Am văzut în ultima vreme și producători din zona smartphone care au adus panourile 18:9 și pe terminalele mid-range, o mare parte dintre aceștia fiind de origine asiatică și nu atât de populari totuși. Există însă și LG Electronics, firmă ce a dezvăluit anterior smartphone-ul LG Q6 care de astăzi este disponibil la vânzare pe cale oficială și în România, atât la liber cât și alături de un abonament de voce și date.
S-au făcut ceva compromisuri pentru implementarea unui asemenea panou edge-to-edge aici, printre acestea numărându-se oferirea unui procesor mai modest (Snapdragon 435), renunțarea la scanner-ul de amprente și optarea pentru o carcasă obișnuită cu ramă metalică și spate din policarbonat - lucruri ce au contribuit la reducerea costurilor.
LG Q6, prețuri în România:
| Preț | Disponibilitate | |
|---|---|---|
| Altex | ||
| Cel | ||
| eMAG | 1.399 lei | În stoc |
| evoMAG | ||
| Flanco | ||
| Germanos | 1.299 lei | În stoc |
| MarketOnline | ||
| QuickMobile | 1.241 lei | Livrare 11 - 18 octombrie |
| Orange | 1.585 lei | În stoc |
| Vodafone | ||
| Telekom | 1.299 lei | În stoc |
Vestea bună este că display-ul de 5.5 inch este unul IPS cu rezoluție Full HD și că ni se oferă în cazul de față 3 GB RAM + 32 GB de stocare flash și un slot microSD. Avem o cameră frontală de 5 megapixeli și în spate un senzor foto principal de 13 megapixeli cu bliț LED, deschidere f/2.2 și suport pentru captură video 1080p. Alte dotări mai sunt reprezentate de bateria de 3000 mAh și de către soluția grafică Adreno 505.
Telefonul rulează Android Nougat din fabrică și un alt lucru pe care l-am putea adăuga în lista de reducere a costurilor este utilizarea unui port microUSB v2.0 și nu a unuia Type-C. Punctul forte rămâne display-ul 18:9 ce îl transformă într-un terminal foarte compact pentru diagonala sa. Prețurile practicate de către retaileri și operatori le aveți în tabelul de mai sus!
Puteți afla prețul actualizat într-o listă mai vastă de magazine online verificând site-ul Compari.ro!


