Iată că în toiul verii a sosit un nou smartphone pentru gameri. E vorba despre OnePlus Nord 5, model ce a ajuns și pe masa noastră de teste recent, disponibil deja în oferta anumitor retaileri din online. Are design elegant, minimalist, procesor puternic sub capotă, un display luminos și generos, extrem de fluid. Cât costă aflăm împreună prin intermediul acestui articol Preț și Disponibilitate.
OnePlus Nord 5 renunță la corpul fabricat din aluminiu unibody integrat pe predecesor. De această dată avem sticlă elegantă în partea din spate. Vine pe nuanțele Dry Ice sau Phantom Grey, are muchii înguste în jurul display-ului și cameră selfie integrată în decupaj bulină.
OnePlus Nord 5, prețuri în România
8/256GB | 12/512GB | Disponibilitate | Ofertă | |
---|---|---|---|---|
eMAG | 2899 lei | În stoc | -250 lei folosind codul „nord5” | |
OnePlus | 459 euro | 509 euro | În stoc | încărcător SuperVOOC |
OPPOstore.ro | 2899 lei | -250 lei folosind codul "EXTRA250N5", căști Nord Buds 3 Pro, încărcător 120W | ||
Amazon Germania | 449 euro | |||
Compari |
Terminalul oferă un panou Swift AMOLED de 6.83 inch în diagonală, cu rezoluție 1.5K, suport HDR10+, protejat Corning Gorilla Glass 7i. O premieră o reprezintă refresh rate-ul de 144Hz, noul model fiind o alegere excelentă pentru gameri, dar și pentru cei ce își doresc un terminal extrem de fluid. Primește un procesor Snapdragon 8s Gen 3, până la 12 GB de memorie RAM LPDDR5X și 512 GB de stocare rapidă în configurație de top.
Primim o cameră principală de 50 MP în partea din spate, cu OIS și PDAF. Apare un senzor ultrawide secundar, de 8 MP, dar și o cameră selfie de 50 MP, ce îți permite să filmezi la calitate 4K în 30 sau 60 FPS. Bateria telefonului are 5200 mAh, iar alimentarea se realizează la 80W pe fir în regim SuperVOOC.
OnePlus Nord 5 aduce difuzoare stereo, Wi-Fi 6, Bluetooth 5.4, senzor pentru amprente integrat sub display. Rulează Android 15 alături de interfața OxygenOS 15 și va primi 4 ani de actualizări software majore și 6 ani de suport software prin patch-uri de securitate oferite regulat.
OnePlus Nord 5 beneficiază și de rezistență la apă în regim IP65. E un terminal pentru pasionații de jocuri și nu numai, bine răcit, cu motorașe pentru vibrații pregătite pentru sesiuni lungi de gaming.