Turul Magazinelor #428: Monitor gaming Lenovo Legion la preţ bun, OnePlus 6 Avengers în România și aparat de testat diamante

Autor:  | Publicat în:  Reduceri 1.462 ori
<b>Turul Magazinelor #428: Monitor gaming Lenovo Legion la preţ bun, OnePlus 6 Avengers în România și aparat de testat diamante</b>V-am pregătit încă o ediție specială Turul Magazinelor, ediție cu numărul 428 în care avem pentru voi numeroase recomandări: de la un monitor de gaming ce bifează o reducere atractivă, la un OnePlus 6 în ediție limitată și până la un aparat

Iarăşi suntem pe gaming azi, deloc o coincidenţă având în vedere că vine Ziua Copilului. Ca atare avem un monitor de gaming Lenovo pentru voi, dar şi un kit de gaming la preţ excelent, cu tastatură, mouse şi căşti incluse. Am descoperit şi OnePlus 6 Avengers Edition la un retailer local, plus o baterie externă la suma corectă şi un aparat de măsurat autenticitatea diamantelor. Toate mai jos:

1. Monitor LED Lenovo Legion Y25f-10

Legion Y25f-10

Poate cel mai bun raport calitate-pret pentru un monitor de gaming îl are acest model vândut de către PCGarage la sub 1100 de lei. Se afla în stoc, oferă un timp de răspuns de 1 ms şi are o diagonală de 24.5 inch. Lenovo Legion Y25f are muchiile laterale şi cea de sus foarte înguste, aproape invizibile. Are refresh rate de 144 Hz, design ergonomic şi rezoluţie Full HD, plus suport HDR. Vine şi cu AMD FreeSync, tehnologie anti glare şi 3 porturi USB 3.0, pe lângă cel HDMI şi cel DisplayPort.

2. Kit gaming Thermaltake Tt eSPORTS Knucker 4 în 1

Thermaltake Tt eSPORTS Knucker

Flanco.ro are o ofertă bunicică la un kit de gaming, ce include tastatură, mouse şi căşti, ba chiar e un kit 4 în 1, dacă punem şi mouse pad-ul. Costă 289 lei şi acestea sunt produse Thermaltake, brand respectat în domeniu. Tastatura are switch-uri speciale eSports Plunger şi iluminare LED a tastelor în 3 culori. Mouse-ul are 6 butoane programabile, iluminare LED în 3 culori şi picioruşe de teflon.

DPI-ul este de până la 2400 şi avem acceleraţie 8G. Căştile includ microfon, sunt ergonomice, au cablu generos ca lungime (1.8 metri), iar difuzoarele de 40 mm sunt ce trebuie pentru eSports. Mouse pad-ul este extra aderent.

3. OnePlus 6 Avengers

OnePlus 6 Avengers

Ca să nu mai staţi să aşteptaţi după acest produs în ediţie limitată pe la site-uri internaţionale, aflaţi că îl găsiţi pe OnePlus 6 Avengers Edition şi la Quickmobile.ro. Costă 3699 lei şi vine cu 8 GB RAM, 256 GB stocare, dotări excelente până te gândeşti la ce oferă un Xiaomi Black Shark la vreo 1000 lei mai puţin. Vine cu ecran de 6.28 inch Full HD+, cameră duală şi procesor Snapdragon 845. Are la pachet obiecte colecţionabile Avengers, precum o husă specială Iron Man. Inscripţiile şi raritatea produsului atrag de fapt aici fanii Marvel.

4. Baterie externă ADATA P20000D, 20000mAh

ADATA P20000D

După atâtea baterii de 10.000 mAh, ne mai clătim privirea şi cu una de 20.000 mAh, de la respectatul brand ADATA. Costă doar 94 de lei la Cel.ro şi are protecţie specială contra supraîncărcării sau scurt circuitului. Are şi o lanternă LED utilă în camping şi cântăreşte 450 de grame.

5. Makibes HR3

Makibes HR3

Măsurarea continuă a pulsului este o funcţie rezervată în general braţărilor de fitness scumpe, dar acest model oferă aşa ceva la doar 19.99 dolari la GeekBuying.com. Are un ecran TFT touch şi curele de rezervă la pachet. Brăţara rezistă la apă şi praf (IP67) şi vine cu pedometru, monitorizare a somnului şi alertă sedentarism. Calculează caloriile arse şi arată şi notificări, apeluri, remindere şi altele de gen.

6. Tester diamante

Tester diamante

Dacă vă îndoiţi de autenticitatea pietrelor preţioase primite cadou, există un aparat şi pentru asta. Costă doar 11.99 dolari la magazinul Lightinthebox.com şi arata cât de autentic este un diamant, printr-un indicator special. Mă gândesc că măsoară fie densitatea, fie felul în care prinde lumina piatra respectivă.

NotăUn detaliu pe care trebuie să îl precizăm este acela că link-urile incluse în cadrul acestui articol sunt unele de afiliat, iar cumpărând prin intermediul lor ajutați Mobilissimo.ro să obțină un comision prin care putem acoperi o parte din cheltuielile aferente menținerii site-ului online. Mulțumim tuturor pentru susținere! 

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×