UPDATE 26-03-2026: La o lună de la anunțul lui Samsung Galaxy S26 aflăm la ce prețuri se mai vinde noul flagship. A debutat la 5099 lei și descoperim mai jos ce s-a schimbat!
ARTICOL INIȚIAL 25-02-2026:
Samsung Galaxy S26 este acum oficial și ofertele asociate acestui telefon sunt deja active, inclusiv în România unde Samsung organizează tombole și oferă dublarea capacității de stocare la prețul versiunii de bază. Avem toate detaliile în articolul de față Preț și Disponibilitate.
Înainte de toate, trebuie știut că Samsung Galaxy S26 vine cu ecran AMOLED 2X LTPO de 6.3 inch (FHD+, 120Hz), procesor Exynos 2600 10-core, are 12 GB RAM și oferă 256 sau 512 GB stocare flash. Ne aduce difuzoare stereo, certificare IP68 și are ramă din Armor Aluminum 2.
Samsung Galaxy S26, prețuri în România:
Primim cameră selfie de 12 mpx, setup triplu de 50 mpx wide, OIS + 10 mpx telephoto, OIS, zoom optic 3x + 12 mpx ultra-wide în spate, iar pe lista de dotări se mai strecoară și scanner-ul de amprente ultrasonic de sub ecran și bateria de 4300 mAh cu încărcare la 25W pe fir.
Smartphone-ul va primi 7 ani de actualizări Android și sosește pe alb, negru, albastru sau violet. Bifăm și port USB-C la bază, NFC, WiFi 7 și suport Samsung DeX.

