomie. Avem parte de un setup dual de frânare compus din sistem E-ABS anti-lock pentru roata din față și dintr-un disc mecanic de frână pentru roata din spate.
Trotineta Xiaomi M365 are și iluminare LED pentru a călători în condiții de siguranță, iar la pachet mai găsim și un sistem de reciclare a energiei. Greutatea acestei trotinete electrice este de 12.5 kg și aflați că suportă o greutate de maxim 100 kg. Puteți găsi produsul acum în stocul evoMAG.ro!

_540x363.jpg)

_540x361.jpg)
