MWC 2026: Standul celor de la OSCAL include smartphone-uri robuste, stații de alimentare și chiar videoproiectoare (Video)

901 ori
<b>MWC 2026: Standul celor de la OSCAL include smartphone-uri robuste, stații de alimentare și chiar videoproiectoare (Video)</b>Alex a ajuns și la standul celor de la OSCAL organizat în cadrul MWC 2026 din Barcelona. Vorbim despre un sub-brand Blackview de fapt, a căror produse au mai ajuns de-a lungul timpului pe masa noastră de teste (în special tablete). De această dată vedem

Alex a ajuns și la standul celor de la OSCAL organizat în cadrul MWC 2026 din Barcelona. Vorbim despre un sub-brand Blackview de fapt, a căror produse au mai ajuns de-a lungul timpului pe masa noastră de teste (în special tablete). De această dată vedem în video ce alte device-uri produce compania. Avem telefoane robuste, stații de alimentare, un proiector chiar, dar și smartwatch-uri rezistente și tablete. Aflăm detalii în clipul de mai jos!

Turul standului OSCAL la MWC 2026

În lumina reflectoarelor se află seria de telefoane OSCAL Pilot 8, care include în premieră un procesor Qualcomm Snapdragon. Sunt 3 modele ce au specificații similare și aduc certificări IP68 și IP69K, rezistență de ordin militar MIL-STD-810H. Au panouri AMOLED de 6.83 inch cu refresh rate de 120Hz, până la 16 GB RAM și 512 GB de stocare, camere de 108 MP, dar și baterii de 10.000 mAh. Există o variantă cu cameră termică în spate, un model ce dispune de conectivitate prin satelit, dar și o versiune „de bază” ce se axează pe rezistență doar.

Alex calcă aparent pe telefoane, cei de la OSCAL alegând să promoveze astfel durabilitatea terminalelor în cadrul târgului tech. Vedem și seria de telefoane Marine în clip, scufundată în apă la propriu. Există și un prototip arătos, ceva mai subțire, ce preia elemente de la flagship-uri Apple, Samsung, poate Nothing / Nubia, prin transparența spatelui. 

Aflăm cu această ocazie că brand-ul are în portofoliu și stații de alimentare de dimensiuni mari, un videoproiector, dar și smartwatch-uri robuste. Nu lipsesc tabletele, existând variante pentru copii, cât și modele axate pe productivitate, multitasking și consum media. 

E un brand ce are potențial, mai ales dacă vor lansa acel smartphone prototip, e chiar arătos și demonstrează că terminalele robuste nu trebuie să fie neapărat butucănoase.

Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citește mai mult×