MWC 2026: Tot ce a adus Ulefone la Barcelona - telefoane robuste, cu baterii uriaşe, camere detaşabile, baterii detaşabile şi tablete mari

667 ori18-03-2026
MWC 2026: Tot ce a adus Ulefone la Barcelona - telefoane robuste, cu baterii uriaşe, camere detaşabile, baterii detaşabile şi tablete mari

Ulefone e un brand de telefoane robuste, cu baterii uriaşe, pe care l-am văzut la treabă în Barcelona, la MWC 2026. Vedeta era RugOne XSnap 7 Pro, care avea o cameră detaşabilă de acţiune, integrată modular în spate. Dar au mai fost şi alte surprize la stand.

Turul standului Ulefone, MWC 2026

Am mai văzut şi telefonul RugOne Xever 7 Pro, căruia îi poţi scoate bateria şi să pui alta în loc. Plus un gadget special pentru traducere, în stil Vasco. La stand erau puse telefoane Ulefone în apă sau pietriş, pentru a arăta cât de rezistente sunt. A fost pusă la stand şi o cutie care simula condiţii de fotografie nocturnă, încât să avem teste Night Vision.

Compania a mai expus şi tablete masive, cu baterii de zeci de mii de mAh, cu kickstand şi cu o boxă imensă, de mulţi Waţi, Dynamic Sound. Ce nu mă aşteptam să văd e boxa cilindrică, cu rol de companion pentru gameri. În stil „Razer Project Ava”. Poate proiecta un avatar, care îţi ţine de urât în vreme ce te joci. Multe telefoane de la stand aveau şi lumină de camping şi boxe ultra puternice, şi erau şi câteva device-uri robuste, special pentru copii.

Plus un model de telefon cu antenă mare, cu rol de walkie-talkie, care bate la multe sute de metri distanţă. Este Armor 26 Ultra şi are 12 GB RAM şi baterie imensă, de 15.600 mAh, care se încarcă la 33W. Plus conexiune 5G şi corp ultra robust. În concluzie, câte ceva pentru fiecare, mai ales pentru cei care lucrează în medii dificile.


Taguri: MWC 2026 Ulefone Turul standului Smartphone Robust Tablete smartwatch

Descoperă mai mult

Știri și subiecte apropiate, afișate direct și ușor de parcurs.