HMD Global pare că pregătește lansarea unui telefon entry-level. E vorba despre HMD Bold, terminal detaliat de tipster-ul @smashx_60 pe x.com (fostul Twitter). Pare că va concura în zona de buget, aduce un procesor Unisoc, un display generos, baterie de 5000 mAh, dar și cameră de 50 MP în spate. Detalii avem mai jos.
HMD Bold pare a fi un terminal cu design „clasic”, ce implică o cameră integrată într-un notch de dimensiuni mici și o bărbie generoasă în partea de jos. Muchiile par însă destul de înguste, iar în spate vedem un setup foto dual integrat într-un modul elegant. Se pare că avem de-a face cu un display IPS LCD în acest caz, de 6.74 inch în diagonală. Refresh rate-ul ar fi de 90Hz, însă rezoluția oferită este HD+.
Sub capotă apare un procesor Unisoc T7200, fabricat pe un proces de litografiere de 12nm. Pare că vom primi variante ce implică 4 GB RAM și 128 GB de stocare, respectiv 6 GB RAM și 256 GB de stocare. Ambele versiuni includ, cel mai probabil, suport pentru card microSD (deși acest detaliu nu e confirmat încă).
Bateria terminalului ar avea 5000 mAh, dar alimentarea se va realiza la doar 20W pe fir. În spate apare o cameră cu senzor principal de 50 MP, fără OIS, dar și un senzor secundar de doar 0.8 MP. În față pare că vom primi o cameră de 8 MP pentru selfie-uri și apeluri video.
Cât despre preț, se vehiculează că varianta de bază va costa sub 100 de euro. Pare ca HMD Bold se va „bate” cu variante accesibile din portofoliul realme, Samsung și Xiaomi, în principal.