UPDATE 5-10-2020: Lista de prețuri practicate pe plan local pentru smartphone-ul Motorola Moto G 5G Plus a fost actualizată și poate fi consultată din tabelul de mai jos!
ARTICOL INIȚIAL 20-07-2020:
Pe data de 7 iulie Motorola anunța lansarea primului smartphone 5G din seria Moto G, un telefon numit Moto G 5G Plus care ajunge mai devreme decât ne așteptam pe rafturile magazinelor de la noi. Este listat la precomandă și asta înseamnă că punem la cale un articol dedicat "Preț și Disponibilitate" prin intermediul căruia veți afla la ce sume se vinde în România, care este stadiul disponibilității sale și descoperi eventuale ajustări de preț pe viitor prin update-uri realizate aici.
Dacă aveți nevoie de un reminder al dotărilor, aflați că Moto G 5G Plus este un smartphone ce vine echipat cu display IPS LCD de 6.7 inch și oferă rezoluție Full HD+, dar și rată de refresh de 90Hz. La interior descoperim procesorul octa-core Snapdragon 765G și există configurații cu 4 sau 6 GB RAM și 64 GB sau 128 GB de stocare flash UFS 2.1.
Moto G 5G Plus, prețuri în România la data de 5-10-2020:
4 GB RAM + 64 GB stocare | 6 GB RAM + 128 GB stocare | Disponibilitate | |
---|---|---|---|
Altex | 1.499 lei | În stoc | |
evoMAG | 1.479 lei | 1.579 lei | În stoc |
Orange | 1.825 lei | În stoc | |
Digi Mobil | 1.599 lei | În stoc | |
Vodafone |
*Pentru mai multe prețuri puteți consulta site-ul compari.ro.
Telefonul are slot microSD, o cameră selfie duală de 16 mpx + 8 mpx (ultra-wide), iar în spate următorul setup quad-camera: 48 MP + 8 MP (ultrawide) + 5 MP (Macro) + 2 MP (Bokeh). Bifăm prezența suportului NFC, a unui jack audio și a portului USB-C de la bază care va fi utilizat pentru alimentarea bateriei de 5000 mAh (la 20W).
Motorola Moto G 5G Plus Unboxing
Motorola Moto G 5G Plus mai are scanner de amprente lateral și desigur după cum sugerează și numele său, suport pentru conectivitate 5G. Îl găsiți într-o singură variantă de culoare și anume albastru.