Suntem la jumătatea anului 2020 şi lansarea în masă a serviciilor 5G continuă să întârzie. Cauzele sunt pe de o parte lockdown-ul global din pricina coronavirusuluii, pe de altă parte (și în special) din rațiuni politice. Problema nu e doar locală, ci se extinde pe întregul continent și nici SUA nu e ocolită. În Asia lucrurile par să meargă un pic mai bine.
Azi privim spre Germania, model de eficiență a industriei, asta pentru a vedea care e soluţia lor în adopţia 5G şi viitorul implementării tehnologiei.
Context geopolitic
Germania are o poziţie geopolitică încurcată în acest moment. Faptul că dedică doar 1.38% din PIB la bugetul NATO (cifre din 2019), nemulţumeşte SUA, care la rându-i ameninţă să-şi reloce mii de militari staţionaţi în landurile germane în Polonia (poate și în România). Pe de altă parte nemţii sunt destul de apropiaţi de Rusia, în special pe considerente economice. Industria germană depinde în mare parte de gazele rusești. Tot ei au contacte stânse când vine vorba de Asia şi nu ezită în colaborări care ar putea nemulţumi "partenerul strategic".
Privind tehnologia 5G, am scris multiple articole (1, 2, 3..) despre cum se raliază Germania față de problemă, iar acestea erau ba pozitive, ba negative față de ce înseamnă echipamente din China, în speță Huawei. Hai să vedem însă factorii actuali la mod concret.
Condiții de colaborare a furnizorilor de tehnologie 5G cu Guvernul german
Germania a luat poziţie devreme cu privire la furnizorii de tehnologie pe care îi va accepta.
Spre exemplu pe 14 octombrie 2019, Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al guvernului Federal şi şeful Biroului Federal de Presă a reiterat că Germania nu va exclude nici un vânzător şi va stabili standarde superioare de securitate cibernetică care se vor aplica tuturor vânzătorilor. Reprezentanţii Ministerului Economiei din Germania au subliniat că "mereu au fost stabilite standarde înalte, care se aplică tuturor şi că toată lumea trebuie să le respecte".
Ministerul Federal de Interne a declarat de asemenea că nu va face vreo discriminare la nivel de companie cu care Germania va colabora, fie că vorbim de Huawei, ZTE, Ericsson, Nokia Networks sau alte nume. Trebuie doar respectate cerinţele de securitate şi performanţă.
Mai departe hai să vedem cum comentează și ce poziție au operatorii germani față de problema 5G și furnizorii de soluții și echipamente.
Upgrade 4G-5G / Poziție Deutsche Telekom
Operatorul Deutsche Telekom a promis deja acoperire cu servicii 5G pentru până la 16 milioane de clienţi în acest an. A fost invocat şi argumentul auzit de mine la o discuţie pe plan local, cum e greu de renunțat la Huawei pentru aceștia au toate staţiile şi antenele 4G de la aceștia şi pentru a trece la 5G e nevoie doar de upgrade, nu de echipamente complet noi.
Bineînțeles aceste „aduceri la zi” ale echipamentelor Huawei se fac tot cu Huawei, iar costurile de înlocuire cu alte branduri ar fi gigantice şi ar provoca şi probleme cu semnalul 4G. Dar hai să vedem ce decizii au luat germanii și ce condiții au pus furnizorilor de echipamente 5G.
Criterii de îndeplinit pentru colaborare
Pentru a putea colabora cu autorităţile şi Guvernul pentru implementarea 5G exista criterii stricte ce trebuie îndeplinite:
- sursa trebuie să colaboreze intens cu utilizatorii din domeniul cyber securităţii, dar şi să informeze utilizatorii despre produse, tehnologii şi actualizări
- sursa nu trebuie să transmită informaţii confidenţiale de la clienţi într-o ţară străină, sau prin terţi
- furnizorul de echipamente trebuie să poată refuza divulgarea de informaţii confidenţiale de la clienţii săi către terţi
- utilizatorii trebuie să fie notificaţi imediat, în scris dacă respectarea obligaţiei declarate nu mai poate fi garantată, mai ales dacă apar nevoi sau obligaţii ce împiedică obligaţiile iniţiale
- sursa se obligă şi să furnizeze informaţii specifice despre dezvoltarea produsului, a componentelor sistemului de securitate la cerere
- doar angajaţi de încredere pot fi implicaţi în dezvoltarea şi producerea de componente vitale pentru siguranţa sistemului
- furnizorul ales trebuie să aprobe şi susțină în mod adecvat revizuirile de securitate şi analizele de penetrare a produselor sale
- trebuie şi o garanţie că nu există vulnerabilităţi intenţionat implementate
- Toate acestea trebuie evaluate de un comitet independent, al ţării în care se face atribuirea contractului de implementare a infrastructurii. Întregul proces trebuie să fie transparent pentru autorităţi, dar şi pentru public, eventual şi pentru partenerii strategici pentru a crea un nou model de conformitate. La fiecare piedică, impediment, componenta vulnerabilă de reţea trebuie căutate alternative şi soluţii comune.
Spuneam la început de articole și de problemele privind pandemia și lockdown-ul, iată cum afectează și ea implementarea noii tehnologii.
Pandemia și 5G
De ce se discută în termeni atât de riguroşi? Pentru că Germania este o super-economie europeană, deja lovită de pandemie şi care ar fi beneficiat enorm de aportul 5G în perioada de izolare/carantină, crescând capacitatea de muncă de la distanţă şi stimulând o economie puţin mai stabilă în aceste vremuri instabile. Cu 5G nu am fi vorbit de o Europă care "a tăiat ţeava" pentru YouTube, Netflix, Amazon Prime. Cu 5G ar fi fost mai uşor să lăsăm locul automatizării în fabrici unde angajaţii nu mai aveau acces din cauza vreunei infecţii, plus nu uităm de aportul adus de echipamentele 5G şi în domeniul medical, al consultaţiilor de la distanţă.
Deutsche Telekom a dat deja votul de încredere Huawei, folosind atât echipamentele sale, cât şi pe cele Ericsson pentru 4G şi 5G. La nivelul "core" al reţelei există reglementări speciale, care vor lăsa deoparte elementul chinez de zonele sensibile ale reţelei. Este o abordare întâlnită şi în Marea Britanie.
Legat de toate aceste reglementării şi condiţii, Huawei a oferit următoarea poziţie oficială.
Poziție Huawei:
„Salutăm mișcarea pe care guvernul german a luat-o pentru a crea condiții de concurență echitabile pentru furnizorii de rețele 5G. O piață de infrastructură digitală complet competitivă va conduce la digitalizarea industriei și la dezvoltarea economică digitală în Germania, aducând servicii și experiențe informaționale mai avansate și convenabile pentru consumatori."
"Germania a stabilit standarde de securitate mai ridicate și coerente pentru toți furnizorii. Vor fi adoptate declarații avansate și inspecții bazate pe proces, iar toți furnizorii sunt primiți în mod egal și corect pentru a participa la construcția rețelelor 5G dacă îndeplinesc cerințele de Securitate."
"Această abordare bazată pe fapte și standarde are o semnificație exemplară pentru abordarea provocărilor globale de securitate cibernetică. Politicizarea securității cibernetice va împiedica doar dezvoltarea tehnologiei și progresul social, în timp ce nu va face nimic pentru a rezolva provocările de securitate cu care se confruntă toate țările. Huawei va continua să lucreze deschis cu autoritățile de reglementare, clienții și organizațiile din industrie pentru a se asigura că rețelele mobile sunt sigure."
"În ultimii 30 de ani în plus, am servit peste trei miliarde de oameni din întreaga lume și am menținut un record puternic în materie de securitate în întreaga lume. Am lucrat cu 45 dintre cele mai importante 50 de companii de telecomunicații din lume de ani buni. Ca membru al mai multor organizații globale de standarde 5G, Huawei a fost profund implicat în securitatea rețelei 5G și a asigurat securitatea cibernetică înglobată în practicile sale de dezvoltare a rețelei și de implementare.”
Ce putem face noi?
În aceste condiţii trebuie doar să aşteptăm să vedem cum merge cu implementarea 5G în Germania până la final de an şi să vedem în ce măsură România e gata să urmeze exemplul nemţilor. În cel mai recent clasament DESI publicat de Comisia Europeană, România a ocupat un nivel scăzut în toate țările UE atunci când vine vorba de utilizare digitală. 5G este o oportunitate pentru România de a-și recăpăta poziția în generația de digitalizare. Nu trebuie să neglijăm nevoia de standarde stricte atunci când vine vorba de rețea, dar nu trebuie să sacrificăm și oportunitățile de dezvoltare a țării noastre.