Apple iPhone XS Max: Hardware-ul maxim pe care îl poate oferi Apple acum

Autor:  | Publicat în:  Apple 781 ori
<b>Apple iPhone XS Max: Hardware-ul maxim pe care îl poate oferi Apple acum</b>În fiecare an Apple ne lasă dorind câte ceva, ba un ecran mai mare, ba vreun jack audio, ba mai mult RAM şi mai mulţi miliamperi. iPhone XS Max împinge lucrurile spre maxim, sau mai bine zis maxim pentru Apple. Pentru că doar Apple ştie să scoată..

În fiecare an Apple ne lasă dorind câte ceva, ba un ecran mai mare, ba vreun jack audio, ba mai mult RAM şi mai mulţi miliamperi. iPhone XS Max împinge lucrurile spre maxim, sau mai bine zis maxim pentru Apple. Pentru că doar Apple ştie să scoată performanţă mai bună din 4 GB RAM şi procesorul Apple A12 Bionic decât vedem la telefoane cu 10 GB RAM şi alte super procesoare.

Pe cel mai mare iPhone primim o cameră duală adusă la zi faţă de cea de pe iPhone X, deşi la nivel de hardware lucrurile sună foarte similar. Secretul e in ISP si software/NPU/AI. Vine şi noul procesor Apple A12 Bionic, care reuşeşte să fie şi mai puternic decât deja apreciatul Apple A11. Avem şi bateria de 3174 mAh, care poate sună puţin în condiţiile în care sunt telefoane ce sar lejer de 4000 mAh în ziua de azi, dar Apple plusează pe partea de optimizare.

Informații Generale
  • Producător:
  • Apple
  • Model:
  • iPhone XS Max
  • Data anunțării:
  • Septembrie 2018
  • Data lansării:
  • Septembrie 2018
  • Disponibilitate
  • Disponibil cu preț începând de la 4,864.00 lei
  • Culori disponibile
  • Gri, Argintiu, Auriu
  • Sistem de operare
  • iOS
  • Chipset
  • Apple A12 Bionic
  • GPU
  • Apple GPU
  • Senzori
  • Accelerometru, barometru, compas, giroscop
  • GPS
  • A-GPS, Glonass, GALILEO
  • Autentificare facială
  • Da
Dimensiuni
  • Greutate
  • 208g
  • Lungime
  • 157,5mm
  • Lățime
  • 77,4mm
  • Grosime
  • 7,7mm
Display
  • Număr culori ecran
  • 16M
  • Tip Display
  • OLED
  • Diagonală
  • 6,5inch
  • Rezoluție
  • 2688x1242pixeli
  • Densitate pixeli
  • 458
  • Protecție Ecran
  • Strat oleophobic, Sticlă rezistentă la zgârieturi
  • Touchscreen
  • Da
  • Raport ecran-corp (%)
  • 84,4
 
Camera
  • Camera Principală
  • 12megapixeli
  • Caracteristici Video
  • 2160p@24/30/60fps, 1080p@30/60/120/240fps, inregistrare cu sunet stereo
  • Caracteristici Foto
  • autofocus, OIS, PDAF, zoom optic 2x, bliț quad-LED, HDR, panoramă, deschidere f/1.8 senzor principal, deschidere f/2.4 senzor secundar
  • Cameră Secundară
  • 12megapixeli
  • Camera Frontală
  • 7megapixeli
Memorie
  • RAM
  • 4GB
  • Internă
  • 64GB, 256GB, 512GB
Multimedia
  • Mesaje
  • SMS, MMS, Email
  • Formate audio redare
  • .mp3, .wav
  • Formate video redare
  • .mp4, .h264
  • Difuzor
  • Stereo
Rețele
  • SIM
  • Single-SIM
  • Tip SIM
  • Nano-SIM
  • Rețea 2G
  • GSM 850, 900, 1800, 1900
  • Rețea 3G
  • HSDPA 850, 900, 1700, 1900, 2100
  • Rețea 4G
  • LTE 1(2100), 2(1900), 3(1800), 4(1700/2100), 5(850), 7(2600), 8(900), 12(700), 13(700), 14(700), 17(700), 18(800), 19(800), 20(800), 25(1900), 26(850), 29(700), 30(2300), 32(1500), 34(2000), 38(2600), 39(1900), 40(2300), 41(2500), 66(1700/2100), 71(600)
Conectivitate
  • GPRS
  • Da
  • EDGE
  • Da
  • Viteză conexiune
  • HSDPA, 42.2 Mbps, HSUPA, 5.76 Mbps, LTE, CAT16, 1024 Mbps DL, 150 Mbps UL
  • Bluetooth
  • 5.0
  • A2DP
  • Da
  • LE
  • Da
  • WLAN
  • Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac
  • Wi-Fi Direct
  • Da
  • Hotspot 3G
  • Da
  • Hotspot 4G
  • Da
  • Bandă duală
  • Da
  • NFC
  • Da
  • USB
  • 2.0
Acumulator
  • Tip acumulator
  • Li-Ion
  • Capacitate
  • 3300mAh
  • Încărcare rapidă
  • Da
  • Încărcare wireless
  • Da
Diverse
Detalii smartwatch

Stocarea porneşte de la 64 GB, trece prin 256 GB şi ajunge la 512 GB. Evident nu avem vreo stocare externă. Ecranul este un uriaş Super AMOLED de 6.5 inch, care reuşeşte să fie integrat într-un mod ergonomic pe un corp chiar mai compact decât cel de iPhone 8 Plus. Are si HDR, wide color, e foarte luminos si responsiv. Avem şi o cameră selfie de 7 MP aici, similară cu ce a oferit iPhone X, plus mecanismul Face ID, mai rapid şi mai eficient acum.

Nu uităm nici de difuzoarele stereo, portul Lightning şi conectivitatea wireless adusă la zi. Mai avem şi încărcare wireless şi un nou NPU care să se ocupe de AI. Toate acestea fiind spuse avem un pachet foarte solid, chiar şi pentru regele zgârceniei şi optimizării, Apple.

Disponibilitate

Prețuri actualizate

 

⚡ -3% din preț pe QuickMobile dacă folosești cuponul: QUICK202
Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×